Am lucrat o scurta perioada la Ghimpati. La o nereusita a perioadei de fructificare a imprumutului de fonduri care a dus la modernizarea agriculturii cu greseala ca statul a luat totul si cooperatia a dat totul fara a beneficia de aproape nimic. Erau 1 hectar de sera si 10 hectare de solarii, asezate pe un teren prost decopertat si acoperit cu pamant corespunzator care in timp s-a spalat ramanand pentru suportul plantelor legumicole cu cerinte superintensive la plan, cel initial. Am fost un autodidact si cartile sotiei de drept m-au atras. Mai ales Dreptul muncii de prof, Sanda Ghimpu. De acolo am inteles ce obligatii are conducatorul procesului de productie. Inainte de 1989 era un sistem simplu si suplu. Se puneau la dispozitia agronomului in cazul meu carti cu norme complexe si adaptate stadiului de inzestrare, era si Ordinul 100 cu ilustratii bine gandite pentru normele generale si obligatorii. Dupa citirea manualului de drept, fara a fi fost instriut de cineva am luat masura ca unde am ajuns printre primele masuri sa scot toate produsele pesticide din magazii, sa igienizez, sa trimit la Institutul de Carantina Voluntari tot ce nu mai avea date tehnice, ceea ce era bun revenea ce nu era distrus de ei acolo, totul etichetat iar cheia se afla numai la mine, toate tratamentele se efectuau numai sub a mea coordonare si supraveghere. Era un om zilier nea Vladescu pe care l-am mostenit specializat in tratamente. Era istet, placut la vorba dar betiv. Nu bea la munca sau sa fi venit „anesteziat” de cu seara dar avea caracteristicile bautorului patimas. Il tin minte pufnind de ras in barba cand mi-am facut prima tigara cu foaie de ziar continand tutun pentru ei, de o finete rara. Fumatul de ceva ani m-a invatat sa nu ma las dus de nas de finetea tutunului. Am tras cu grija combinatia si nu am avut reactia asteptata de asistenta, sa ma inec si sa scot flacari pe ochi. Mai gaseam si foita si atunci era o adevarata placere de fumator. Aveam la Beijing sa vad o strada care avea numai magazine cu de fumat, era ceva de necrezut… Mi-am facut treaba, conform doamnei Ghimpu am dat spre uimirea celor de acolo si la spital o lista pe care am actualizat-o permanent cu substantele toxice din magazia unitatii. Contabila era jupaneasa, avea vizitatorii ei, unul fiind cel care aducea cu Clark Gable din paza presedintelui tarii. Eu munceam zi lumina avand multe plante in cultura. Imi venea sa plang cand gogosari, ardei care erau in cuburi nutritive, la o pala de vant incepeau sa se ofileasca pe cand maria sa tutunul din aceesi familie botanica din tot jurul fermei era adus cu caruta, in lazi P, platat cu un bat ascutit, era udat cu doua cani din doua butoaie de 200 l apoi pornea voiniceste la crescut, era nitel sapat pentru ca atunci cand se invigora neam de buruiana sa ii mai stea in cale. Agentul regiei de tutun le da rasadul produs de el, oamenii intretineau cultura si apoi venea greul cu recoltarea frunzelor, pusul acestora la uscat in asa fel incat pic de mucegai sa nu existe pe frunzele intinse la aer. De ce domnul fost ministru al agriculturii Dinu Gavrilescu ales si de mine democratic director plin la ASAS la Institutul de Economie Agrara a fesfiintat regia ramane o crima pentru ca nici comunistii nu desfiintasera MAT-ul aducator de mari beneficii la buget ! Dar mai era mult pana departe. Intr-o dimineata vine o femeie plansa, daramata strigand ca a murit nea Vladescu. Am fost si eu la mort, avea o casa cu gardul daramat. Seara baut fiind a mai vrut si a cautat prin ascunzatori ca era cu frica de nevasta si a baut furadan nu alcool. Au venit reprezentantii judetului, anchete, dupa ceva timp in trenul spre Giurgiu imi ziceau ca nici cu o bere nu au avut tupeu sa ma tapeze ca asa ceva nu mai intalnisera, chestia cu lista la spital i-a facut KO pentru ca la legume eu nu aveam nevoie de otrava puternica data pentru ratisoara porumbului! Au fost binevoitori cu familia lui Vladescu care au facut tot felul de reclamatii... De unele am aflat cu ocazia declaratiilor ce mi se cereau de altele dupa ani. Eu asa tanar fiind incepusem demersurile sa obtin trecerea lui in randul muncitorilor permanenti, ocazie cu care el devenise foarte atent, avea un tel important in timpul cand am lucrat impreuna dar si merita deoarece erau altii care fatis evitau munca periculoasa cu „otrava”. Aceasta experienta mi-a folosit cand am lucrat ceva ani la protectia muncii, ulterior botezata dupa occident, la Directia de Logistica a IGPR. Nu am considerat bravada ca un tanar inginer, abia iesit din amfitearele cochete de la IANB a reusit netrecand nepasator peste cartile doamnei Ghimpu, a citit, ceva ce i-a folosit! De multe ori soarta ne pandeste cu raul pregatit sa ne doboare dar depinde de noi, de dorinta de autoaparare sa nu reuseasca. Asta e viata. Marele dar de la Dumnezeu sau cum ii spuneti este sa ajungi sa poti privi daca ai la ce spre trecut. Pentru ca el este averea noastra. Bucuria cand am biruit, gustul amar cand nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu