Un modest dar de Sarbatori

Am reusit sa pastrez, dupa demolarea casei din Tulcea, o carte de povesti primita de mama mea in copilaria ei cadou de Sfantul Stelian. Pentru mari si mici, cu drag va prezint una din povestile cele mai frumoase ale copilariei mele. Cat de actuala e aceasta poveste...

PS Iepurii nu aveau nevoie de GPS!!

Glont Iepurasul

din Albums du Pere Castor

Glont Iepurasul este singur pe lume. A avut tata dar Vulpea l-a mancat. A avut o surioara dar Bufnita a furat-o intr-o zi din zbor. A avut mama care l-a hranit si l-a dezmierdat o saptamana intreaga. Pe urma a plecat.

S-a mai intors ea la culcus de cateva ori ca sa ii dea sa suga. Venea tiptil, fara zgomot, isi lovea urechile una de alta poc-poc si Glont cat ai clipi din ochi era langa ea.

Dar iute a trecut si timpul acesta. Dupa trei saptamani iepuroaica a plecat de tot si Glont n-a mai auzit niciodata cum se loveau ...poc...poc... urechile mamei sale.

Asa a vrut Dumnezeu: mamele iepurasilor sa nu se ingrijeasca prea mult timp de puisorii lor.

Dar tot Dumnezeu le poarta de grija...si... indata ce un iepuras vine pe lume, el primeste de la Domnul trei daruri: o haina nevazuta, doua palnioare fermecate si niste cizme de sapte coti.

Haina nevazuta a iepurasilor este blana lor de culoarea pamantului. Palnioarele fermecate sunt urechile lungi care aud cele mai neinsemnate si mai indepartate zgomote.

Cizmele de sapte coti sunt picioarele lor lungi de dindarat, cele dinainte mai scurte, cate's-patru captusite cu blanita moale.

Nu sunt pe lume picioare mai iuti si mai neauzite ca ale lor.

Glont traieste la marginea padurii, sub un bradut. Acolo si-a sapat culcusul sub pamant. Bradul lui Glont e un copac tanar si falnic, cu ramuri verzi care atarna pana la pamant. De jur imprejurul trunchiului creste muschi si iarba verde.

O ramura se misca!...Mai tarziu se misca iar...Un capusor roscat se arata sfios. Si dintr-o data, hop! Glont sare pe iarba, se ridica in doua labe, ascute urechile, isi netezeste mustatile si arunca o uitatura de stapan la gradina de zarzavat din vale.

„Bine” isi zice el, „morcovii imi cresc, patrunjelul se face tot mai cret si varza tot mai mare. Cum le-as mai gusta...Rabdare insa! Paza buna pazeste primejdia rea! E inca lumina...nu-i timp de dus prea aproape de casele oamenilor. Sa o iau in alta parte”.

Se da peste cap din trei sarituri ajunge sus pe culme. Glont ciuleste urechile si alearga, una cu pamantul pana pe crestele cele mai indepartate.

Se opreste deodata, scormoneste pamantul caci a gasit o sfecla si o mananca cu nesat. Este una din cele mai bune mancaruri de la masa lui de seara. Se da inca o data peste cap si iar fuge. O potarniche ii iese in cale.

Glont isi abate drumul, da peste un soarece de camp, se intoarce, intalneste un cocos salbatic, se da de trei ori peste cap si se pierde in desisul padurii...

S-a lasat noaptea. Glont asculta cu urechile spre vale. Ce murmur se aude?...E izvorul. Un sunet de fluier?...E cantecul brotacelului. Un tipat?...Liliacul...vaneaza noaptea fluturasi. Nici o primejdie...Cainii dorm, luminile din sat s-au stins...Glont baiatule poti sa pornesti la drum.

Isi da drumul, ca o naluca, pe povarnis, in vale. Taie campia si patrunde in gradinile cu zarzavat, prin ochiurile care le-a deschis in garduri.

Atunci se opreste si, cu multa chibzuiala, isi face lista de bucate pentru masa lui de seara. Ce sa manance?

Iata...

Ofrunza amaruie de telina ca sa-si deschida mai mult pofta de mancare.

Un morcov dulce si mustos ca sa ii potoleasca foamea.

Salata verde de toate neamurile.

Patrunjel cret in loc de prajitura.

Si picaturi de roua in loc de vin.

Apoi, siret ca cel mai mester hotoman, trece din gradina in gradina si gusta lacom din cele mai frumoase si fragede zarzavaturi.

In clipa cand roade inca o frunzisoara de patrunjel, mustoasa, parfumata si umezita de roua...Cocosul canta!...Glont o zbugheste.

Stelele pier, cerul se lumineaza si o dara galbuie-rosioara se arata departe. Deodata, ca o sfarleaza, o ciocarlie zboara de sub nasul lui Glont. Ea se ridica drept spre cer si canta:

„Tirli, tirli, tirli...tiu,tiu,tiu”...si cantecul ei spune tuturor:

„Ganganii si jivine de noapte, plecati pe la culcusurile voastre;

„Ganganii si jivine de zi, sculati-va!”

„Soarele rasare! Soarele rasare!”

Hop! Hop! Hop! Glont s-a si intors la culcusul lui.

Doarme sau sta pe ganduri, cu urechea la panda..

Aude orice miscare: fosnetul sobolanului care alearga pe camp, lunecusul soparlei care se strecoara printre pietre, frunzele care cad..

Lumea din jurul lui ii trimite zgomote bune si cunoscute sau zgomote rele, prevestitoare de primejdie.

Cantecul cucului: cu-cu..., bazaitul albinei: bzz, bzz..., uguitul porumbelului: ugu, ugu.., strigatul broastei: oac, oac..., al cocosului: cu-cu-ri-gu...sunt zgomote prietenoase.

Cand le aude Glont sta linistit, la locul sau.

Dar sunt si zgomote care ingrozesc pe toti iepurasii de pe lume: croncanitul corbului: cronc-cronc... latratul cainelui: ham, ham..., tipatul uliului: kiu, kiu...si tunetul pustii: bum, bum...

Cand un astfel de zgomot se audeun iepure nu mai are altceva de facut decat sa fuga nebuneste cat il tin picioarele!

Dar Glont mai cunoaste si vanturile. Pe cel rece care sufla dinspre padure, pe cel mai aspru care vine din vale; fiecare ii aduce mirosuri deosebite si bine cunoscute.

Iar cand se insereaza Glont porneste la drum.

Hop, hop, hop!...

Ce bine e sa fii un iepuras tanar, sprinten sa alergi, sa zbori, sa te intreci cu vantul!

Glont nu merge niciodata cu pas asezat.

Sare, misca urechile, se invarteste, alearga pe camp si in padure.

Si tot alergand de colo pana colo isi croieste potecute nevazute pe care le dibuie usor cu nasul lui iscusit, dupa dara de miros iepuresc ce lasa in urma-i, de cate ori trece.

Astfel isi cunoaste mosia ca nimeni altul, tufis cu tufis, piatra cu piatra, musuroi cu musuroi.

Daca in drumurile lui de neobosit hoinar i se arata ceva necunoscut, Glont se opreste si se duce repede sa vada ce este. Daca da de o piatra sau de un butuc se linisteste si isi cauta de drum. Daca da de o vietuitoare cat de mica si de neputincioasa, o ia nebuneste la sanatoasa.

Paza buna fereste primejdia rea!

Toate ascunzatorile le stie pe de rost: santuri si santulete, scorburile copacilor si desisurile maracinilor.

Timpul trece, graul a crescut inalt si des.

Sub frunzele dese ale sfeclei si morcovilor se ascund potecute pe unde iepurasii se strecoara nevazuti.

Glont paraseste atunci bradul.

In fiecare dimineata isi alege alt culcus, dupa cum ii cere inima, dupa zgomotul si mirosurile purtate de vant.

Intr-o dimineata, Glont isi facuse culcusul intre doua siruri de morcovi, la capatul dinspre camp al gradinii. Satul, isi culcase urechile pe spate si se pregatea sa adoarma...Dar nu apuca sa inchida ochii, urechile i se ridicara:aud fuga unui alt iepure care se indreapta spre el.

Sus pe cer un ului il urmarea din zbor.

O iepurita mititica se arata deodata pe cararuia unde sedea Glont.

„ Ia seama”, ii sopteste el‚ Uliul vrea sa te prinda! Fugi la dreapta, pe drumul meu pana la capatul curtii si intra in lanul de grau! Acolo nu mai este nici o primejdie! Vin si eu dupa tine!”

Cand au scapat de primejdie, Glont se opreste si se uita la tovarasa lui de fuga, e o iepurita tanara, frumusica si ceva mai micuta decat el.

„Cum te cheama?” o intreba Glont induiosat.

„Craita” raspunde iepurita „dar pe tine?”

„Glont” raspunse el cu glas tremurat.

„M-ai scapat de la moarte, Glont”

„Suntem vecini”, zice Glont. „Suntem de aceeasi varsta, suntem amandoi singuri.”

„Sa fim prieteni buni si sa ne ajutam intotdeauna unul pe celalalt!”

Din ziua aceea Craita nu mai face nici o miscare, nici un pas fara Glont.

De indata ce Glont alearga hop, hop,hop...pe o cararuie si se ascunde intr-un tufis, Craita hop,hop,hop..., fuge pe urma lui si se face si ea nevazuta.

Se tavalesc in graul presarat cu albastrele si maci rosii: apoi, cat ai clipi din ochi, se trezesc la capatul campului care este mosia lor! Se infrupta din toate bunatatile gradinilor, se bucura, se inveselesc. Toata lumea e a lor!

Noaptea cand stelele scanteiaza si luna straluceste pe cer se duc in luminisul padurii si se pun pe joaca.

Intr-o noapte, ametiti de tumbe si de jocuri s-au pomenit deodata fata in fata cu Vulpea.

Ce spaima grozava!...

Si ce fuga...

Sa nu va mai spun bucuria lor cand s-au vazut teferi amandoi si departe de primejdie!

Alta data la marginea padurii le-a fost dat sa vada o lupta pe viata si pe moarte intre un arici si o soparla; radeau pe infundate de mersul greoi al bursucului...

Cate si mai cate dihanii erau pe camp si in padure, cate si mai cate intamplari...

Dar timpul trece, fuge, nu chiar asa repede ca iepurasii nostri dar totusi destul de repede. Glont si Craita au scapat cu bine de toate primejdiile. Nici Vulpea, nici Uliul nu i-au prins!

O zana buna, nevazuta le-a manat parca piciorusele pe drumurile cele bune si i-a indreptat spre locuri ferite de rau.

Dar, de cateva zile Glont si Craita, fara sa stie de ce, sunt nelinistiti.

S-ar zice ca se asteapta sa se intample ceva rau...

Intr-o seara, cand se desteapta, vad ca graul de pe camp a pierit. A ramas numai miristea care nu mai ascunde iepurasii..

Peste catva timp piere si lanul de trifoi...Apoi morcovii, varza...

Greierii, care te ameteau cu cantecul lor, au amut...Pe dealuri infloresc florile de toamna si prin tufisuri se arata fructele padurii...

„Nu prea sunt semne bune” sopteste Glont la urechea Craitei...

Craita dadu din capusor si zise:

„ Hai in padure, sa vedem ce este pe acolo?!...”

Dar si padurea s-a schimbat. Tot felul de zgomote necunoscute, tot felul de fosnete, de vajaituri si de soapte ciudate!

Padurea nu mai este prietenoasa ca alta data.

Padurea te sperie, frunzele cad...

„Sa fugim, sa fugim repede!” se roaga Craita, cuprinsa de groaza.