Am reusit sa pastrez, dupa demolarea casei din
Tulcea, o carte de povesti primita de mama mea in copilaria ei cadou de Sfantul
Stelian. Pentru mari si mici, cu drag va prezint una din povestile cele mai
frumoase ale copilariei mele. Cat de actuala e aceasta poveste...
PS Iepurii nu aveau nevoie de GPS!!
Glont Iepurasul
din Albums du Pere Castor
Glont Iepurasul este singur pe
lume. A avut tata dar Vulpea l-a mancat. A avut o surioara dar Bufnita a
furat-o intr-o zi din zbor. A avut mama care l-a hranit si l-a dezmierdat o
saptamana intreaga. Pe urma a plecat.
S-a mai intors ea la culcus de
cateva ori ca sa ii dea sa suga. Venea tiptil, fara zgomot, isi lovea urechile
una de alta poc-poc si Glont cat ai clipi din ochi era langa ea.
Dar iute a trecut si timpul
acesta. Dupa trei saptamani iepuroaica a plecat de tot si Glont n-a mai auzit
niciodata cum se loveau ...poc...poc... urechile mamei sale.
Asa a vrut Dumnezeu: mamele
iepurasilor sa nu se ingrijeasca prea mult timp de puisorii lor.
Dar tot Dumnezeu le poarta de
grija...si... indata ce un iepuras vine pe lume, el primeste de la Domnul trei
daruri: o haina nevazuta, doua palnioare fermecate si niste cizme de sapte
coti.
Haina nevazuta a iepurasilor este
blana lor de culoarea pamantului. Palnioarele fermecate sunt urechile lungi
care aud cele mai neinsemnate si mai indepartate zgomote.
Cizmele de sapte coti sunt
picioarele lor lungi de dindarat, cele dinainte mai scurte, cate's-patru
captusite cu blanita moale.
Nu sunt pe lume picioare mai iuti
si mai neauzite ca ale lor.
Glont traieste la marginea
padurii, sub un bradut. Acolo si-a sapat culcusul sub pamant. Bradul lui Glont
e un copac tanar si falnic, cu ramuri verzi care atarna pana la pamant. De jur
imprejurul trunchiului creste muschi si iarba verde.
O ramura se misca!...Mai tarziu se
misca iar...Un capusor roscat se arata sfios. Si dintr-o data, hop! Glont sare
pe iarba, se ridica in doua labe, ascute urechile, isi netezeste mustatile si
arunca o uitatura de stapan la gradina de zarzavat din vale.
„Bine” isi zice el, „morcovii
imi cresc, patrunjelul se face tot mai cret si varza tot mai mare. Cum le-as
mai gusta...Rabdare insa! Paza buna pazeste primejdia rea! E inca lumina...nu-i
timp de dus prea aproape de casele oamenilor. Sa o iau in alta parte”.
Se da peste cap din trei sarituri
ajunge sus pe culme. Glont ciuleste urechile si alearga, una cu pamantul pana
pe crestele cele mai indepartate.
Se opreste deodata, scormoneste
pamantul caci a gasit o sfecla si o mananca cu nesat. Este una din cele mai bune
mancaruri de la masa lui de seara. Se da inca o data peste cap si iar fuge. O
potarniche ii iese in cale.
Glont isi abate drumul, da peste
un soarece de camp, se intoarce, intalneste un cocos salbatic, se da de trei
ori peste cap si se pierde in desisul padurii...
S-a lasat noaptea. Glont asculta
cu urechile spre vale. Ce murmur se aude?...E izvorul. Un sunet de fluier?...E
cantecul brotacelului. Un tipat?...Liliacul...vaneaza noaptea fluturasi. Nici o
primejdie...Cainii dorm, luminile din sat s-au stins...Glont baiatule poti sa
pornesti la drum.
Isi da drumul, ca o naluca, pe
povarnis, in vale. Taie campia si patrunde in gradinile cu zarzavat, prin
ochiurile care le-a deschis in garduri.
Atunci se opreste si, cu multa
chibzuiala, isi face lista de bucate pentru masa lui de seara. Ce sa manance?
Iata...
Ofrunza amaruie de telina ca sa-si
deschida mai mult pofta de mancare.
Un morcov dulce si mustos ca sa ii
potoleasca foamea.
Salata verde de toate neamurile.
Patrunjel cret in loc de
prajitura.
Si picaturi de roua in loc de vin.
Apoi, siret ca cel mai mester
hotoman, trece din gradina in gradina si gusta lacom din cele mai frumoase si
fragede zarzavaturi.
In clipa cand roade inca o
frunzisoara de patrunjel, mustoasa, parfumata si umezita de roua...Cocosul
canta!...Glont o zbugheste.
Stelele pier, cerul se lumineaza
si o dara galbuie-rosioara se arata departe. Deodata, ca o sfarleaza, o
ciocarlie zboara de sub nasul lui Glont. Ea se ridica drept spre cer si canta:
„Tirli, tirli, tirli...tiu,tiu,tiu”...si
cantecul ei spune tuturor:
„Ganganii si jivine de noapte,
plecati pe la culcusurile voastre;
„Ganganii si jivine de zi,
sculati-va!”
„Soarele rasare! Soarele rasare!”
Hop! Hop! Hop! Glont s-a si intors
la culcusul lui.
Doarme sau sta pe ganduri, cu
urechea la panda..
Aude orice miscare: fosnetul
sobolanului care alearga pe camp, lunecusul soparlei care se strecoara printre
pietre, frunzele care cad..
Lumea din jurul lui ii trimite
zgomote bune si cunoscute sau zgomote rele, prevestitoare de primejdie.
Cantecul cucului: cu-cu...,
bazaitul albinei: bzz, bzz..., uguitul porumbelului: ugu, ugu.., strigatul
broastei: oac, oac..., al cocosului: cu-cu-ri-gu...sunt zgomote prietenoase.
Cand le aude Glont sta linistit,
la locul sau.
Dar sunt si zgomote care ingrozesc
pe toti iepurasii de pe lume: croncanitul corbului: cronc-cronc... latratul
cainelui: ham, ham..., tipatul uliului: kiu, kiu...si tunetul pustii: bum,
bum...
Cand un astfel de zgomot se audeun
iepure nu mai are altceva de facut decat sa fuga nebuneste cat il tin
picioarele!
Dar Glont mai cunoaste si
vanturile. Pe cel rece care sufla dinspre padure, pe cel mai aspru care vine
din vale; fiecare ii aduce mirosuri deosebite si bine cunoscute.
Iar cand se insereaza Glont
porneste la drum.
Hop, hop, hop!...
Ce bine e sa fii un iepuras tanar,
sprinten sa alergi, sa zbori, sa te intreci cu vantul!
Glont nu merge niciodata cu pas
asezat.
Sare, misca urechile, se
invarteste, alearga pe camp si in padure.
Si tot alergand de colo pana colo
isi croieste potecute nevazute pe care le dibuie usor cu nasul lui iscusit,
dupa dara de miros iepuresc ce lasa in urma-i, de cate ori trece.
Astfel isi cunoaste mosia ca
nimeni altul, tufis cu tufis, piatra cu piatra, musuroi cu musuroi.
Daca in drumurile lui de neobosit
hoinar i se arata ceva necunoscut, Glont se opreste si se duce repede sa vada
ce este. Daca da de o piatra sau de un butuc se linisteste si isi cauta de
drum. Daca da de o vietuitoare cat de mica si de neputincioasa, o ia nebuneste
la sanatoasa.
Paza buna fereste primejdia rea!
Toate ascunzatorile le stie pe de
rost: santuri si santulete, scorburile copacilor si desisurile maracinilor.
Timpul trece, graul a crescut
inalt si des.
Sub frunzele dese ale sfeclei si
morcovilor se ascund potecute pe unde iepurasii se strecoara nevazuti.
Glont paraseste atunci bradul.
In fiecare dimineata isi alege alt
culcus, dupa cum ii cere inima, dupa zgomotul si mirosurile purtate de vant.
Intr-o dimineata, Glont isi facuse
culcusul intre doua siruri de morcovi, la capatul dinspre camp al gradinii.
Satul, isi culcase urechile pe spate si se pregatea sa adoarma...Dar nu apuca
sa inchida ochii, urechile i se ridicara:aud fuga unui alt iepure care se
indreapta spre el.
Sus pe cer un ului il urmarea din
zbor.
O iepurita mititica se arata
deodata pe cararuia unde sedea Glont.
„ Ia seama”, ii sopteste el‚ Uliul
vrea sa te prinda! Fugi la dreapta, pe drumul meu pana la capatul curtii si
intra in lanul de grau! Acolo nu mai este nici o primejdie! Vin si eu dupa
tine!”
Cand au scapat de primejdie, Glont
se opreste si se uita la tovarasa lui de fuga, e o iepurita tanara, frumusica
si ceva mai micuta decat el.
„Cum te cheama?” o intreba Glont
induiosat.
„Craita” raspunde iepurita „dar pe
tine?”
„Glont” raspunse el cu glas
tremurat.
„M-ai scapat de la moarte, Glont”
„Suntem vecini”, zice Glont.
„Suntem de aceeasi varsta, suntem amandoi singuri.”
„Sa fim prieteni buni si sa ne
ajutam intotdeauna unul pe celalalt!”
Din ziua aceea Craita nu mai face
nici o miscare, nici un pas fara Glont.
De indata ce Glont alearga hop,
hop,hop...pe o cararuie si se ascunde intr-un tufis, Craita hop,hop,hop...,
fuge pe urma lui si se face si ea nevazuta.
Se tavalesc in graul presarat cu
albastrele si maci rosii: apoi, cat ai clipi din ochi, se trezesc la capatul
campului care este mosia lor! Se infrupta din toate bunatatile gradinilor, se
bucura, se inveselesc. Toata lumea e a lor!
Noaptea cand stelele scanteiaza si
luna straluceste pe cer se duc in luminisul padurii si se pun pe joaca.
Intr-o noapte, ametiti de tumbe si
de jocuri s-au pomenit deodata fata in fata cu Vulpea.
Ce spaima grozava!...
Si ce fuga...
Sa nu va mai spun bucuria lor cand
s-au vazut teferi amandoi si departe de primejdie!
Alta data la marginea padurii le-a
fost dat sa vada o lupta pe viata si pe moarte intre un arici si o soparla;
radeau pe infundate de mersul greoi al bursucului...
Cate si mai cate dihanii erau pe
camp si in padure, cate si mai cate intamplari...
Dar timpul trece, fuge, nu chiar
asa repede ca iepurasii nostri dar totusi destul de repede. Glont si Craita au
scapat cu bine de toate primejdiile. Nici Vulpea, nici Uliul nu i-au prins!
O zana buna, nevazuta
le-a manat parca piciorusele pe drumurile cele bune si i-a indreptat spre
locuri ferite de rau.
Dar, de cateva zile Glont si
Craita, fara sa stie de ce, sunt nelinistiti.
S-ar zice ca se asteapta sa se
intample ceva rau...
Intr-o seara, cand se desteapta,
vad ca graul de pe camp a pierit. A ramas numai miristea care nu mai ascunde
iepurasii..
Peste catva timp piere si lanul de
trifoi...Apoi morcovii, varza...
Greierii, care te ameteau cu
cantecul lor, au amut...Pe dealuri infloresc florile de toamna si prin tufisuri
se arata fructele padurii...
„Nu prea sunt semne bune” sopteste
Glont la urechea Craitei...
Craita dadu din capusor si zise:
„ Hai in padure, sa vedem ce este
pe acolo?!...”
Dar si padurea s-a schimbat. Tot
felul de zgomote necunoscute, tot felul de fosnete, de vajaituri si de soapte
ciudate!
Padurea nu mai este prietenoasa ca
alta data.
Padurea te sperie, frunzele cad...
„Sa fugim, sa fugim repede!” se
roaga Craita, cuprinsa de groaza.
