miercuri, 7 octombrie 2020

Micul prins de Angel Proorocu

A fost odata ca niciodata o planeta numita Pamant pe care intr-o zi de iunie m-am nascut si eu. Era anul 1959. Chiar in ziua cand bunica mea, mama mamei mele implinea 50 de ani! Unii pretind ca daca stii exact data, ora, minutul  la care apari pe planeta ta pot sa iti ghiceasca ce va sa fie cu tine. Eu nu cred. Exista e drept zodiacuri eu il stiu pe cel chinezesc si pe cel de pe la noi si am unele asemanari cu ce scrie pe acolo si cu ce a fost in viata mea pana acuma. Cam atat!



Ceva timp in urma la o emisiune la televizor de care ma mir ca astia care m-au prins in lat de atata timp nu au gatat-o, Teleenciclopedia a fost un filmulet despre un aviator cu o viata palpitanta franta asa cum era normal pentru un visator undeva in abis. El a fost si un scriitor celebru care a suparat aviatorii ca de dragul artei le-a divulgat secrete, iubit si urat peste tot in lume acesta a scris o poveste dupa chipul si asemanarea lui. Am gasit prin casa „Micul print”, povestea lui atat de atipica pentru o poveste, primita ca premiu de catre Praslea al meu. Exact ca intr-o poveste cum de fapt daca analizam este toata viata noastra, a familiei noastre, a planetei noastre chiar a universului in care ne-am nascut, cum mi s-a intamplat adeseori, o dorinta mi s-a implinit datorita cuiva drag! Citind cartea, o brosura desenata chiar de aviatorul francez mi-a venit ideea sa il parafrazez conform unui sentiment care ma bantuie mai demult dar acum de cateva luni chiar este real. Nu stiu ce au in ei dresorii de fac lei, elefanti sau serpi sa stea docili la biciul lor unul adevarat si unul din privirea lor, sa execute ce vor ei sau de fapt stapanii lor care castiga uneori averi fabuloase de pe urma dresorilor si animalelor fioroase cu conditia sa le dea si lor atata incat sa nu moara de foame, de sete sau de lipsa a ce vor ei sa li se cuvina.

*

M-am nascut intr-un oras minunat asezat de mii de ani acolo unde un fluviu maret se revarsa prin trei brate, parca imbratisand marea in care va sa se verse. Acolo inainte nu a murit nimeni de foame. Am citit intr-o carte in care nu am inteles atunci de ce un personaj spunea ca multumeste lui Dumnezeu ca s-a nascut supus reginei (sau regelui) Anglei, abia acum spre batranete inteleg de ce. Pot spune ca acolo unde m-am nascut cu toata epuizarea a ce era minunat si bogatie inca este bine. Acolo pictorii au gasit o lumina unica au zis unii, acolo negutatorii de peste tot in lume mai putin romanii au facut averi fabuloase si daca nu ma credeti cititi cartea unui marinar, culmea scolit de Ion Creanga la Iasi unde tatal lui era militar, Europolis ii zice cartii.

Acolo la Tulcea am avut o copilarie de basm. Am citit mult, am invatat avand niste dascali minunati. Parintii mei au fost o vreme la Izvoarele si Isaccea. Am revazut Casa Agronomului la Isaccea un duplex unde pana la urma nu am stat mult. Tin minte drumul greu pe care si camioanele Molotov si Steagul Rosu aveau de furca, un accident cand camionul in care ma aflam a lovit din spate o caruta cu paie. Soferul tremura pana carutasul a aparut dintre paiele risipite pe sosea. Nu avea nici o lumina, a aparut in fata masinii la o curba. Atunci soferii cativa in judet se cunosteau cu militienii. Mai tarziu au aparut masinile turism romanesti la care se adaugau putine Volga, Fiat, Trabant, Wartburg si alte cateva. Era benzina si motorina de tractoristii ca sa nu fie mustruluiti o aruncau un santuri. Se muncea insa, tatal meu a fost printre hortiviticultorii care au extins podgoria Niculitel spre Isaccea, aceasta fiind cand am fost eu in facultate considerata podgorie de sine statatoare. Tin minte cum iarna ieseam la ocazie spre liceul unde lucra mama ca secretara si mana mea mica era in mana ei tremuranda cand auzeam lupii urland de parca erau langa noi. Nu am stat mult, acasa bunica si bunicul meu erau aceia care m-au rasfatat. Se infiinta canalizarea pe strada noastra si cu costumul de gradinita bleu am plecat fudul tare si nu mai tin minte de ce am cazut si m-am noroit tot peste minunea apretata de pe mine. O tin minte pe bunica furioasa dar bunicul ca un erou de poveste m-a aparat si am scapat doar cu spaima si supararea ca i-am suparat. La un Craciun, in camera calda ca nu ardeau lemne ca sa fie huzur in toata casa stateam si ascultam radioul cred, pregatind ce era de pregatit. Deodata bunica mea a zis ca se aude ceva, bunicul a iesit si s-a intors cu un pachet rece bocna de afara. A spus ca Mosul era grabit si doar i-a lasat darurile ca era nevoie sa umble atata pe un ger naprasnic. Bunica si chiriasa noastra doamna profesoara Claudia Filipescu s-au chinuit sa ma invete bulgara dar mai ales rusa ca fusese chiriasa profesoara de limba rusa. Imi spunea cand eram mic Bau si Bau i-a ramas numele pana in 1969 cand a murit. Copil fiind am beneficiat de povestile minunate pe care mi le spunea. A locuit in fosta pravalie de la strada si dupa moartea ei am vazut ce inseamna o casa nelocuita. Regret ca nu am avut curiozitatea sa explorez pravalia cum ii ziceam. O data am vazut doua tejghele pentru ca practic pravalia era incuiata si cand traia dansa. Curtea era un rai. Tata duminicile dupa amiaza lucra la via pe care el o infiintase o colectie de la Perla de Csaba la Italia si Afuz Ali, cativa butasi din fiecare soi, il tin minte pe bunicul descult la storcit boabele, aveam un beci imens in care putea trece un carutas pe capra cu caruta, avea un brau de piatra si arcada era din caramizi. Era un P imens cu un culoar cat era arcul P-ului. Luasera caramida din spate si fiindca un vecin aducea autobuzul pe care lucra seara acasa se cam prabusise pamantul pe portiunea lasata fara caramizi. Noi aveam curtea intre doua strazi 23 August si Sabinelor. Undeva langa gardul de la vie era o rasuflatoare cu otetari multi si pe cativa metri patrati cresteau broaste testoase. Nu erau mari dar erau destul de multe si asa am fost educat sa nu le deranjez, bunica m-a motivat ca daca ma bag acolo riscam sa ma prabusesc, Inauntru era o zona izolata cu sipci in care tronau de toamna borcane cu muraturi dintre care ardeii umpluti cu varza erau preferatii mei. Afara era gradina asezata la sfoara de tata cu de toate. Erau aproape toti pomii de la noi, visini, ciresi caisi pruni, meri etc. doar cativa din fiecare dar de soiuri diferite. Bunica era zana florilor. Inmultea trandafirii la borcan. Noaptea cand Regina noptii se deschidea, pamantul abia stropit dadea florilor verii o vitalitate aparte. Era un rai. Eu aveam cand am crescut mai mare grija de pasari. Nu multe dar cu un motanel istet le dadeam drumul in zona inconjurata aproape in totalitate sa scurme in voie, sa se scalde in pamant. Motanelul se posta unde era mai probabil sa evadeze, si de cateva ori a fost ciugulit voiniceste ce cocosi libertadori. Mai scapau prin vie si sub nuc dar cu ajutorul bunicii ii aduceam „la casa lor”. Bunica mi-a povestit de un vecin al lor care avea niste gaini zgubilitice si care daca ramaneau uitate afara se urcau in pomi; se vede ca era dihor ceva in zona. Uitand de razboi omul a iesit cu lanterna sa le gaseasca dar o patrula vazand ca indreapta fascicolul de lumina in sus l-a impuscat!

.......................................................................................................................

Povestile vietii mele nu au fost totdeauna minunate! La ora de sport era ziua scurta deci stiu ca se lasase noaptea afara aveam proba de saritura in lungime. Am sarit prost si am auzit din piciorul drept o trosnitura. Doi colegi m-au dus acasa la casa noastra draga si a doua zi cu glezna dreapta umflata am ajuns la vecina noastra Doamna Caraciugiuc. Cu nepoata domniei sale ne jucam in curtea lor si la moartea bunicului am dormit la ei. Atunci insa am avut o revelatie. La fel ca si bunica mea nu era scolita dar avea har. Mi-a palpat zona dureroasa cu mare concentrare si a dat verdictul ca trebuia sa merg la medic pentru gips, diagnosticul confirmat ulterior fiind o entorsa. Amintirea urata e din timpul purtarii acelui gips din care ieseau doar degetele si se termina undeva sub genunchi. Aveam impresia ca mii de viermi misuna dedesubt cu manacarimi si un disconfort teribile. Aveam o linie si o andrea introdusa cu partea neascutita pe care le foloseam ca sa ma mai linistesc. Cand a venit sorocul si l-am dat jos spre uimirea mea pielea era evident ca o planta la intuneric zbarcita si alba dar curata fara nici o fiinta care sa o fi devorat. Asa cred ca am invatat prin gimnaziu ca trebuie sa rabzi, sa fii puternic daca vrei sa te faci bine dupa ceva care iti afecteaza sanatatea si integritatea.

O alta poveste este cum am ajuns aragaz cu 4 ochi, ochelarist si cate alte „aprecieri” care nu ma onorau dar poate fara sa stie cei care mi se adresau rasplateau prostia mea care dupa cum se stie nu doare. Aveam un televizor Temp 6 pe care cand l-a racordat prima data la antena falnica ce domina curtea il pusesera afara si evident eu eram racordat mai ditai ca antena la el. Imi rasuna melodia de Nicolae Chirculescu pe care binevoitorii Romaniei educate nu au ras-o si ca o minune dintr-o poveste horror Teleenciclopedia mai este si astazi inlocuita pe cat posibil de meciuri, emisiuni politice etc. dar mai exista. Bucuria aceea vazand cutia fermecata ca si un Radio Orion cu un ochi verde ca o piatra pretioasa cu scala plina de capitale ale lumii mi-a ramas intr-un sipet de valori in suflet pana astazi. Dar in timp curentul intre orele 20-22 era slab ca si imaginea de la tv. Era stearsa cu ondulatii. Eu urmaream chiar asa ce era interesant si prin clasa a VI a cred am avut ceva miraculos, o seara de cosmar. Eram in scoala noua pe care o frecventam din clasa a IV a cu o tabla aproape cat peretele din fata bancilor la limba romana spre sfarsitul orelor, afara era intuneric dar neonul lumina corect clasa. Doamna profesoara Preda Sena cu care alt miracol FB imi da posibilitatra sa comunic si acum ne-a dat o lucrare constand in scrierea de catre domnia sa a unui text cu greseli de exprimare deci gramaticale pe care noi trebuia sa il prezentam corect scris pe hartie. Eram prin banca a IV a si nu am mai vazut clar la tabla. M-am plans doamnei si stiind ca nu aveam motiv sa mint m-a adus in ultima instanta in locul dumneaei la catedra. Si de acolo ma deplasam ca sa vad exact ce scria citet si destul de mare pentru o vedere normala. A doua zi am ajuns la domnul doctor Cerchez, ca toti medicii din Tulcea acelor ani era un om demn, apreciat si stimat de toti. Evident ca eu am primit mustruluiala meritata la care s-a adugat mult inainte o pasiune a mea sa vad o eclipsa partiala cred de soare fentand fundul de sticla verde cu care eram prin vie ca sa am o privire de ansamblu. Am primit ca miop ochelari destul de puternici. Imaginea demna a domnului doctor Cerchez mi-a revenit la fostul sediu Bancorex furgasita de baietii de baieti in istoria minunata pentru unii tot ca intr-o poveste recenta gen enigma fara dezlegare... Cine oare cine oare a furat milioane la noi si copy paste si la fratii de dincolo de Prut... Acolo unde era o expozitie Marcel Chirnoaga. Doamna care era acolo am aflat ca era sotia ultima a graficianului genial si cand a auzit ca sunt tulcean mi-a spus ca era fiica doctorului Cerchez care mi-a recomandat primii ochelari. Intamplator am aflat despre o retrospectiva organizata de doamna din Tulcea la Teatrul national. Acolo a lansat o carte cuprinzand viata si lucrari ale artistului. Eram normal la marginea grupului format de cei veniti la eveniment. Am vazut si auzit atata venin al unora. Maestrul era informatician nu avusese studii de artist plastic... Unic si ca arta dar si ca viata traita la maxim. M-am gandit cu mila ce ar fi fost in sufletul domnului doctor oftalmolog demn si pretuit in Tulcea la auzul mizeriilor debitate de niste neica nimenea invidiosi! Regret ca s-a ajuns aici, este dureros ca niste jigodii, vidanjori le zic eu pateaza cu neputinta si ura lor pe cei care fara vina au avut har si au ajuns acolo unde le era locul. Doamna a reusit sa editeze o carte deosebita, a fost alaturi de un om mare in perioada de declin fizic si iata ca a reusit sa faca ceva pentru cel care a ales-o la moment de glorie, uitat si invidiat pentru ca a fost apreciat nu numai pe plan national dar si peste granitele tarii.

.......................................................................................................................

Vreau sa va vorbesc despre frumoasa poveste a vietii mele cand am calatorit in lumea artelor plastice indrumat de un om cu talent, har si de o deosebita modestie, domnul Bratfanof Eugen. Exista oameni care sunt precum bibelourile…Un alt om, cu cat de cat bun simt, nu poate sa fie obraznic, sa jignească sau sa nu îl respecte pe un astfel de om. Urmaresc de ani de zile, cum v-am mai spus emisiunea Teleenciclopedia (de fapt cand primul televizor pe care l-am avut la Tulcea, un Temp 6 rusesc a prins viata, la inceput am auzit semnalul care din fericire mai e si astazi si, apoi imaginile, mereu cu teme rafinat alese, o oaza de cultura in marea asta de acum de mizerii inimaginabile inainte...) in care sunt prezentate si documentare despre viata marilor pictori si sculptori ai lumii. Domnul profesor Eugen Bratfanof este, in mintea mea, cineva care are cate putin din fiecare mare pictor sau sculptor al lumii. O mana dumnezeiasca, o minte care are compozitia in esenta ei, o cultura extrem de vasta. Permanent avea la el, pentru a ne invata istoria artei, albume de mare valoare achizitionate din salariul lui modest de profesor de desen. Totdeauna cand am cumparat un álbum de arta, o carte in domeniu, am avut in minte evlavia si aura aceea de sfant cu care era inconjurat fostul meu profesor de desen, sclipirea aceea minunata din ochi cand vorbea despre arta... Incepeam orele de arta plastica la 7 dimineata, luni, miercuri si sambata. Cred ca niciodata un am intarziat in trei ani cat am frecventat Scoala de Muzica si Arte Plastice din Tulcea. Era aproape de casa mea era minunat ca aceasta nu fusese inca demolata, scoala e si astazi, o cladire construita de un personaj interesant al Tulcei, Moruzov, nume cu rezonante din románele si píesele clasicilor rusi dar care a fost un oarecare pe care soarta l-a facut unul din creatorii serviciilor romane de informatii, ramas in amintire printre tulceni cu cele doua cladiri construite la initiativa lui, cu un stil arhitectonic distinct, aproape de Biserica Ruseasca dar si prin faptul ca a avut ca amanta se spune pe fiica fratelui sau… luata din lumea inapoiata a nordului dobrogean si transformata in spioana. Tocmai in cladirea legata de maleficul spion si-a desfasurat activitatea un adevarat maestru, mare mi-a fost bucuria cand la o expozitie reunund lucrari prémiate la una din ultímele editii ale Concursului National Cantarea Romaniei era si o grafica semnata Eugen Bratfanof, un portret al lui Mihai Viteazul, cusma lui imensa fiind o fresca a bataliilor purtate exceptional si armonios prezentate. Luni si miercuri erau ore de desen si pictura iar sambata modelaj si istoria artei. Intr-o  prezentare pentru un album pe care din pacate nu l-am mai gasit in librarii autorul  arata ca: “Orice pictura, care retine prin originalitate, obliga - nu numai publicul cu o consistenta cultura a imaginii, dar si pe acela cu o perceptie a calitatii mai putin exersata - la o definire rapida a noutatilor. Si, totodata, la o evaluare a importantei lor. Cu cat impactul imaginii e mai puternic, cu atat mai presat se simte privitorul sa afle raspunsuri la o seama de intrebari pe care, daca nu le poate intotdeauna formula cu claritate, le traieste adesea intens. Arta are aceasta virtute, ca ne ofera solutii dublate de emotii la probleme, de care nu suntem intotdeauna constienti ca ne preocupa. Emotia este insa rareori un sfetnic bun. Iar admiratia, care e un soi de daruire neconditionata, si mai putin. Tablourile lui Eugen Bratfanof produc un tip de admiratie exaltata la categorii foarte diferite de public din care cauza toate definirile, incercate sub imperiul revelatiei, refera in primul rand la mijloace si destul de timid, rar ori inexact la fond. Eugen Bratfanof e un pictor suprarealist, in acceptia cea mai generoasa al termenului. Suprarealismul - ca si clasicismul, ca si romantismul, ca multe alte -isme care marcheaza istoria artei - e o stare a fiintei, iar in circumstante culturale favorizante si o reactie a epocii. Deformari extrem de sesizante ale realului, in termenii credibilului, se cunosc de milenii. Devieri maladive de la realismul canonic al reprezentarilor faraonice sunt destule inca din vremea lui Echnaton si a erei Amarna. Putem fi, de asemenea, convinsi ca artisti cu darul divagatiei supra-realiste se nasc inca si dupa Dali. Întrucât manifestele scolii au insistat asupra unor dominante însemnate de morbid, de delir si de erotism, toate celelalte forme de suprarealism au fost socotite abateri de la norma. Si comentate de aceea cu distanta. E una din cele mai mari ciudatenii ale virusului suprarealist: el cenzureaza mai aspru decat realismul, visarile paralele. Altfel spus si-a impus sa ordoneze fantasmele, ceea ce-i mai mult ca un exces. E o aberatie. Eugen Bratfanof e un suprarealist la fel de coerent ca oricare din maestrii adjudecati de istorie. Daca pictura sa ar fi circulat in Europa, e foarte probabil ca ar fi considerata una din cele mai sesizante reusite ale suprarealismului tandru, daca nu chiar cea mai semnificativa tentativa de revigorare a unei metode prin extaz liric. Cum se poate observa, nevoia indreptatita de a-i da un nume artei lui Bratfanof e marcata de o seama de nuantari ce ar fi sa-i diminueze intelesul: regional, tentativa, circulatie... De-a lungul timpului au comentat opera artistului: Dan Grigorescu, Mircea Deac, Virgil Mocanu, Corneliu Antim, Marius Tataru, Ion Parhon, Gheorghe Vida, Victor Nita, Ion Lotreanu, Paul Cornel Chitic, Damian Necula si Tudor Octavian”.

