Motto: “Sorrow is better than joy.”
FANTANA
CERBULUI
de ANGEL
PROOROCU
AUTORUL: In liceu am avut un profesor de Limba Romana al carui
nume este Dumitru Stan. In ignoranta noastra de atunci pe hol sau in cercul
nostru intim, cand aparea el sau vorbeam despre el fredonam melodia din fílmele
cu Stan si Bran (fredoneaza un pic din aceasta melodie, se aud glasuri de
tineri liceeni care rad).
De
la domnul profesor de Limba Romana, Dumitru Stan, pe langa multe altele, am
retinut ca in ale sale “O seama de cuvinte” cronicarul Ion Neculce are o
nestemata pe care nimeni pana acuma nu a slefuit-o pentru a o prinde in
minunata coroana a literaturii romane; eu incerc acum, dupa ce viata a sapat
destul in ceea ce era liceeanul de atunci, sa o asez acolo unde cred ca ii este
locul; dumneavoastra, spectatorii sunteti cei care veti decide daca am reusit
sau nu…
Sa
intram deci impreuna in tunelul timpului, patrunzand tiptil in...
I
Cetatea Harlaului, la 1624, cand era toamna. In camera garzilor se afla
capitanul Costea impreuna cu cativa osteni care se pregatesc sa intre in
serviciul de santinela.
COSTEA: Mai baieti, d’apai voi aveti viata di boiari, mai, da’
si sunteti ca fetele mari. Doamne feri sa ni calce dusmanii !!! vai s’amar de
sufletelele noastre...Doamne ci vrenuri fost’au pe timpul lui Mihai cel Mare cel
Sfant si Viteaz.
Io’si
Cosma eram nedespartiti. Cand fost’am cu Domnul Mihai la Viana ce viata o fost:
turniruri, baluri, dueluri! Cosma s-a indragostit d’o printesa tare frumoasa.
Cand o iesit el pe terenul de lupta la un turnir, avea o armura ce ardea ca
aurul in bataia soarelui, era tare chipes da’ cel mai tare ii ardeau ochii
lui...Ea era langa printesele ei nemtoaice, care ereau ca ciorile in preajma
porumbitei. D’odata vanticelul ala de arsita i-a luat un val de matase si l-a
intins lin pe campul de lupta...Cosma a ridicat valul cu lancea, l-a legat de
ea si in ziua aia nimeni si nimic nu i-au stat in calea-i. Mihai Voda a fost
mandru tare de el si l-a luat la palat la banchetul dat in onoarea
invingatorilor si acolo s-au cunoscut. Cosma purta valul prafuit si insangerat
la inima si in mijlocul petrecerii a ingenunchiat si i l-a dat, ca semn ca
inchina toate victoriile din ziua aceea domnitei. Ea s-a inrosit toata a luat
valul si l-a dus la buzele ei frumoase...da’ taica-sau si logodnicu’ nemtoaicei
nu l-au avut la inima, intr-o noapte au dat peste ei in iatacul ei... Mi l-au
omorat ca lasii pe Cosma!! Io dam tarcoale palatului dar nu am avut habar de
nemernicie...Pe la trei noaptea aud calul Cosmei cum vine galop cu el pa spate,
atunci am stiut ca nu degeaba mi se batea ochiul de ceva vreme si in zadar i-am
spus lui care credea ca toti sunt cu cinste si onoare ca el sa nu se mai duca
in iatac la nemtoaica...Domnul Mihai m-a trimis acasa ca stia ca voiu intra in
palatu lor ca seceratorul in graul copt. Acu’iata ca am primit carte de la
Antonio, baietul Cosmei, care zice ca vrea sa vina cum zice el: „acolo de unde
o vinit tatuca.” Muma-sa o fost femeie dintr-o bucata, i-o luat o doica
moldoveanca si acuma si el si ea stiu a scrie si ceti moldovinesti. Acu ca o
crescut nu mai poate sa rabde ura nemtilor pi el, ca-i un bastard si vrea sa
vina ca-l trage ata destinului acilea. D’apai sa stiti ca aista-i ca si
copchilul meu si cine nu-l are la inima cu mine are d’a fasi!!
Hai
acu la posuri si va zgaiati ase la mine ca niste muieri proasti?!
(
Fulgere si tunete vestesc furtuna).
AUTORUL: Strajerii morocanosi se infasoara in mantii isi iau
flintele si ies pe rand in vijelie. Furtuna se inteteste, stropi mari bat in
fereastra. Peste putin vin uzi si infrigurati cei schimbati.
COSTEA: Ho muierilor, ian luati si stergeti cu oloiu flintele
ca Mihnea Voda daca vede ca nu li pastrati, o pune si garzile grecesti, da di
unde ca grecoteiul e cu pana di gasca, cu calimara, cu pasareasca lui si cu
numaratu’ galbenilor, nu-si murdareste manutile tratate cu pomezi cu flintele
astea grosolane... Doamne ce-a ajuns biata tara, o jumule toti talharii ca p-o
rata salbateca ce-a cazut strapunsa de sageata...Da nu-i de ajuns ca dupa ce o
jumule si jupoaie slugile, vine randul jupanilor, niste lepadaturi ce-au iesit
ca ciupercile dupa ploaie din cele patru vanturi, alaturi de miseii si
tradatorii dinainte si care cu mare tignafes incep sa rupa bucatile cele mai
bune, iar resturile le arunca la cainii lor. Ce mai ramane, restul daca mai
ramane ceva e al celor multi si prosti da’rabdatori si naivi...Da’ian videti voi
ca auzii ca printre voi mai e cate unu cu cioc. Videti ca zidurile-s inalte si
il mai apuca pi cati unul ameteala sau somnul ca a cantat prea mult unde nu
trabe.Ce vremuri ereau cand luptam cu Domnul Mihai, eream toti ca fratii... Da
a vinit si atuncea clipa tradarii unguresti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu