Sunt
un om de moda veche.
Tin
la familia din care ma trag cu toate ca viata a fost dura cu parintii si
bunicii mei, am pierdut contactul cu multi din componentii ei.
O
casa demolata inseamna spulberarea acelei oaze in care te intorci, iti
amintesti si iti pastrezi ca intr-un templu icoanele, obiectele scumpe tie,
amintirile.
Exista
printre rudele mamei mele un var primar al ei de care sunt foarte mandru.
Am
stat cateva minute de vorba in mijlocul santierului Teatrului National aflat in
schimbare profunda sub bagheta sa, cu termenul de finalizare foarte aproape.
Domnia sa, ca architect are un privilegiu
unic in istoria arhitecturii: acelas om sa
aiba sansa si capacitatea sa proiecteze o cladire importanta pentru
poporul sau, si dupa 60 de ani sa reproiecteze aceeasi cladire, modificand
conform cerintelor timpurilor si evolutiei domeniului pentru care fiinteaza
acea cladire, este intr-adevar minunat sa fii alesul....
La
atata timp distanta o astfel de intreprindere sa te prinda in putere sa poti
dirija iarasi lucrarile extrem de complexe si pentru o arta, cea mai legata
arta de locul unde se etaleaza: scena, scena care trebuie sa fie aidoma celei
din antichitate dar sa cuprinda in ascuns toate minunile tehnice scornite de
aceia care raman anonimi de mii de ani dar cu care, sau fara de care actorii nu
ar fi actori adevarati... Piesele nu ar fi ceea ce sunt. Si este minunat sa stii ca un asemenea om
este din familia ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu