De cand ma stiu mi-a placut sa ma aflu in frizerie. Era curat, fosnetul servetului apretat la inceput care te ferea ca nesuferitul par taiat sa ajunga pe piele, mirosul de parfumuri si pomezi, chiar clantanitul de foarfece si bazaitul aparatelor de tuns din perioadele diferite ma impresionau! iarna era cald, vara elicele de pe plafon faceau racoare. Ferchesi ca doar castraveti avea orice gradinar muncitor, frizerul se mladia, idem frizerita toti ma tratau cu blandete, surazatori; tarziu am bunghit ca viitorul ciubuc era ca nasucul Samanthei lui Darrin ! Nelipsita scandurica pentru a fi in rand cu oamenii mari la oglinda era imposibil sa lipseaca pentru aceasta treaba. Si acum am eu cel putin o senzatie de usurare cand parul niciodata extrem de lung cade retezat ca fanul de coasa pe unde apuca. Diviziunea muncii actiona perfect, cel care avea déjà un ciubuc la boznar lua o matura totdeauna noua si curata si aduna clai de par de diferite lungimi si nuante, le punea la faras si pasol na turbinca. Am aflat din reviste ca parul este de mare valoare pentru altii care fac peruci, mese, etc. Vesnicul halat alb, degetele fine de pianist, spilcuiala absolut logica imi placeau. Urma oglinjoara care imi arata rezultatul. Nu vizuala era bucuria ci tactila, capul imi era mai liber, aerul ajungea mai usor la scalp, era minunat. Urma parfumul si rasul perciunilor! Am gasit mai nou frizerii care mentioneaza prin afis ca nu fac aceasta operatiune din motive antisida zic eu. Era momentul de izbavire de servetul plin de par, periatul, pieptanatul, senzatia lasata de pudra de la inceput ca sa nu se irite gatul si ritualul bacsisului insotit de nelipsitul « Lasati ca nu trebuie ! » dar buzunarul era pus la inaintare cu un gest profesional. Era chiar o placere si daca era aglomerat. Stateam pe un scaun si rasfoiam reviste : Cinema, cele de moda evident si de tunsori, Femeia etc. Au trecut anii, scandurica e pentru alti pici, aveam tot timpul aceeasi placere la tuns chiar daca acuma e altceva. A venit povestea asta urata si doat pe internet am vazut o frizerie unde niste chinezi cu o joarda lunga avand mana frizerului la un capat si o foarfeca la celalalt tundea pe unii. Circ mai ceva decat meserie ! Astazi gasesti oricand orice care sa inlocuiasca vechile meserii din care mii de oameni au trait minunat. Am gasit si eu masinarii de tuns si de taiat parul din urechi si gata cu frizerii, frizeritele si frizeriile… E drept sunt tuns „numarul 1” pe toata suprafata de marimea 62 a capului, sotia mea are in fisa postului si aceasta noua indeletnicire pentru care ii sunt recunoscator si daca ma ajuta Dumnezeu si cu problema frizeritului viata ar merge inainte ! Tehnica varata in comertul fara limite distruge traditii, simtiri si meserii. Acuma chiar ca daca vezi un cosar esti aproape unic ! De calcat in ceva moale si urat mirositor e mai usor pentru ca exista frizeri minus dar animale de companie cu ce plus! dar unde sunt cosarii de alta data. Ultima data ceva asemenea cosarilor si multi am vazut la Metrou la Universitate pe 13 iunie 1990 erau chiar asemenea la port, negreala peste tot, aveau ce e drept casti cu lampase aprinse si nu aveau foarfeci. Astea le mai lipseau! De atunci am umblat ceva pe aiurea dar macar un cosar nici de prasila nu am mai dat. Cu pandemia urmeaza poate frizerii, hair stilistii dare imposibil: la fitosi ce conteaza sanatatea si precautiunea. Sa fie lotiunea care face creste, late, carlionti etc. Asta e viata mergem pre unde ne poarta si cum ne poarta ea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu