Alexandru Oswald Teodoreanu

Ramas in literatura romana ca Pastorel, aceasta persoana e azi savurata din plin, poate nu toate sunt chiar creatii ale sale dar datorita spiritului sau critic, acid chiar, evident toate acum sunt etalate deoarece convin noului val!

sursa internet

Zece membri de partid

Zece membri de partid

Visau viaţă nouă

Unul a vorbit în vis,

Şi-au rămas doar nouă.

 

Nouă membri de partid

De marxism s-au copt!

Unul s-a răscopt din ei,

Şi-au rămas doar opt!

 

Opt membri de partid

Au trecut la fapte ...

Unul a trecut la Tito !

Şi-au rămas doar şapte!

 

Şapte membri de partid

Fac afaceri grase,

Unul a intrat la zdup

Şi-au rămas doar şase!

 

Şase membri de partid

Au strigat lozinci,

Unul a strigat greşit

Şi-au rămas doar cinci!

 

Cinci membri de partid

Când au fost la teatru,

Unul n-a aplaudat

Şi-au rămas doar patru!

 

Patru membri de partid

Şi cam toţi evrei,

Unul a plecat în Eretz

Şi-au rămas doar trei!

 

Trei membri de partid

Vorbeau de război!

Unul a vorbit cam mult,

Şi-au rămas doar doi!

 

Doi membri de partid

Mândri ca păunul.

Unul a înnebunit,

Şi-a rămas doar unul!

 

Un membru de partid,

Cel mai lămurit.

A plecat cu Onete-ul

Şi n-a mai venit!

 

ZERO membri de partid,

Luptă pentru pace.

Că partidul nostru drag

Ştie el ce face!

 

Aici doarme Păstorel,

Băiat bun şi suflet fin,

Dacă treceţi pe la el,

Nu-l treziţi, că cere vin!

 

Versuri scrise când era internat în Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor (în Bucureşti). Posibil să fi fost ultima lui epigramă.

A murit după câteva zile:

 

Culmea ironiilor

Şi râsul copiilor

Să pun punct beţiilor

Pe Şoseaua Viilor!

 

În clasa a V-a de liceu, li s-a dat la teză, de către profesorul de limba română, Fântânaru, să scrie despre epigramă.

Şi cum Fântânaru savurase de multe ori vinul de Cotnari, Păstorel a scris doar atât în teză:

 

Dacă apa din fântână

S-ar preface-n vin Cotnar

Aş lăsa limba română

Şi m-aş face Fântânar.

 

Când le-a adus tezele, Fântânaru, ajungând la teza lui Păstorel, nu în sens peiorativ, ci admirativ, i-a spus:

"Măgarule, unu la purtare şi zece pentru epigramă."

La venirea ruşilor:

 

Pe drumeagul din cătun

Venea ieri un rus şi-un tun;

Tunul rus

Şi rusul tun!

 

Armistiţiul ne-a impus

Să dăm boii pentru rus!

Ca să completam noi doza,

L-am trimis pe Petru Groza!

 

Statuii ostaşului sovietic:

 

Soldat rus, soldat rus,

Te-au ridicat atât de sus,

Ca să te vadă popoarele...

Sau fiindcă-ţi put picioarele?

 

Radioului (unde era invitat să intre prin str. Temişana, adică prin spate)

 

De un an şi jumătate

Mă băgaţi numai prin spate,

Pe când eu, întreaga viaţă

V-am băgat numai... prin faţă!

 

 După alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: Votaţi soarele!

 

Nu credeam s-ajung vreodată

C-am să pot să fiu în stare

Ca făcând pipi pe garduri,

Să o fac direct în... soare!

 

Din Banat până la Iaşi

Se resimte lipsa sării,

Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi

Au ajuns la cârma ţării.

 

Catren omagial către Caragiale:

 

Cu greu îmi vine să aştern,

Un adevăr ce nu-l suport,

Ca tocmai tu să fii cel mort

Şi Caţavencu cel etern....

 

La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:

 

Voi, creatori ai artei pure,

Ce staţi acuma la pădure,

Să fiţi atenţi când va plimbaţi

Să nu călcaţi în ... ce creaţi!

 

Steaua

 

Câte stele sunt pe cer

Toate pan' la ziua pier.

Numai una, ca o proastă,

Şade pe uzina noastră....

 

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?

Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?

Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?

Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

 

La restaurantul Uniunii Scriitorilor:

 

Beau băieţii, harnici,

De cu seara-n zori,

Unii sunt paharnici,

Alţii... turnători!

 

Drăgălaşe păhărele

 

Drăgălaşe păhărele

Dinainte-mi să se pună

Să se toarne vin în ele,

Poftă bună !

 

Să golim toţi în tăcere

Iar cuiva vin de nu-i place

Bea-atunci mai bine bere,

Bea în pace !

 

Cine-i ameţit prea tare

Pe sub mese să se culce

Şi în zgomot de pahare,

Doarmă dulce !

 

Să nu fie vorbă lungă

Doară ştim ce scurtă-i viaţa

Să bem până să ne-ajungă,

Dimineaţa.

 

Geometrie bahică

 

Hrănit mai mult cu lapte şi iaurt,

Un grec văzu cu mintea-i înţeleaptă

Că între două puncte, cel mai scurt

Din drumuri, cu putinţă, e o dreaptă.

 

Dar axiomul devenit banal

Şi însuşit de vremile-aceste

A fost atunci precum va fi şi este

Valabil doar pe-un plan orizontal.

 

Şi dacă vrei să tragi învăţătură,

Un plan orizontal, când te gândeşti,

Constaţi că nu există în natură

Ci exclusiv în minţile greceşti.

 

Iar când în loc de lapte, bei " Madera ",

Aceasta socoteală te conturbă

Căci tu nu uiţi că ai băut pe-o sferă

Pe care dreapta lui devine curbă.

 

Şi-n cap cu dreapta grecului defunct

Până ce vreun înalt areopag

O va fi pus definitiv la punct

Porneşti spre domiciliu în zigzag.

 

 Un schimb de epigrame între Mihail Codreanu şi Păstorel:

 

Când a pornit lugubrul zvon

Cum că murit-ai la Carlton

Mi-am zis atunci: - cu adevărat

O fi el mort, însă mort beat.

 

La care Păstorel , îi răspunde:

La Carlton eu ca dintr-un vis

Lugubrei morţi scăpat-am trenul

Însă aflai că m-a ucis

La Iaşi , Codreanu' cu catrenul.

 

Sadoveanu era dator cu nişte bani la Păstorel. Sadoveanu era zgârcit ca un scoţian. Au trecut câteva luni fără nicio mişcare din partea lui. Aşa că Păstorel compune:

 

De-ar fi să mori (cam ar fi cazul)

Să nu-mi laşi bani,

Să-mi laşi obrazul

Să-mi fac din el bocanci..

 

Lui Mihail Sadoveanu

 

Venea o moară pe Siret

Legănându-se pe-o coastă,

Şi-n ea un autor şiret

Măcina făină proastă!

 

Naşul lui Păstorel, Sadoveanu, ţine o conferinţă la Ateneu : "Lumina vine de la Răsărit " în care îi pupă-n fund pe ruşi şi declară că din acel moment se întoarce cu faţa spre Răsărit..

Atât i-a trebuit lui Pastorel:

 

Naşu` sfătuit de-un rus

Întoarse curu` la Apus

Şi arătă Apusului

Care-i faţa rusului...

 

A DOUA ZI (după moartea lui Stalin)

 

Îl plâng pe Stalin şi vă jur

C-am să vă spun secretul:

Mă tem că vom pupa în cur

De-acum tot Comitetul!

 

Americanilor

 

Dacă şi de astă dată

Se retrag din Orient,

Mă fac porumbelul păcii

Şi mă .... pe occident!

 

 

După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:

 

Din Galaţi la Port Arthur

Petru Groza, în carlingă,

N-a văzut atâta cur

Cât ar fi putut să lingă.

 

Caligula Imperator

A făcut din cal - senator,

Petru Groza - mai sinistru

A făcut din bou - ministru.

 

 

Aici zace Pastorel,

Vesnic si nemangaiat

Ca e prima data mort

Fara ca sa fie beat...

 

(Sursa internet)

 

Dintre epigramiștii noștri reamarcabili, de la Radu D. Rosetti, I.Gr. Periețeanu la Ionescu Quintus-tatăl, apoi fiul, dar popularitatea maximă a cunoscut-o Cincinat Pavelescu, iar urmașul lui a fost Alexandru Osvald Teodoreanu.

Păstorel Teodoreanu, pe numele de botez Alexandru Osvald, s-a născut în 30 iulie 1894, la Dorohoi. A fost primul băiat al avocatului Osvald Teodoreanu şi al renumitei profesoare de pian la Conservator, Sofia (Musicescu) Teodoreanu. I-a avut frați pe romancierul Ionel Teodoreanu, devenit celebru în urma publicării romanelor „Ulița copilăriei” și „La Medeleni”, şi pe Laurenţiu (Puiu) care a murit în 1918, pe front. Până să devină cunoscut ca epigramist, Alexandru Osvald Teodoreanu a fost judecător la Turnu Severin, iar cariera lui de magistrat s-a curmat brusc, după 1918, în urma respingerii unei acțiuni intentate de către un cetățean a cărui soție părăsise domiciliul conjugal pentru un alt bărbat.

Apelativul „Păstorel” era un privilegiu al intimilor, în vremea copilăriei și adolescenței – povestește prietenul său Alexandru Paleologu în prefața cărții: „Epigrame și alte rime vesele”. Prin 1930 când încă mai locuia la Iași, cu ocazia unui spectacol de revistă, realizat în colaborare cu V. Maximilian, în sala cinematografului Trianon, trece pe afiș: „Iași-cocteil/Cu Max în el/preparat de Păstorel”. Își scria catrenele pe lista de bucate, pe spatele unei cutii de țigarete, pe câte o carte de vizită, mai des șervețelul de la crâșmă, în preajma prietenilor. „Am asistat nu la zeci, ci, probabil, de sute de ori la compunerea unor astfel de improvizații – își amintește Alexandru Paleologu – majoritatea erau gustate pe loc, mulțumită stării euforice a momentului, dar și cele mai reușite, strălucitoare, sclipitor de spirituale, deși, firește, mai puține decât celelalte, totuși multe dintre ele, datorită prolificității geniale a bunei dispoziții a autorului, făceau neîntârziat circuitul întregului parametru al limbii române. În felul acesta porecla Păstorel s-a prefăcut irezistibilul renume.”

Viața de boem și mirajul Capșei

Păstorel Teodoreanu se mută de la Iași în București. Îmbrăcat extrem de elegant, cu o solemnă oratorie, în care se dovedea maestru, ducea o viață de boem, locuia prin hoteluri, avea întâlniri prin toate restaurantele orașului. După zece beri la Capșa, trecea strada la Gambrinus, fosta berărie a lui Caragiale. Acolo unde intra, la o parolă pe teme spirituale, se deschidea și butoiul cu vin. Era printre cei care se întruneau în jurul unei mese pentru plăcerea de a sta de vorbă și a bea vin. Informat că epigramistul locuia la hotel, Regele Carol al II-lea îi oferă la etajul întâi al casei Boerescu, de pe strada Orlando, unde era sediul Fundației Regale pentru Literatură și Artă, două odăi și o baie.

Ficatul dăruit vinurilor și inima doamnelor…

În epocă, Păstorel avea renumele unui mare cunoscător de vinuri. Mare chefliu, provoca râsul în cascade. Știa să stabilească pentru fiecare fel de mâncare felul potrivit de vin. „În materie de vinuri franceze, erudiția lui Păstrel ne uimea pe toți, iar mai târziu aveam să ne crucim, de mirare, se înțelege, când l-am auzit propunând rețete pentru toate bucatele, adăugând sofisticate sorturi de vin. Își păstrase accentul din Țara de Sus și se adresa prietenilor cu Șe mai fași?. Faima lui de băutor atinsese proporții atât de mari, încât medicii intraseră la grijă” – povestește Șerban Cioculescu în ale sale „Amintiri”. Era, când voia, un desăvârșit om de lume. Altfel, circulau legende că la beție făcea urât. Nu l-am văzut niciodată în această ipostază. La Capșa, într-o zi, m-am așezat la masa lui, am cerut obișnuitul filtru, [cafea] Păstorel a comandat o bere, era în mare vervă. Nu știu cum a venit vorba despre Verlaine. I s-a dezlegat limba și i s-a declanșat memoria versurilor, care era neverosimil de bogată. În interval s-a așezat la masă și Vladimir Streinu. Păstorel ne-a uimit, recitând impecabil, fără să ridice vocea și să atragă atenția obișnuiților de la mesele învecinate, nu mai puțin de 500 de versuri, fără șovăială, într-o franceză impecabilă. Comandase a zecea sticlă de bere, dar limba nu i se împleticea. Era formidabil!”

Prin 1936, medicii îl trimit la băi la Karlsbad. Îl suspectau de ciroză. De acolo, trimite cărți poștale familiei și prietenilor, scrie catrene, epigrame, parodii, cu gândul la vin: „Bând această băutură infamă/ Mi-aduc aminte singurul refren/ Ficatul mi l-am dăruit vinurilor/ Inima, doamnelor”.

„Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”

Tot Șerban Cioculescu povestește că prin 1931, când Nicolae Iorga devine prim ministru, lui Păstorel i se publicase volumul de epigrame „Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”, iar tatăl său, un mare avocat ieșean, membru marcant al partidului din care făcea parte și savantul, propus ca ministru în guvernul lui Iorga, cumpără tot stocul epigramelor din librării. Rușinat de fapta băiatului său, n-a mai dat vreodată ochii cu profesorul descris în volum cu lux de amănunte: „La Sorbona, când se pune,/ Franțuzește să vorbească, tot franțuzu-n sine-și spune: dulce-i limba românească!”. Unele rânduri erau ofensatoare: „A supt țara sub trei regi/ și-are toți copii blegi”.

La un an de la venirea la putere, savantului i se prezintă o listă cu scriitorii ce trebuiau decorați, unde figurau ambii frați Teodoreanu, epigramistul și romancierul. Între timp aflase de existența volumului de epigrame la adresa sa, îl șterge pe Ionel de pe listă și-i acordă decorația lui Păstorel, când de fapt, ar fi vrut invers. În epocă, s-a râs mult prin cercurile literare, în urma evenimentului. Se știa că profesorul avea o memorie uluitoare, dar mai făcea și confuzii.

Abecedarul gastronomic a lui Păstorel

Între cele două războaie mondiale, epigramistul publică în presă articole cu subiect gastronomic. Apoi au fost adunate într-un volum. Un fel de abecedar gastronomic cu mâncăruri pregătite la Paști, Crăciun, Anul Nou, dar și pentru orice zi a săptămânii. Rețete culinare și procedee ce pot stârni oricând admirația sau invidia bucătarilor cu diplomă. O carte cu articole despre istoria gastronomiei, și „Fiziologia gustului” a lui Jean Brillat Savarin. Păstorel preia rețete și-l contrazice pe Savarin, despre cum se pregătește fazanul, racii în bere, purcelul de lapte fiert, mielul gătit haiducește, mistrețul, diferite feluri de pește, sau orice mâncare de sezon, completând cu soluții culinare auzite de pe la bunici. Nu lipsesc însemnări despre vinurile românești, pentru că așa cum spunea: „Vinurile și mâncărurile sunt sortite să-și sporească reciproc calitățile. Dar între vinuri și mâncăruri se stabilesc nu numai mutuale și spontane simpatii, ci și ireconciliabile aversiuni. Și nu e nevoie să fii un mare inițiat în subtilele arcane ale pivniței și bucătăriei, pentru a ști că o regulă generală ca în succesiunea vinurilor la masă să pornești de la sec spre dulce, de la slab la puternic, de la tânăr spre bătrân”.

O rețetă de mâncare e ca și o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduvă.

 

Unii oameni își închipuie că pentru a mânca bine e suficient să ai stomac și bani. Se înșală, trebuie să ai și cap.

Între vinul prost și femeia infidelă, e preferabil vinul bun.

Amorul e o ocupație recomandabilă între două mese bune.

Mi s-a întâmplat des să explic în două cuvinte o rețetă de mâncare unui bucătar bun și el s-o execute la perfecție, chiar dacă aș fi omis ceva. Aceeași rețetă, amănunțit lămurită până la centimetru și miligram, am publicat-o în ziar. Gospodinele mi s-au plâns, în număr impresionant, că rețeta nu le-a reușit. Ce pot să fac?

Gastronomia nu e lăcomie și animalitate, ci numai un prilej de punere în valoare a spiritualității. Dacă nu e asta, nu mai e nimic.

După ce ai mâncat salată, fie cu oțet, fie cu lămâie, bea puțină apă, ronțăie puțină coajă de pâine și apoi treci la vin.

În pușcărie cu Pillat, Noica, Paleologu și catrenul de adio

Vlaicu Bârna l-a cunoscut pe Păstorel și povestește în volumul său de memorii că, în vremea comuniștilor, când aveau loc defilări de 1 mai, 23 august, de la care nu putea lipsi nimeni, coloana mergea și făcea popasuri pe străzi, Păstorel era în prim plan la șuete. Mintea efervescentă, verva drăcească cu care compunea epigrame oriunde și despre orice subiect n-a picat bine nici în publicațiile clădite în focul crezului comunist. În 1960, i-au fost confiscate manuscrisele și o mare parte din bibliotecă. Autorul volumului „Tămâie și otravă” a făcut pușcărie pentru un catren unde glumise pe seama transformării Bulevardului Bonaparte în Bulevardul Ilie Pintilie. Epigrama din dosarul întemnițatului n-a fost făcută publică. Prin sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, Al. O. Teodoreanu a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie a drepturilor civile, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. A făcut închisoare cu acel lot de intelectuali printre care se aflau Constantin Noica și Alexandru Paleologu. Ca să-l salveze, Ralea a intervenit la președintele de atunci, Gheorghe Ghiorghiu-Dej, spre a-l avea în vedere privind grațierea. La citirea epigramei din dosar, fostul președinte al țării s-a enervat și a zis: „Să mai stea!”

 

Alexandru Paleologu își amintește, că în vremea când fusese arestat și anchetat la Securitate, prin ușa deschisă, pe coridor, a trecut Păstorel, cu ochelari negri de metal și cu mâinile la spate, urmat de un gardian. L-a văzut pentru ultima dată, în sala de judecată la Tribunalul Regiunii a II-a Militară. Era sub supravegherea unui tânăr locotenent major când epigramistul l-a rugat de față cu toată lumea: „Domnule locotenent major, în celulă am compus un sonet; vă rog, să obțineți să mi se dea o foaie de hârtie și un creion, să vi-l încredințez dumneavoastră, ca să nu se piardă; e pentru soția mea”. Locotenentul l-a refuzat, iar gardianul l-a apostrofat: „Ei, fir-ar ai dracului, banditule, nici aici nu te lași de prostii!” A executat trei ani de pedeapsă și a fost grațiat. Întors acasă, s-a căsătorit, deși avea o vârstă înaintată, apoi și-a reluat ocupația de degustător de vinuri. Cât a trăit, a continuat să scrie epigrame, cu miile, dăruindu-le cu generozitate și credință. Publicate în volumele: „Vin și apă”, „Tămâie și otravă”, „Pahare și săgeți”, arată avalanșa în care izbucneau versurile atunci când autorul era stârnit. Se povestea că, la petreceri stropite cu vin, Păstorel Teodoreanu, spunea că scria epigrame așa „cum o domnișoară de pension face zilnic exerciții la pian” sau „cum face găina ouă” echivalând cu o profesiune de credință.

Păstorel Teodoreanu n-a murit din cauza vinurilor, nici a femeilor, în 14 martie 1964, ci de cancer pulmonar. A fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea de la cimitirul Bellu, din București, căci erau rude, nu înainte de a-și formula testamentul în patru versuri, de adio: „Aici zace Păstorel,/ Om ales şi spirit fin,/ Dacă treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin!“

Prin 1936, medicii îl trimit la băi la Karlsbad. Îl suspectau de ciroză. De acolo, trimite cărți poștale familiei și prietenilor, scrie catrene, epigrame, parodii, cu gândul la vin: „Bând această băutură infamă/ Mi-aduc aminte singurul refren/ Ficatul mi l-am dăruit vinurilor/ Inima, doamnelor”.

 

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/pastorel-teodoreanu-epigramistul-care-si-a-daruit-inima-femeilor-si-ficatul-vinurilor/