Zile nationale

La Multi Ani ! Andrei, cum mereu Victor Spirache se autonumea la emisiunile sale din noapte de care imi este tare dor. Daca nu ati fost, mergeti la Complexul (acum) inchinat Apostolului. Si de Ovidiu sa fim mandri cu toate ca blestema vremea caineasca si primejdiile de la hotar de imperiu cand sezuse in inima aurita si incalzita a imperiului roman cu instalatii care si azi ar fi moderne, acolo unde toate drumurile si bogatiile lumii de atunci curgeau… dar asta i-a fost soarta si pana bat-o vina! Ar trebui sa fie Mecca noastra. Ca dobrogeni suntem de jure si de facto indreptatiti sa fim mandri de acest loc. Pacat ca ziua nationala e sub adevarul unei vechi zicale: "Semeni vant culegi furtuna". E delicat azi dupa 30 de ani de "tranzitie" sa vorbesti de patriotism. De mari barbati care si la pasopt, si la 1859, si la 1877 si mereu s-au imbogatit, s-au imbogatit si s-au imbogatit! Cuza a modernizat ca un mic Napoleon Romania si altii sunt cu meritele... 1918 a fost genocid cu tifos, ocupatie caineasca, saracie, romani morti precum Bologa si atatea si atatea mizerii aurite azi de mari istorici slugoi... Si noi celebram... E adevarat e o vocatie nativa sa nu avem coloana vertebrala ca asa vor altii, asta e ! dezbina si imparateste tu! Parerea mea. La Multi Ani ! totusi! O zi nationala trebuie sa fie vara sa fie cald si bine in tara si in acea zi... acum e bine de alesii culesi si impusi ca au motiv sa stea la distanta « regala » de gloata ametita de arme si armate. Asta e. Nu mai defileaza muncitorii, care inainte, acu in tranzitie erau hoti si prosti ca sa nu fie platiti ca altii, acuma nu mai sunt... defileaza profesori, medici, cercetatori cu realizarile lor in zi nationala... de aceea zic semeni vant culegi furtuna! In rest numai bine! Au facut ceva gen tribuna de fotbal ca baietii din fruncea tarii cu slugoiii lor sa stea cu onorabilele lor fese spre manastirea Casin care sus care jos vom vedea, inteleg ca n-au voie jandarii sa ii pazeasca sau sa defileze, ii pazesc galeriile marilor cluburi falimentate sau nu dar cu galerii! In Herastrau (acuma Mihai) troneaza un benner cu Romania Dodoloanta. Mai colea cateva cornute cu o carte groasa "Gandeste liber" si care canta la diferite ostromente, una chiar cu camera de filmat faurite din bronz sau ceva cam ca acesta, cam asta ne e Ziua Nationala. Asa sa ii ajute Dumnezeu pe cei care ne-au adus in halul asta!

Imi e rusine cer scuze dar desenat de mine la inceput de "tranzitie" tot cu asta defilez la CENTENAR

Ion Frunzetti

Se implinesc 100 de ani de la nasterea criticului de arta Ion Frunzetti. Da centenar! In 1981 am avut privilegiul ca in studentie sa pot participa la un curs de arte plastice sustinut de autorul acestei carti la Universitatea Populara Bucuresti, la sala Dalles. Era cu cativa ani inainte de disparitia sa, deci intr-o perioada de maturitate si cristalizare a gandirii sale artistice. Sunt momente rare, deosebite care ne apar in viata, luati de iures poate atunci nu le apreciem la justa valoare, dar daca Dumnezeu ne lasa ragazul sa sedimentam si sa retraim viata asa cum a fost este minunat...

Cartoforii

Eram intr-o tabara de pictura si am avut o cumpana. Castigam intr-o noapte la carti, eram innebunit, evident sume mici dar bucuria era mare. Deodata in scurt timp am ramas fara nimic. Asa nu am devenit cartofor, adica nu am devenit un jucator cu patima. O rascruce din miile in viata mea!

Din pacate azi iubitorii de carte au ajuns in era postumana cam precum cartoforii: putini dar impatimiti si la fel de leprosi in ochii majoritatii cu animale de companii si gadgeturi. Nu pot uita batranii din trecutul apropiat care luau cu piosenie o care de la standurile de targ, o deschideau cu respect, citeau incordati fie fragmente din creatii literare fie probleme stiintifice apoi cu sfintenie inchideau cartea, o presau ca sa ramana cum au luat-o si o asezau cu un oftat la locul de unde o luasera. Erau si neoamenii zilei imbuibati, adulati pe la fata si scuipati cu scarba pe la spate care cu un gest nobiliar se faceau ca apuca sacosele pline doldora de carti oferite de cei de pe la standuri cu spatele cocosat de umilinta dar gestul era mimica: imediat sarea sluga, sofer sau subordonat care cu tafna fata de daruitori si obedienta fata de stapan insfaca pungoiul plin de carti, pliante, CD-uri etc…

Din 1992 (cand am fost permanent prezent de dimineata pana seara la standul Editurii Ceres al carei angajat eram si acele zile sunt undeva intr-un seif cu amintirile mele cele mai valoroase), am pasit an de an in locatiile unde din ce in ce mai altfel, mai prost adica este prezentata maria sa cartea acuma cenusareasa care uneori roseste de ce mizerii a ajuns sa contina. Azi cea mai mizera prezenta era standul cu centenarul… Minciuna scrisa sau vorbita are picioare scurte !

Era nitel ascutit vantul, era cu gherute friguletul dar am ramas uimit, e drept la ora de pranz, de valurile de tineri, fosti tineri si mai ales copii cu parinti si educatori care mergeau voiniceste spre Pavilionul unde candva la inaugurare au fost 11.000 de tarani proaspat colectivizati ca razbunare pentru cam tot atatia ucisi democratic de inaintasii falnicilor politicieni „seculari” de azi.

M-a bucurat enorm miscarea asta si am patruns si eu luat de val parca, in interior. Era cald si bine, fara soba cu jar de pus cartofi la copt si tors de motan, dar era bine!

Eternii Plesu, Manolescu, Djuvara rasareau pe benerele care cred ca nu se mai refac, vin mereu si se arboreaza pana se vor rupe. Daca se vor rupe! Petre Roman suplu ca un tanar balerin tocmai terminase cu o prezentare, venea Manolescu dupa spusele celei care stapanea cand nu erau elefantii vii ai cimitirului romanesc care mobiliza subordonatii sa faca tot ce trebuia la schimbare de macaz. Carti pentru toate buzunarele si gusturile. O tanara abia ducea o grosime de enciclopedie care continea am constatat opera lui Djuvara. A trait omul deci a avut cand sa scrie istoria poporului asa cum a stiut-o el !

Forfota si setea de a vedea, auzi si cumpara erau absente intr-un fel de labirint circular pe care scria Centenar. Cateva carti aruncate fara nici un supraveghetor in semiintuneric, regina Maria, Ferdinand sau care o fi fost apareau pe o harta cu Romania cum a fost si e cand e cam ca ce are toreadorul ca sa aburesca boul de taur...

Mi-am luat cateva carti, m-am scaldat bucuros in masa de tineri mai ales fara interese prezidentiale sau doamne fereste politicianiste... Ptiu ala rau!

La iesire iar gherute de gerusor, iar sfichiuiala de vantoasa dar cea mai infernala era acea revarsare de autoturisme si alte de astea pe 4-6 roti. Infern toata lumea vrea inainte dar acolo erau deja altii. Cam ca in viata asta postumana! Cu bune cu rele fusesem in raiul meu acuma... iar in iad!

Modificata de mine astazi 18.11.2021, cu regret ca datorita aluia rau nu mai pot simti aerul acela de carte noua si forta magnetica ce atragea cartoforii de ieri de azi si de maine acolo unde pana la urma se pare (ca ca)pitalismul a invins si va fi alta ceva in curand...  Oricum intre aia 500 zilnic care beneficiaza de buldozerase ca sa nu faca groparii icter cred eu ca multi erau printre cei care puneau cu suparare in suflet si piosenie cartile la loc in standuri ca nu e bani, aia cu sacosele varate in bolizi nesimtiti ca si cei care le-au primit cred ca sunt bine merci ei si taraturile slugoase ale lor negociind si acum Romania (mediatizati la culme), romanii si ce a mai ramas de vandut prin tara asta fara stapan...

Ghilotinele postumane!

Ziua contra fumatului dupa ce ieri profitorii au serbat cerniti diabetul. Oare nu viata asta noua cantata de cei care zburda fericiti in noile conditii democratice accentueaza aceste ghilotine pentru amaratul consumator din turma care calca totul in picioare dusa de biciul diafan al publicitatii ajunsa la rang de mare stiinta!

14 noiembrie Ziua Dobrogei

Dobrogea de Nord - Istoria unei autodistrugeri

Teritoriul din Nordul Dobrogei, datorita vegetatiei luxuriante care se gasea in zona deluroasa, fosta muntoasa si in Delta Dunarii, a istoriei sale zbuciumate, fiind un permanent hotar natural intre mari imperii, a ramas mult timp greu accesibil oamenilor. Bogatia baltilor, a Deltei, a batranului Danubiu a facut ca hrana si transportul localnicilor, a militarilor, negustorilor, marinarilor, dregatorilor si a servitorilor acestora, lotrilor si scursorilor societatii care gaseau aici un refugiu sigur, sa fie asigurate cu efort minim. Nu se poate vorbi de agricultura decat in secolul al XIX lea cand au loc primele colonizari masive si ulterior cand dezvoltarea económica a Principatelor accelereaza exploatarea salbatica a padurilor.

In „Excursiune agricola in Dobrogea”Ion Ionescu de la Brad arata ca mocanii din Ardeal si in mod sigur si cazacii adusi de turci inainte, defrisau suprafete intinse care peste 2-3 ani, deoarece deveneau nisipoase erau abandonate defrisandu-se altele. Astfel intr-un secol, prin trecerea de la climatul specific codrilor seculari la cel arid de stepa, prin eroziune si folosirea nerationala a pamantului, teritoriul Dobrogei de nord a devenit in scurt timp „tara saraca unde bate vant si creste piatra”. Ion Ionescu de la Brad aprecia ca solutia in conditiile create atunci ar fi irigarea care ar fi putut face posibila o agricultura eficienta.

Infiintarea unor mari sisteme de irigare, in urma unui efort financiar deosebit al statului socialist, distruse sau prost utilizate dupa 1989, iata cauza opririi extinderii agriculturii in nordul Dobrogei programata de regimul trecut. Acum biata Dobroge de nord supusa violent eroziunii solului este tara morilor de vant generatoare de energie electrica, generatoare de campuri electromagnetice cancerigene dar aducatoare de profit european si desertificare....

Existenta in Dobrogea de nord a unor terenuri intinse cu flora si fauna spontana uneori cu caracter de unicat, cuprinzand si Delta Dunarii a fost periclitata in secolul trecut mai ales de actiunea distructiva a pesticidelor. Numai in padurile Ocolului Silvic Niculitel in timpul introducerii unor culturi agricole intensive si a vanatului s-a constatat uciderea a nenumarate caprioare, iepuri, porcii mistreti ajungand in anii 80 pe cale de disparitie.

In urma dezvoltarii industriale a municipiului Tulcea coloniile de pelicani s-au retras mult spre Sulina.

Interesant este deci ca in Nordul Dobrogei, este posibil sa se constate cu date si marturii indubitabile, datorita transformarilor relativ recente fata de restul teritoriului tarii noastre, ca amplasarea actuala a asociatiilor vegetale si faunistice este strans legata de evolutia conditiilor istorice si economice din trecut.

Asa cum am aratat, din timpuri stravechi nordul Dobrogei, situat la periferia marilor imperii otoman si tarist era slab populat desi regiunile aveau bogatii naturale mari.

Populatia rara compusa din militari, graniceri, negustori si mai ales pescari se localiza pe langa cetatile existente Tulcea si Isaccea vechile Aegissus si Noviodunum din antichitate. Asezari mici se intindeau si pe malul darnic al Dunarii. In imparatia stufului si a padurilor de foioase caracterizate si prin prezenta unor liane administratia de atunci nu se incumeta sa patrunda prea mult mai ales ca de multe ori pe aici obisnuiau sa se adaposteasca multi criminali periculosi si alte persoane certate cu legea. Imi amintesc relatarea unui cercetator biolog din Tulcea care prin 1980 povestea ca avea un loc in balta unde dupa ploaie se ducea sa culeaga ciuperci. Trecuse des pe acolo si cand sa faca o noua incursiune a vazut cu uimire purernice forte de ordine dislocate in acea zona. A aflat ca de cateva luni bune acolo salasluia un militar in termen care dezertase plecand din unitate cu trei incarcatoare pline cu munitie de razboi si pistolul mitraliera din dotare. Era patruns de fiori de groaza la gandul ca la o intalnire cu fugarul exista o mare probabilitate sa fie impuscat...

In „Ghidul turistului” scris de un profesor, Moldoveanu, care a folosit harti austriece din 1870, teritoriul comunei Niculitel se mentioneaza ca era acoperit integral de paduri in zona dealurilor si 70-80 % din campie. Batranii satelor sustineau ca bunicii lor ciobani ardeleni sau munteni stabiliti prin 1850-1870 au gasit tot sesul ocupat de paduri masive de stejari. Acestea fusesera mult timp sub protectia imparatiei turcesti care le proteja dupa pilda puterilor apusene, ca rezerve. Aici exista un „sultanac” (gradina imparatului) unde „nici pasarea cerului nu putea trece”. De aici se scotea decat balageaua, excelent lemn de stejar care prin Tulcea si Isaccea lua drumul spre centrul imperiului sau din care se obtinea renumitul mangal. Padurile de tei erau apreciate pentru mierea neintrecuta, folosita si in prepararea unor dulciuri traditionale, care alaturi de mangal era la mare pret. Slabirea pazei, coruptia, interesele occidentului, trecerea de la administratia militara la cea a ministerului de finante otoman, colonizarile cu cerchezi in anul 1850, (exista localitatea Slava Cercheza), folosirea lemnului de stejar la construirea cailor ferate de compania Strussberg in Principate, regularizarea cursului Dunarii de Comisia Europeana au facut sa se scurga prin porturile Isaccea si Tulcea lemnul acelor paduri nord Dobrogene. In detrimentul acestora se intensifica pasunatul si agricultura. Am aratat ca marele savant Ion Ionescu de la Brad a semnalat ca pamantul defrisat era manos 2-3 ani si devenea apoi nisipos.

Dupa razboiul ruso-turc din 1877 prin pacea de la Berlin Dobrogea revine Romaniei, capitalismul in formare si popularea Dobrogei amplifica defrisarile astfel la reforma agrara din 1922 se defriseaza 30.000 de hectare, prin jafurile turcesti, colonizari, improprietariri si expropieri se pierd 60.000 de hectare de paduri, intr-un secol se injumatateste patrimoniul forestier. Eroziunea se amplifica si astfel de la o vegetatie luxurianta se ajunge la terenuri unde roca este la suprafata. Un alt fenomen care apare il reprezinta alunecarile de teren datorate substratului lutos, in urma ploilor acesta devine alunecos si terenul aflat la suprafata se deplaseaza in aval in cazul existentei unui plan inclinat. Aceasta a fost cauza aparitiei la Niculitel a criptei paleocrestine in urma unei ploi torentiale urmata de o alunecare de teren.

Datorita vegetatiei luxuriante turcii aduceau copii luati cu forta pentru a fi dusi de mici si pregatiti pentru a deveni soldati la Braila unde in secret erau trecuti peste Dunare si drumul strabatut pe meleaguri dobrogene salbatice si ferite de posibilitatea ca parintii sa incerce sa ii ia inapoi a purtat numele de „Drumul Ienicerilor”.

Cele prezentate mai sus au o mare importanta astazi cand au loc transformari pedo-climatice cu urmari tragice pentru Romania si nu numai.

Un prim aspect demn de retinut este ca in conditiile in care puterea administrativa este corupta, prestata de oameni fara nici o pregatire si viziune asupra notiunilor de mediu inconjurator, lege, legislatie, bun simt sau ca si inexistenta au loc actiuni destructive de multe ori cu efecte ireversibile care produc schimbari majore cum este trecerea de la vegetatia luxurianta la stepa supusa desertificarii.

Profitul individual nu trebuie sa fie criteriul de baza in actiunile care afecteaza bogatiile naturale ale unui stat. Asa cum arata marele savant si patriot Nicolae Balcescu al carui nume l-a purtat pana in 1989 Institutul Agronomic din Bucuresti, interesul national este vital pentru existenta si continuitatea unei natii.

Zona Niculitel si Isaccea a avut o perioada buna prin plantarea vitei de vie, tatal meu fiind fiu de podgoreni din Dragasani repartizat in 1957 ca inginer horticultor la Tulcea, a contribuit la extinderea viilor in zona Isaccea. Umbland pe dealurile de acolo, pentru a culege date pentru lucrarea mea de diploma, am avut marea surpriza sa aflu de la un localnic faptul ca o fantana se numea „Fantana lui Prorocu”...

Fara un suport stiintific bazat pe teoriile si tehnicile moderne de analiza fara o cercetare in slujba interesului national si fara legi bazate pe o astfel de cercetare si asigurarea integritatii bogatiilor si parametrilor naturali normali din aer, apa, sol si subsol de fapt continuarea starii de de normalitate, inseamna ca producem distrugerea totala a cadrului natural, copii nostri si urmasii lor vor consemna in istoria viitoare daca va mai exista, lipsa totala din partea generatiei actuale a ceea ce este pana la urma cea mai mare menire a oricarei vietati, asigurarea perpetuarii in timp si spatiu. Catina alba alaturi de alte specii lemnoase poate fi un remediu important in actuala situatie care daca se continua cu aceasta nepasare si inconstienta cronica deja dupa 25 de ani de incompetenta, minciuna si hotie va duce la fenomene grave care vor afecta in timp si statele puternice, dominatoare acum ale Europei...

Daca nu curge pica

Doinafotografiaza: Trotuarul locul prielnic pentru servit masa al porumbeilor

13 noiembrie 1982

Cununia noastra religioasa

 Doina & Angel Proorocu

Era doliu national pentru liderul URSS Leonid Brejnev. Emotii dar pana la urma s-a petrecut la restaurantul Parcul Trandafirilor! E dureros sa vezi ca multi din fotografia de grup din fata Manastirii Plumbuita nu mai sunt. 

Pana la urma aceasta e esenta casatoriei, mesajul realitatii si religiei nu mirii si nuntasii dainuiesc; dainuie prin familia adevarata OMUL adevarat nu postuman ci asa cum l-au urzit Mama Natura, Traditia Stramoseasca si Dumnezeu!

Ciocolata e ca vinul?

Si ciocolata "depuis 1932" e buna!?

Deci ca vinul!?

(De)scriere prin CP

Va invit pe:

www.postalelemele.blogspot.com

Literatura SF

Ingerul din Gustrow

La Gustrow in Germania in marele Dom am intalnit o lucrare a unui sculptor cu un destin tragic. Fascistii i-au distrus opera care a adus faima si prestigiu localitatii in perioada interbelica si dupa razboi, originalul a fost distrus de fascisti si culmea acum exista un exemplar si in Argentina. Ernst Barlach (n. 2 ianuarie 1870, Wedel – d. 24 octombrie 1938, Rostock) a fost un artist expresionist german, activ ca sculptor, desenator și scriitor. A fost un susținător al războiului, în anii dinaintea Primului Război Mondial, pentru a deveni un adversar al său după ce a participat la lupte. Sculpturile sale în contra războiului i-au adus faima cea mai mare. În anii regimului nazist, a devenit persona non grata, operele sale fiind desemnate drept „artă degenerată”

Fiica mea a adus mai demult acasa ingerasul acesta.

 

Am ajuns la Gustrow in Germania si preotul reformat de acolo mi-a aratat originalul si povestea lui.

Petre Sabadeanu

O voce de tezaur in folclorul romanesc! Tatal meu era mandru ca fusese ca student in aceeasi generatie alaturi de domnul Petre Sabadeanu la IANB Bucuresti, cand la radio sau televizor glasul si prestanta acestuia impuneau. La Institutul de Economie Agrara din Academia de Stiinte Agronomice si Silvice l-am cunoscut in calitate de cercetator, sef de program, asa cum pe sotia domniei sale am intalnit-o la Editura Ceres unde impreuna cu doamna directoare si cativa colegi constituia creuzetul cartii agricole de valoare si nu numai pentru Romania. Tatal meu s-a grabit sa ma paraseasca astfel nu a mai avut bucuria de a participa la sustinerea tezei mele de doctorat la care din comisie a facut parte si domnul Petre Sabadeanu. La RRA dimineata in zori Ion Marinescu azi 2 noiembrie 2018 anunta ca acum 85 de ani se nastea Petre Sabadeanu plecat si domnia sa dintre noi. A urmat melodia care din intamplare si pe 14 aprilie 2006 imediat dupa anuntul de la ora 6 dupa stiri privind sustinerea publica a tezei mele de doctorat in sala Senatului la USAMV. Amintiri minunate!