......................................................................................................................

Un loc de poveste in viata mea este Arena Mircea din Tulcea. Mi-am spart cateva perechi de ochelari aici! Am trecut prin cumpene mari pentru ca daca un ciobisor intra in ochi puteam orbi. Viata inseamna cand nu e minte si prudenta si nevoie de mare noroc! Am primit o minge din piele rupta si casata pe care la nea Nediu (cismarul care statea nu departe de noi, al carui fiu mai mare, din multii lui copii mi-a fost coleg de gimnaziu) am cusut-o, ea devenind ca noua. Am cumparat o camera si plin de mine ca nu o sa mai stau la rand ca pana la acel moment am ajuns in Arena. Acolo niste pustani mai mari ca mine si bronzati, cred ca era perioada de teze si baietii subtiri aveau treaba, erau gata sa incepem un meci. Am inceput jocul si dupa cateva minute un sut puternic a aruncat minunata mea reciclata departe intre blocuri. Mi-am sters ochelarii aburiti de efort si cand i-am pus la nas eram cam singur. Baietii crezand ca au o minge noua mocangeala au plecat pe la ei in mahala sa o joace o eternitate. A fost una din primele lectii de viata pentru mine, atunci mi-am dat seama de adevarul din vorba aceea romaneasca: te bagi in tarata (echipa cu ei) te mananca porcii... (iti fura mingea)

Marele fabulist La Fontaine este neintrecut pana astazi. Este o rastalmacire a fabulei greierului si furnicii lui, tare pentru era postumana. Furnica muncea cu ravna si continuu, greierele statea toata ziua degeaba. Furnica de mila il tot dojenea dar mereu il corcolea si nu il lasa sa moara de foame. Trece timpul, dispare greierele si furnica il credea mort, facandu-si tot felul de imputari si regrete ca nu l-a ajutat mai mult. Deodata apare un Mercedes cu sofer cu manusi albe, greierele imbracat la patru ace, galgaind de bani. Furnica asudata de munca il vede si zice cu obida. Greieras daca te duci la Paris, este un cimitir acolo, Père Lacheze daca ai timp sa cauti acolo mormantul unuia La Fontaine si daca ajungi la el sa ii tipi ca il dau naibii cu fabula lui cu tot! E cam ca un banc cu doi copii din care unul se lauda ca a mers de la 6 luni iar celalat batjocotitor ii spune ca a fost un prost, pe el l-au carat in brate pana la 6 ani!

Femeile au jucat in politica lumii mereu roluri importante. JFK cel mai puternic om al lumii lui a avut alaturi o femeie care l-a facut divin in Europa. Dictatorul Peron a avut o divinitate pentru poporul lui care a insemnat enorm pentru cariera lui. Destinul femeilor a fost de fiecare data ca frunzele in vant. Cel mai puternic om al lumii lui a murit asasinat, argentinianca pe care acum o avem in minte cu minunata imagine creata de Madona. Murea la 33 de ani rapusa de cancer, Argentina nu trebuia sa o planga…

Atatea femei au dominat perioade lungi in istoria Romaniei. Majoritatea au fost malefice. Altele putine ca Doamna Elena Cuza au fost adevarate diafane angelice persoane fiind eclipsate de tot felul de dame care au ametit si chiar terminat oamenii nostri de stat. Si asa acum cand totul e de vis noi nu mai avem nica… O eVita de-a noastra sta si papa acumularile cu sacosele prin Costa Rica... aproape de locul unde adevarata Evita crea o pagina minunata in istoria sangeroasa a sudamericanilor. Sa nu plangi dupa mine Argentina, plangem noi care ca sa traiasca in lux autoexilata noastra candidata la presedintie dupa ce am cotizat cativa ani cu ¼ din ventul anual pentru bunastarea damei fosta viitoare presedinte....

Am citit abia acum o carte completand educatia ce imi trebuia rotunjita demult. Din fericire si daca am avut o asemenea scapare regretabila Dumnezeu m-a ajutat sa nu ajung precum eroul cartii in mreje de Manon Lescot. Este de fapt un mod artistic in epoca aceea de a educa tinerii aratand ce se poate intampla atunci cand exista prostie, incapatanare si unealta pentru marele pacat in acest caz desfrau. Cartea este o minuinata poveste care ne poarta pana in departata America unde primii colonisti francezi erau cei alungati din societate in speranta ramanerii la vatra a celor cu frica de Dumnezeu curatirea de cei rai iata ca prin legile sociale, o buna strategie a celor de la varf si selectie naturala sa se ajunga la ce este acum SUA. Insa revenind la momentul citirii mele am o placuta simpatie pentru autor deoarece tot ce se face astazi este tocmai pentru a face cat mai multi precum eroii lui. O lume fara Dumnezeu, asta e in jurul nostru si cu tot sclipiciul si poleiala cu care este imbalsamat cadavrul numit Pamant astazi adevereste ce demult s-a spus ca incet dar sigur vine sfarsitul lumii. Poate nu fizic dar disparand ce e bine va domina chiar domina numai raul. Ma uimeste aceasta influenta a virtualului in ruperea de realitate si principii sanatoase, normale... Cititi daca aveti rabdare, urmariti cum o fiinta poate fi orbita de o femeie in acest caz dar acum raul are atatea unelte diavolesti…

Impresionant ca omologii, urmasii abatelui Prevost in ale scrisului, scutiti la noi de impozite fac tot ce pot, tot ce banii ii mana ca sa distruga noua generatie. Si Doamne de ce nu deschizi pamantul sa ii iei cand au atata patos si jale sa cheltuie pentru tablete si alte mizerii cu sutele de miliarde de dragul a ce de fapt reusesc. Analfabetizarea noilor generatii. Si aceasta minunata media ce oare face cu atatea VIP-uri de carton poleiti in pepsiglas! Doamne unde esti abate, oare nu te intorci in mormant?

 (to be continued) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu