Ramas in literatura romana ca Pastorel, aceasta persoana e azi savurata din plin, poate nu toate sunt chiar creatii ale sale dar datorita spiritului sau critic, acid chiar, evident toate acum sunt etalate deoarece convin noului val!
sursa
internet
Zece
membri de partid
Zece membri de partid
Visau
viaţă nouă
Unul
a vorbit în vis,
Şi-au
rămas doar nouă.
Nouă
membri de partid
De
marxism s-au copt!
Unul
s-a răscopt din ei,
Şi-au
rămas doar opt!
Opt
membri de partid
Au
trecut la fapte ...
Unul
a trecut la Tito !
Şi-au
rămas doar şapte!
Şapte
membri de partid
Fac
afaceri grase,
Unul
a intrat la zdup
Şi-au
rămas doar şase!
Şase
membri de partid
Au
strigat lozinci,
Unul
a strigat greşit
Şi-au
rămas doar cinci!
Cinci
membri de partid
Când
au fost la teatru,
Unul
n-a aplaudat
Şi-au
rămas doar patru!
Patru
membri de partid
Şi
cam toţi evrei,
Unul
a plecat în Eretz
Şi-au
rămas doar trei!
Trei
membri de partid
Vorbeau
de război!
Unul
a vorbit cam mult,
Şi-au
rămas doar doi!
Doi
membri de partid
Mândri
ca păunul.
Unul
a înnebunit,
Şi-a
rămas doar unul!
Un
membru de partid,
Cel
mai lămurit.
A
plecat cu Onete-ul
Şi
n-a mai venit!
ZERO
membri de partid,
Luptă
pentru pace.
Că
partidul nostru drag
Ştie
el ce face!
Aici
doarme Păstorel,
Băiat
bun şi suflet fin,
Dacă
treceţi pe la el,
Nu-l
treziţi, că cere vin!
Versuri
scrise când era internat în Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe
Şoseaua Viilor (în Bucureşti). Posibil să fi fost ultima lui epigramă.
A
murit după câteva zile:
Culmea
ironiilor
Şi
râsul copiilor
Să
pun punct beţiilor
Pe
Şoseaua Viilor!
În
clasa a V-a de liceu, li s-a dat la teză, de către profesorul de limba română,
Fântânaru, să scrie despre epigramă.
Şi
cum Fântânaru savurase de multe ori vinul de Cotnari, Păstorel a scris doar
atât în teză:
Dacă
apa din fântână
S-ar
preface-n vin Cotnar
Aş
lăsa limba română
Şi
m-aş face Fântânar.
Când
le-a adus tezele, Fântânaru, ajungând la teza lui Păstorel, nu în sens
peiorativ, ci admirativ, i-a spus:
"Măgarule,
unu la purtare şi zece pentru epigramă."
La venirea ruşilor:
Pe
drumeagul din cătun
Venea
ieri un rus şi-un tun;
Tunul
rus
Şi
rusul tun!
Armistiţiul
ne-a impus
Să
dăm boii pentru rus!
Ca
să completam noi doza,
L-am
trimis pe Petru Groza!
Statuii
ostaşului sovietic:
Soldat
rus, soldat rus,
Te-au
ridicat atât de sus,
Ca
să te vadă popoarele...
Sau
fiindcă-ţi put picioarele?
Radioului
(unde era invitat să intre prin str. Temişana, adică prin spate)
De
un an şi jumătate
Mă
băgaţi numai prin spate,
Pe
când eu, întreaga viaţă
V-am
băgat numai... prin faţă!
Nu
credeam s-ajung vreodată
C-am
să pot să fiu în stare
Ca
făcând pipi pe garduri,
Să
o fac direct în... soare!
Din
Banat până la Iaşi
Se
resimte lipsa sării,
Fiindcă
cei mai mulţi ocnaşi
Au
ajuns la cârma ţării.
Catren
omagial către Caragiale:
Cu
greu îmi vine să aştern,
Un
adevăr ce nu-l suport,
Ca
tocmai tu să fii cel mort
Şi
Caţavencu cel etern....
La
Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:
Voi,
creatori ai artei pure,
Ce
staţi acuma la pădure,
Să
fiţi atenţi când va plimbaţi
Să
nu călcaţi în ... ce creaţi!
Steaua
Câte
stele sunt pe cer
Toate
pan' la ziua pier.
Numai
una, ca o proastă,
Şade
pe uzina noastră....
Cine-i
mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i
la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n
ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate
trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.
La
restaurantul Uniunii Scriitorilor:
Beau
băieţii, harnici,
De
cu seara-n zori,
Unii
sunt paharnici,
Alţii...
turnători!
Drăgălaşe
păhărele
Drăgălaşe
păhărele
Dinainte-mi
să se pună
Să
se toarne vin în ele,
Poftă
bună !
Să
golim toţi în tăcere
Iar
cuiva vin de nu-i place
Bea-atunci
mai bine bere,
Bea
în pace !
Cine-i
ameţit prea tare
Pe
sub mese să se culce
Şi
în zgomot de pahare,
Doarmă
dulce !
Să
nu fie vorbă lungă
Doară
ştim ce scurtă-i viaţa
Să
bem până să ne-ajungă,
Dimineaţa.
Geometrie
bahică
Hrănit
mai mult cu lapte şi iaurt,
Un
grec văzu cu mintea-i înţeleaptă
Că
între două puncte, cel mai scurt
Din
drumuri, cu putinţă, e o dreaptă.
Dar
axiomul devenit banal
Şi
însuşit de vremile-aceste
A
fost atunci precum va fi şi este
Valabil
doar pe-un plan orizontal.
Şi
dacă vrei să tragi învăţătură,
Un
plan orizontal, când te gândeşti,
Constaţi
că nu există în natură
Ci
exclusiv în minţile greceşti.
Iar
când în loc de lapte, bei " Madera ",
Aceasta
socoteală te conturbă
Căci
tu nu uiţi că ai băut pe-o sferă
Pe
care dreapta lui devine curbă.
Şi-n
cap cu dreapta grecului defunct
Până
ce vreun înalt areopag
O
va fi pus definitiv la punct
Porneşti
spre domiciliu în zigzag.
Când
a pornit lugubrul zvon
Cum
că murit-ai la Carlton
Mi-am
zis atunci: - cu adevărat
O
fi el mort, însă mort beat.
La
care Păstorel , îi răspunde:
La
Carlton eu ca dintr-un vis
Lugubrei
morţi scăpat-am trenul
Însă
aflai că m-a ucis
La
Iaşi , Codreanu' cu catrenul.
Sadoveanu
era dator cu nişte bani la Păstorel. Sadoveanu era zgârcit ca un scoţian. Au
trecut câteva luni fără nicio mişcare din partea lui. Aşa că Păstorel compune:
De-ar
fi să mori (cam ar fi cazul)
Să
nu-mi laşi bani,
Să-mi
laşi obrazul
Să-mi
fac din el bocanci..
Lui
Mihail Sadoveanu
Venea
o moară pe Siret
Legănându-se
pe-o coastă,
Şi-n
ea un autor şiret
Măcina
făină proastă!
Naşul
lui Păstorel, Sadoveanu, ţine o conferinţă la Ateneu : "Lumina vine de la
Răsărit " în care îi pupă-n fund pe ruşi şi declară că din acel moment se
întoarce cu faţa spre Răsărit..
Atât
i-a trebuit lui Pastorel:
Naşu`
sfătuit de-un rus
Întoarse
curu` la Apus
Şi
arătă Apusului
Care-i
faţa rusului...
A
DOUA ZI (după moartea lui Stalin)
Îl
plâng pe Stalin şi vă jur
C-am
să vă spun secretul:
Mă
tem că vom pupa în cur
De-acum
tot Comitetul!
Americanilor
Dacă
şi de astă dată
Se
retrag din Orient,
Mă
fac porumbelul păcii
Şi
mă .... pe occident!
După
prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:
Din
Galaţi la Port Arthur
Petru
Groza, în carlingă,
N-a
văzut atâta cur
Cât
ar fi putut să lingă.
Caligula
Imperator
A
făcut din cal - senator,
Petru
Groza - mai sinistru
A
făcut din bou - ministru.
Aici
zace Pastorel,
Vesnic
si nemangaiat
Ca
e prima data mort
Fara
ca sa fie beat...
(Sursa
internet)
Dintre
epigramiștii noștri reamarcabili, de la Radu D. Rosetti, I.Gr. Periețeanu la
Ionescu Quintus-tatăl, apoi fiul, dar popularitatea maximă a cunoscut-o
Cincinat Pavelescu, iar urmașul lui a fost Alexandru Osvald Teodoreanu.
Păstorel
Teodoreanu, pe numele de botez Alexandru Osvald, s-a născut în 30 iulie 1894,
la Dorohoi. A fost primul băiat al avocatului Osvald Teodoreanu şi al renumitei
profesoare de pian la Conservator, Sofia (Musicescu) Teodoreanu. I-a avut frați
pe romancierul Ionel Teodoreanu, devenit celebru în urma publicării romanelor
„Ulița copilăriei” și „La Medeleni”, şi pe Laurenţiu (Puiu) care a murit în
1918, pe front. Până să devină cunoscut ca epigramist, Alexandru Osvald
Teodoreanu a fost judecător la Turnu Severin, iar cariera lui de magistrat s-a
curmat brusc, după 1918, în urma respingerii unei acțiuni intentate de către un
cetățean a cărui soție părăsise domiciliul conjugal pentru un alt bărbat.
Apelativul
„Păstorel” era un privilegiu al intimilor, în vremea copilăriei și adolescenței
– povestește prietenul său Alexandru Paleologu în prefața cărții: „Epigrame și
alte rime vesele”. Prin 1930 când încă mai locuia la Iași, cu ocazia unui
spectacol de revistă, realizat în colaborare cu V. Maximilian, în sala
cinematografului Trianon, trece pe afiș: „Iași-cocteil/Cu Max în el/preparat de
Păstorel”. Își scria catrenele pe lista de bucate, pe spatele unei cutii de
țigarete, pe câte o carte de vizită, mai des șervețelul de la crâșmă, în
preajma prietenilor. „Am asistat nu la zeci, ci, probabil, de sute de ori la
compunerea unor astfel de improvizații – își amintește Alexandru Paleologu –
majoritatea erau gustate pe loc, mulțumită stării euforice a momentului, dar și
cele mai reușite, strălucitoare, sclipitor de spirituale, deși, firește, mai puține
decât celelalte, totuși multe dintre ele, datorită prolificității geniale a
bunei dispoziții a autorului, făceau neîntârziat circuitul întregului parametru
al limbii române. În felul acesta porecla Păstorel s-a prefăcut irezistibilul
renume.”
Viața
de boem și mirajul Capșei
Păstorel
Teodoreanu se mută de la Iași în București. Îmbrăcat extrem de elegant, cu o
solemnă oratorie, în care se dovedea maestru, ducea o viață de boem, locuia
prin hoteluri, avea întâlniri prin toate restaurantele orașului. După zece beri
la Capșa, trecea strada la Gambrinus, fosta berărie a lui Caragiale. Acolo unde
intra, la o parolă pe teme spirituale, se deschidea și butoiul cu vin. Era
printre cei care se întruneau în jurul unei mese pentru plăcerea de a sta de
vorbă și a bea vin. Informat că epigramistul locuia la hotel, Regele Carol al
II-lea îi oferă la etajul întâi al casei Boerescu, de pe strada Orlando, unde
era sediul Fundației Regale pentru Literatură și Artă, două odăi și o baie.
Ficatul
dăruit vinurilor și inima doamnelor…
În
epocă, Păstorel avea renumele unui mare cunoscător de vinuri. Mare chefliu,
provoca râsul în cascade. Știa să stabilească pentru fiecare fel de mâncare
felul potrivit de vin. „În materie de vinuri franceze, erudiția lui Păstrel ne
uimea pe toți, iar mai târziu aveam să ne crucim, de mirare, se înțelege, când
l-am auzit propunând rețete pentru toate bucatele, adăugând sofisticate sorturi
de vin. Își păstrase accentul din Țara de Sus și se adresa prietenilor cu Șe
mai fași?. Faima lui de băutor atinsese proporții atât de mari, încât medicii
intraseră la grijă” – povestește Șerban Cioculescu în ale sale „Amintiri”. Era,
când voia, un desăvârșit om de lume. Altfel, circulau legende că la beție făcea
urât. Nu l-am văzut niciodată în această ipostază. La Capșa, într-o zi, m-am
așezat la masa lui, am cerut obișnuitul filtru, [cafea] Păstorel a comandat o
bere, era în mare vervă. Nu știu cum a venit vorba despre Verlaine. I s-a
dezlegat limba și i s-a declanșat memoria versurilor, care era neverosimil de bogată.
În interval s-a așezat la masă și Vladimir Streinu. Păstorel ne-a uimit,
recitând impecabil, fără să ridice vocea și să atragă atenția obișnuiților de
la mesele învecinate, nu mai puțin de 500 de versuri, fără șovăială, într-o
franceză impecabilă. Comandase a zecea sticlă de bere, dar limba nu i se
împleticea. Era formidabil!”
Prin
1936, medicii îl trimit la băi la Karlsbad. Îl suspectau de ciroză. De acolo,
trimite cărți poștale familiei și prietenilor, scrie catrene, epigrame,
parodii, cu gândul la vin: „Bând această băutură infamă/ Mi-aduc aminte
singurul refren/ Ficatul mi l-am dăruit vinurilor/ Inima, doamnelor”.
„Strofe
cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”
Tot
Șerban Cioculescu povestește că prin 1931, când Nicolae Iorga devine prim
ministru, lui Păstorel i se publicase volumul de epigrame „Strofe cu pelin de
mai, contra Iorga Nicolai”, iar tatăl său, un mare avocat ieșean, membru
marcant al partidului din care făcea parte și savantul, propus ca ministru în
guvernul lui Iorga, cumpără tot stocul epigramelor din librării. Rușinat de
fapta băiatului său, n-a mai dat vreodată ochii cu profesorul descris în volum
cu lux de amănunte: „La Sorbona, când se pune,/ Franțuzește să vorbească, tot
franțuzu-n sine-și spune: dulce-i limba românească!”. Unele rânduri erau
ofensatoare: „A supt țara sub trei regi/ și-are toți copii blegi”.
La
un an de la venirea la putere, savantului i se prezintă o listă cu scriitorii
ce trebuiau decorați, unde figurau ambii frați Teodoreanu, epigramistul și
romancierul. Între timp aflase de existența volumului de epigrame la adresa sa,
îl șterge pe Ionel de pe listă și-i acordă decorația lui Păstorel, când de
fapt, ar fi vrut invers. În epocă, s-a râs mult prin cercurile literare, în
urma evenimentului. Se știa că profesorul avea o memorie uluitoare, dar mai
făcea și confuzii.
Abecedarul
gastronomic a lui Păstorel
Între
cele două războaie mondiale, epigramistul publică în presă articole cu subiect
gastronomic. Apoi au fost adunate într-un volum. Un fel de abecedar gastronomic
cu mâncăruri pregătite la Paști, Crăciun, Anul Nou, dar și pentru orice zi a
săptămânii. Rețete culinare și procedee ce pot stârni oricând admirația sau
invidia bucătarilor cu diplomă. O carte cu articole despre istoria
gastronomiei, și „Fiziologia gustului” a lui Jean Brillat Savarin. Păstorel
preia rețete și-l contrazice pe Savarin, despre cum se pregătește fazanul,
racii în bere, purcelul de lapte fiert, mielul gătit haiducește, mistrețul,
diferite feluri de pește, sau orice mâncare de sezon, completând cu soluții
culinare auzite de pe la bunici. Nu lipsesc însemnări despre vinurile
românești, pentru că așa cum spunea: „Vinurile și mâncărurile sunt sortite
să-și sporească reciproc calitățile. Dar între vinuri și mâncăruri se stabilesc
nu numai mutuale și spontane simpatii, ci și ireconciliabile aversiuni. Și nu e
nevoie să fii un mare inițiat în subtilele arcane ale pivniței și bucătăriei,
pentru a ști că o regulă generală ca în succesiunea vinurilor la masă să
pornești de la sec spre dulce, de la slab la puternic, de la tânăr spre
bătrân”.
O
rețetă de mâncare e ca și o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui
Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului
George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduvă.
Unii
oameni își închipuie că pentru a mânca bine e suficient să ai stomac și bani.
Se înșală, trebuie să ai și cap.
Între
vinul prost și femeia infidelă, e preferabil vinul bun.
Amorul
e o ocupație recomandabilă între două mese bune.
Mi
s-a întâmplat des să explic în două cuvinte o rețetă de mâncare unui bucătar
bun și el s-o execute la perfecție, chiar dacă aș fi omis ceva. Aceeași rețetă,
amănunțit lămurită până la centimetru și miligram, am publicat-o în ziar.
Gospodinele mi s-au plâns, în număr impresionant, că rețeta nu le-a reușit. Ce
pot să fac?
Gastronomia
nu e lăcomie și animalitate, ci numai un prilej de punere în valoare a
spiritualității. Dacă nu e asta, nu mai e nimic.
După
ce ai mâncat salată, fie cu oțet, fie cu lămâie, bea puțină apă, ronțăie puțină
coajă de pâine și apoi treci la vin.
În
pușcărie cu Pillat, Noica, Paleologu și catrenul de adio
Vlaicu
Bârna l-a cunoscut pe Păstorel și povestește în volumul său de memorii că, în
vremea comuniștilor, când aveau loc defilări de 1 mai, 23 august, de la care nu
putea lipsi nimeni, coloana mergea și făcea popasuri pe străzi, Păstorel era în
prim plan la șuete. Mintea efervescentă, verva drăcească cu care compunea
epigrame oriunde și despre orice subiect n-a picat bine nici în publicațiile
clădite în focul crezului comunist. În 1960, i-au fost confiscate manuscrisele
și o mare parte din bibliotecă. Autorul volumului „Tămâie și otravă” a făcut
pușcărie pentru un catren unde glumise pe seama transformării Bulevardului
Bonaparte în Bulevardul Ilie Pintilie. Epigrama din dosarul întemnițatului n-a
fost făcută publică. Prin sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, Al.
O. Teodoreanu a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de
interdicţie a drepturilor civile, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. A
făcut închisoare cu acel lot de intelectuali printre care se aflau Constantin Noica
și Alexandru Paleologu. Ca să-l salveze, Ralea a intervenit la președintele de
atunci, Gheorghe Ghiorghiu-Dej, spre a-l avea în vedere privind grațierea. La
citirea epigramei din dosar, fostul președinte al țării s-a enervat și a zis:
„Să mai stea!”
Alexandru
Paleologu își amintește, că în vremea când fusese arestat și anchetat la
Securitate, prin ușa deschisă, pe coridor, a trecut Păstorel, cu ochelari negri
de metal și cu mâinile la spate, urmat de un gardian. L-a văzut pentru ultima
dată, în sala de judecată la Tribunalul Regiunii a II-a Militară. Era sub
supravegherea unui tânăr locotenent major când epigramistul l-a rugat de față
cu toată lumea: „Domnule locotenent major, în celulă am compus un sonet; vă
rog, să obțineți să mi se dea o foaie de hârtie și un creion, să vi-l
încredințez dumneavoastră, ca să nu se piardă; e pentru soția mea”.
Locotenentul l-a refuzat, iar gardianul l-a apostrofat: „Ei, fir-ar ai
dracului, banditule, nici aici nu te lași de prostii!” A executat trei ani de
pedeapsă și a fost grațiat. Întors acasă, s-a căsătorit, deși avea o vârstă
înaintată, apoi și-a reluat ocupația de degustător de vinuri. Cât a trăit, a
continuat să scrie epigrame, cu miile, dăruindu-le cu generozitate și credință.
Publicate în volumele: „Vin și apă”, „Tămâie și otravă”, „Pahare și săgeți”,
arată avalanșa în care izbucneau versurile atunci când autorul era stârnit. Se
povestea că, la petreceri stropite cu vin, Păstorel Teodoreanu, spunea că scria
epigrame așa „cum o domnișoară de pension face zilnic exerciții la pian” sau
„cum face găina ouă” echivalând cu o profesiune de credință.
Păstorel
Teodoreanu n-a murit din cauza vinurilor, nici a femeilor, în 14 martie 1964,
ci de cancer pulmonar. A fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea de la
cimitirul Bellu, din București, căci erau rude, nu înainte de a-și formula
testamentul în patru versuri, de adio: „Aici zace Păstorel,/ Om ales şi spirit
fin,/ Dacă treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin!“
Prin
1936, medicii îl trimit la băi la Karlsbad. Îl suspectau de ciroză. De acolo,
trimite cărți poștale familiei și prietenilor, scrie catrene, epigrame,
parodii, cu gândul la vin: „Bând această băutură infamă/ Mi-aduc aminte
singurul refren/ Ficatul mi l-am dăruit vinurilor/ Inima, doamnelor”.
Citiți
în Ziarul Metropolis >
https://www.ziarulmetropolis.ro/pastorel-teodoreanu-epigramistul-care-si-a-daruit-inima-femeilor-si-ficatul-vinurilor/
