miercuri, 5 august 2020

Shalako




Sir Sean Connery, actorul care în 1968 deja era recunoscut ca James Bond din cele cinci filme în care interpretase rolul agentului 007, a refuzat cel de-al şaselea astfel de rol pentru a juca în acest western european.
Aşa cum dintotdeauna a mărturisit, Sean Connery a fost un mare fan al westernurilor încă din copilărie, aşa că a dorit să nu rateze această experienţă.
Criticii consideră că acest film reprezintă primul pas prin care Sean Connery a început să se distanţeze de James Bond şi să interpreteze şi alte personaje, chiar dacă după Shalako, el a mai jucat în încă două filme rolul agentului 007.
Pentru Shalako, onorariul lui Sean Connery a fost cu aproape jumătate de milion de dolari mai mic decât al divei Briggite Bardot, care la acea vreme era considerată cea mai bine plătită actriţă. Chiar dacă banii au contat mai puţin pentru Sean Connery, producătorii au decis ca din motive financiare să renunţe la planurile iniţiale de a filma în deşertul mexican şi au ales sudul Spaniei. Şi cum acolo nu prea se găseau apaşi, producătorii au ales pentru rolul indienilor mai mulţi localnici romi supli dar cu figuri fioroase, cărora le-au ras mustăţile şi i-au învăţat să călărească.
Shalako-Marea Britanie, Germania, 1968 , în regia lui: Edward Dmytryk, cu: Sean Connery, Brigitte Bardot, Stephen Boyd în rolurile principale.
Shalako, fost soldat în Războiul Civil American, acum vânător şi pistolar hoinărind prin deşerticul New Mexico, sare în ajutorul unei frumoase contese europene, Irina Lazaar răpite de o ceată de apaşi. Tânăra face parte dintr-un grup de aristocraţi care au organizat un safari, dar ghidul expediţiei refuză să se retragă de pe teritoriul apaşilor, în ciuda insistenţelor lui Shalako, care ştie că o confruntare sângeroasă este inevitabilă.


(sursa tvr2tvr.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu