Ca in Eugen Barbu. Am citit cu sarg opera marelui scriitor roman. Imi amintesc si de zona din Tulcea cu lumea ei pestrita in care locuiam. Un personaj exceptional era Tigaroi. Statea pe aproape de mine. Eram cam de o varsta, era vivace, pistruiat peste tot si cu gura lui unica vorbea tot timpul. Si cu ochii mici care nu aveau astampar. Il tin minte venit de la militie: „Caralii naibii ne-au plimbat prin Tulcea cu Jepu’ de mai mult de 2000 de lei cat a fost amenda!” Vazuse un film italian si ii placuse o replica: „Com e morto ? E morto definitivo!” parca ii vad grimasele si rasul harjait. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu acei baieti unici pe lume, precum eroi ai marilor scriitori ai lumii... oropsiti de problemele de acasa, care oricum nu erau nici pe departea cele de azi! Nici pielea de gaina avuta cand ieseam de la cinema dupa un film italian cu mafia nu ma facea sa prorocesc ce va sa vina si peste noi. Noi radeam de minunea fizica ce era un baiat parca daltuit in renastere, nu stiu nici el daca mai traieste, il gaseam in oras si cu demnitate imi cerea o tigare sau bani ca sa ia si el ceva, dar parca era din marmura, viciile nu il distrugeau de fel. A incercat un mare antrenor de volei tulcean sa faca din el ce trebuia si avea potential pentru ca a reusit cu multi alti baieti dar nu l-a scos din ale lui. La inceput de scoala doamna profesoara Paruschi Teodora, diriginta noastra si profesoara de biologie-geografie, exceptional dascal pe care nu o pot decat pune alaturi de marii mei profesori din peste 22 de ani de scoala… Doamna scria ciorna pentru catalog, el inalt, in ultima banca, avand un zambet unic ii raspundea privitor la situatia familiala: mama muncitoare la fabrica de peste si tata… casnic. Ceea ce era de demonstrat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu