Mlastina in care suntem si noi

 

Doinafotografiaza corcodusi in floare

 

Chandler

 

Unul din marii autori de romane politiste ai lumii devine atat de actual in zilele noastre, nu e asa!?

Si pe vremea lui Chandler nu era otrava asta de mass media, politicienii erau ca zeii din Olimp le faceau nefacute ascunsi bine la inaltimile cetoase pentru fraieri la care se aflau!

Sapun de mere

 Eram la Baltatesti Neamt. In piata din centrul micului centru balnear era o gramada imensa de mere. In saci rupti si cusuti sau vrac, m-a impresionat. Haladuind prin jur am dat peste plantatii de meri. Nu am vazut in viata mea ca proprietarul sa ne indemne sa culegem fructe. Nesintitii luau cu P uri si portbagajul masinii. Era minunat ca in toamna aceea mirosul de mere era acompaniat de sute de branduse care se lafaiau printre pomi. De ce am intrebat? Din cauza hotilor oamenii nu mai investeau nimic, pe aproape nimica ingramadeau acolo in centru tot ce produceau dupa ce reprezentantul firmei cantarea merele fara pretentii de a fi sanatoase, neviermanoase etc. Era ceva infim cu ce plecau oamenii cocosati de transportul marfii. Beneficiar era o firma care producea sapun. Atunci mi-am amintit ca sunt ca in bancul cu negustorul de vinuri care a adunat urmasii langa el si cu ultima suflare le-a spus ca vinul se face si din struguri. Nu erau chimicale asa multe atunci… In urletul Wolei care incarca gospodareste camioane de mare tonaj am filozofat satisfacut ca mai exista pe lume sapunari care nu aromatizeaza produsul doar cu chimicale. Amaratii sunt oricum exploatati, strigator la cer: opera talharilor nemernici e ca manusa cu afacerea producatorilor de sapun naturist. Cine se spala cu sapun de asta cine stie!? Si ce pret plateste?

A fost odata un covor rosu?

 

Pădurea spânzuraților este un roman de război și de analiză psihologică scris de Liviu Rebreanu și publicat în 1922 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul reia tema nuvelei anterioare „Catastrofa” (1919), completând-o cu evenimente inspirate din tragedia reală a fratelui scriitorului, sublocotenentul Emil Rebreanu, ce fusese condamnat la moarte și executat în mai 1917 prin spânzurare la Ghimeș pentru încercarea de a traversa frontul în scopul de a se alătura Armatei Române.

Pădurea spânzuraților configurează un univers dominat de război și pândit de perspectiva morții prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului. Acțiunea romanului se petrece în timpul Primului Război Mondial. Romanul prezintă dilema morală a lui Apostol Bologa, un tânăr ofițer român din Armata Austro-Ungară, ce este trimis să lupte pe Frontul Românesc împotriva conaționalilor săi. Personaj șovăielnic, înclinat spre meditații filozofice și predispus la crize mistice, el suferă o dramă sufletească cauzată de conflictul între datoria sa de ofițer și sentimentul de apartenență la națiunea română. Asistarea la execuția ofițerului ceh Svoboda (nume simbolic ce înseamnă „libertate” în limba cehă) îl face să înțeleagă nedreptatea războiului și să-și pună probleme de conștiință, care vor duce la un final tragic.

Romanul a obținut „Marele premiu al romanului” acordat în 1924 de Societatea Scriitorilor Români și a fost tradus în peste douăzeci de limbi străine. El a stat la baza unui film omonim regizat de Liviu Ciulei după un scenariu scris de Titus Popovici, care a avut premiera la 16 martie 1965. Ecranizarea cinematografică a obținut Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (1965).

Apostol Bologa, fiul unui avocat român semnatar al Memorandului (1892), originar din satul Parva din apropiere de Năsăud, dobândește în familie o educație religioasă, dar își pierde credința în Dumnezeu după moartea tatălui său. Deși era student la Facultatea de Filozofie a Universității din Budapesta și nici nu urmase stagiul militar deoarece era fiu de văduvă, el se înrolează în Armata Austro-Ungară la începutul Primului Război Mondial atât din ambiția juvenilă de a-și dovedi vitejia în fața logodnicei sale, Marta Domșa, ce era fermecată de uniformele militare ale ofițerilor unguri, cât și dintr-o suprastructură socială pe care o dobândise în școlile ungurești. După ce urmează cursurile școlii de artilerie, este trimis pe front. Luptă vitejește pe fronturile din Italia și Galiția și este rănit de două ori în următorii doi ani, fiind înaintat la gradul de locotenent și decorat de trei ori.

Frontul Românesc în 1916-1917. Bologa a fost repartizat în zona Pasul Ghimeș-Palanca și a încercat să treacă de la vest la est.

Războiul devine concepția lui de viață, iar tânărul locotenent se simte un om al datoriei. Este cooptat în tribunalul militar care-l osândește la moarte pe ofițerul ceh Svoboda, surprins în timpul unei tentative de dezertare pe frontul din Galiția. Siguranța morală cu privire la vinovăția cehului este zdruncinată de o discuție de la popotă în care află motivele încercării de dezertare și de evocarea ulterioară de către căpitanul Klapka a unei păduri pline cu oameni spânzurați în urma unor acuzații de trădare. Bologa începe să aibă mustrări de conștiință. Aflând că divizia sa va fi mutată pe frontul românesc, el trece printr-o criză psihologică și distruge un reflector rusesc cu speranța că-l va îndupleca pe generalul Karg să rămână pe frontul galițian sau să fie trimis pe frontul italian. Nu reușește să-l convingă pe general și se hotărăște să dezerteze chiar în acea noapte, dar este grav rănit în urma unui atac neașteptat al rușilor.

După cinci luni de spitalizare, Bologa pleacă pe frontul din Carpații Orientali, iar generalul Karg dispune mutarea sa la coloana de muniții ce se afla în satul Lunca, cu o populație mixtă româno-maghiară. Intenționează să treacă frontiera pentru a se alătura oștirii române, dar cade la pat din cauza epuizării, fiind îngrijit cu devotament de țărăncuța unguroaică Ilona, fiica gazdei sale, groparul Paul Vidor. În cele din urmă, obține un concediu medical de o lună și se întoarce la Parva. Rupe logodna cu Marta, pe care o surprinde conversând încântată în ungurește cu un ofițer de honvezi, ce îi făcea curte, dându-și seama de frivolitatea și de necredința fetei și de faptul că a plecat la război doar pentru a-i îndeplini ei un capriciu. Pentru a‑și salva reputația, Marta susține că ruperea logodnei se datorează faptului că a vorbit ungurește cu ofițerul de honvezi, iar această variantă este răspândită în sat. Notarul Alexandru Pălăgieșu, fostul său prieten și un supus loial al statului dualist, îl acuză de crearea unei tulburări antinaționale și este izgonit cu brutalitate din casă. În zilele următoare, Apostol își regăsește credința în Dumnezeu și bucuria de a trăi. Concediul îi este suspendat cu trei zile înainte de termen din cauza unui denunț al lui Pălăgieșu, iar ofițerul se întoarce pe front, plin de credință și de iubire. Satul Făget, aflat în acea perioadă în apropierea frontierei dintre Austro-Ungaria și România. Revenit la Lunca, Apostol Bologa se logodește cu Ilona, dându-și seama că o iubește. Deoarece este folosit la munca de cancelarie, el consideră că situația sa este încă acceptabilă. În zilele de dinaintea Paștelui, mai mulți ostași români din Armata Austro-Ungară încep să dezerteze, iar comandanții militari dispun arestarea și spânzurarea țăranilor surprinși în apropierea frontului, acuzându-i pe nedrept de spionaj. Bologa este chemat într-o seară la sediul comandamentului de divizie din Făget și numit de generalul Karg în juriul Curții Marțiale care urma să judece a doua zi 12 țărani români, învinuiți de fraternizare cu inamicul.

Refuzând să devină complice la condamnarea unor oameni nevinovați, el se hotărăște să traverseze liniile frontului pentru a ajunge la români, dar se rătăcește și este prins de o patrulă condusă de locotenentul maghiar Varga, vechiul său amic. Cu ocazia percheziției se găsește asupra sa o hartă cu pozițiile trupelor, iar pretorul militar îl acuză de dezertare la inamic și trădare. Bologa refuză cu încăpățânare să se apere în fața Tribunalului Militar, în ciuda insistențelor căpitanului Klapka, și este condamnat la degradare militară și moarte prin spânzurare. El își simte sufletul împăcat, în timp ce inima îi este inundată de iubirea care „îmbrățișează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. (...) Cine n-o simte nu trăiește aievea; cine o simte trăiește în eternitate... Cu iubirea în suflet poți trece pragul morții, căci ea stăpânește și dincolo, pretutindeni, în toate lumile existente și inexistente...”. Moare în zorii zilei, detașat de lumea pământească, „cu ochii însetați de lumina răsăritului” și cu privirile îndreptate „spre strălucirea cerească”.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

PS am fost si eu la locul executiei unde am observat ca muntele era fortificat spre partea romaneasca de atunci !

Revista Magazin

 

Vorbele geniilor sunt ca vinul, cu cat sunt mai vechi devin mai actuale!

Viata moderna sau post moderna in care intram ca turma fara a mai opta ofera iata multe capcane...

Sunt saptamanal articole minunate dar acesta chiar m-a minunat: Un ucenic renascentist sa deseneze o musca atat de realist pe un tablou incat maestrul sa se chinuie sa o goneasca este chiar mai ales astazi o dovada de involutie a tot ce inseamna om! 

Astazi iarna nu se lasa dusa de la Bucale

 

10 martie 2021

 

Babele alesele diferitele anul acesta au trecutara, asta e ninsoare flescaita de mosi!

Furie oarba

 

Filmul este o demonstratie de arte martiale. Veti avea ocazia sa va reintalniti cu renumitul Rutger Hauer. Aici, el interpreteaza rolul unui veteran orb care a luptat in razboiul din Vietnam si care a fost antrenat ca luptator cu sabia. Atunci cand prietenul sau este rapit de gangsteri si traficanti de droguri, el sare imediat in ajutorul familiei acestuia.

Lecția gratuită de romgleză

oferită de Pavel Gavrilă Țăranul

Mi-a zis azi o prietenă că e în a hurry, că se grăbește la job pentru un meeting office cu CEO. Practic, a chemat-o directorul ca să îi facă o cafea. Și am înțeles-o, deoarece ea lucrează la o multinațională, așa că jumătate dintre cuvinte îi vin în engleză. E assistant director, adică secretara directorului, dar la așa denumire, câte un meșter sau câte un instalator de AC prin companie ar crede că ea e numărul doi.

Alt amic cu care m-am întâlnit la bus în stație, mergea la training. Adică cuvintele românești pregătirea și instrucția sunt noțiuni perimate, acum se poartă training. Una e să zici: „mă pregătesc să ajung magazioner-șef la Lactate” și alta e să zici: „fac un training ca să fiu operational chief of Milk&Cheese Departament”. Despre un alt amic, mi-a spus că acesta acum lucrează part-time ca promoter. Adică, pentru cei mai putini obișnuiți cu romgleza: împarte flyere (fostele pliante) pentru un Gym (fosta sala de sport) și este plătit pentru jumătate de normă.

Despre vremea rea de afară spunem că afara e un freezing rain de te omoară!. De fapt aș fi vrut să zic măzăriche, dar mi-e că nu mă mai înțelege nimeni. Apoi zic cuiva că intru la supermarket să grab a snack. Snack, pentru că românescul gustare îmi pute! Știu că am preluat supermarket de la americani, dar nouă nu ne-a fost de-ajuns, așa că am inventat hipermarket-ul. Dacă există cineva care să îmi spună care e diferența dintre supermarket și hipermarket, îi dau 10 apple juice, că sucuri de mere am văzut ca nu mai au la raft! Dacă în definiția românească, hypermarket-ul cuprinde un supermarket, plus alte magazine, atunci care mai ar fi diferența între un hypermarket și un mall? Sau mall-ul ar fi de fapt gigamarket?

Dacă mi-e foame, optez între un snack cu steak și unul cu ham, deoarece friptură sună din secolul trecut, iar șuncă nu mai mănâncă nimeni azi.

Ajung la birou, unde fetele vorbesc despre fashion și make-up. Moda este un cuvânt demodat, iar machiajul moare si el, pentru că oricât de agramat ai fi, daca știi trei cuvinte în engleză păcălești 5 fraieri. E în trend, nu în tendințe, să arunci cuvinte în engleză. Dacă zic că o colegă account și-a făcut un tatoo pe body, tatuaj pe corp ar suna de-a dreptul obscen, deoarece numai marinarii își mai fac tatuaje în ziua de azi. O să ni-l arate ea la party-ul din weekend. Nu la petrecere, ca să nu înțeleagă cineva că e cu taraf. Doamne ferește! For God’s sake!

În muzică nu mai avem orchestre sau formații, ci band-uri. Pentru că nu-i așa, orice mizerie ar cânta, altfel sună „Costel de la Calafat Band”, care Costel Band nu mai ne cântă trei manele și două melodii furate, ci efectuează un performance fusion-evergreen și manele! Cartelele sunt prepay, nu preplătite. Nu le mai cumpărăm, ci le shoppinguim (da, am auzit și asta!), după ce luăm cereal bars de la raionul Diet și toast de la Bakery. Un coleg de la advertising, nu de la publicitate că e un cuvânt perimat, ne spune în coffee break că la televizor a văzut un Breaking News: Iohannis a ținut un scurt briefing (așa a zis prezentatorul!). Nici măcar președintele nu mai face conferințe de presă, pendulează între un scurt briefing și silent briefing.

Vă las acum, mă duc să ajung la un agreement cu un coleg, să văd dacă poate el să facă în locul meu un meeting report.

Concluzia mea: Am luat din engleză cuvinte și le folosim prost! Confundăm la greu „a acomoda” și „to accomodate” (a asigura cuiva cazarea), „audiență” și „audience” (public), „suport” și „support” (sprijin financiar). Traducem prin „a observa o lege” expresia „to observe a law” (a respecta o lege), pentru că ni se pare un verb mai cunoscut. Adică astăzi în România, nu contează cum vorbim, nu contează cât de prost combinăm limbile, important e să sune bine la ureche și mai ales să dăm impresia că știm engleză, chiar dacă nu știm corect româna! Păcat, mare păcat!

M-am gândit să ofer această „Lecție de romgleză” pentru a fi în trend și în mainstrem because astăzi este cool să-ți disprețuiești limba și nația.

Good day!

P.S. Și cum ocheiul a cuprins limbajul pentru toți tinerii și mai tinerii din România, am aflat că originea acestui cuvânt O.K. nu este de fel engleză, sau mă rog, americănească, ci este germană, adică pe vremea când Ford introdusese banda rulantă în fabricația automobilelor, la capătul montajului era Otto Kramer, cel care dădea „liber” pentru fiecare automobil și aceasta se făcea prin ștampilarea documentului final cu inițialele lui O.K. (Otto Kramer). Ca să se știe...

Sursa internet

Dupa salcie si corcodusul explodeaza

 

Veronica se intoarce

 Doinafotografiaza cum reapare in parc,

(ne amintim de titlul unui film minunat pentru copii)

Love Story

 

Articol din Libertatea Weekend 5 martie 2021

Paul Grigoriu

Gradinarul sau macelarul care mor de foame, este ceva cu ei. La fel si media asta care devine arma pentru sinuciderea nationala are pusee care parca sunt din alta lume. Chiar daca acest om, zamislit parca pentru radio spunea ca ar fi vrut sa fie ghitarist!!, ramane ca doar un pumn de oameni, omul care mi-a dat fiori, m-a informat totdeauna fara patima si luati aminte leprelor nu m-a dezinformat! E frumos cand ai acces la media sa te lauzi cu oamenii care sunt caramizi in ceva pur romanesc. Dumnezeu sa il Odihneasca pe acest minunat om de radio, sa nu se uite nicicand vocea si mintea lui inconfundabile alaturi de a altora care imi insoreau sufletul si in cele cateva ore de Radiovacanta! Noi dobrogenii aveam un avantaj, cu franceza lui engleza, germana rusa altora eram mai acana ca restul tarii. Si muzica, da muzica era minunata.

Tadeus Dolega Mostowicz – Vraciul * Profesorul Wilczur

 

Fiindca bogatia e inselatoare. Bogatia se castiga pentru a sluji la ceva. Cand insa ai obtinut-o ea inabusa total si-l pune pe om sa-i slujeasca.

…fericirea dureaza cat omul stie s-o pretuiasca cum se cuvine. Iar omul pretuieste ce se obtine greu.

Totul trece. Ceea ce candva parea sa fie intreg universal peste cativa ani ni se infatiseaza ca un fir de praf si un putem intelege de ce ne-am lasat furati de iluzii.

Orasul e un monstru. A pus intre om si pamant asfalt si beton. De unde sa isi ia omul sentimentele? Sentimentele vin din pamant ca tóate sevele vitale. In oras seaca, se farama, se prefac in pulbere, ramane numai creierul infierbantat de lupta pentru existenta, creierul care nu este capabil sa gandeasca ci numai sa combine. Sa planuiasca tot felul de masinatiuni. Mai repede, mai mult, mai abil. Omul nu se mai vede pe sine, nu mai vede lumea. Priveste aceste case. Ele acopera orizontul. Ne inconjoara din tóate partile.