Fantana cerbului

Motto: “Sorrow is better than joy.”

FANTANA CERBULUI

                   de ANGEL PROOROCU

AUTORUL: In liceu am avut un profesor de Limba Romana al carui nume este Dumitru Stan. In ignoranta noastra de atunci pe hol sau in cercul nostru intim, cand aparea el sau vorbeam despre el fredonam melodia din fílmele cu Stan si Bran (fredoneaza un pic din aceasta melodie, se aud glasuri de tineri liceeni care rad).

De la domnul profesor de Limba Romana, Dumitru Stan, pe langa multe altele, am retinut ca in ale sale “O seama de cuvinte” cronicarul Ion Neculce are o nestemata pe care nimeni pana acuma nu a slefuit-o pentru a o prinde in minunata coroana a literaturii romane; eu incerc acum, dupa ce viata a sapat destul in ceea ce era liceeanul de atunci, sa o asez acolo unde cred ca ii este locul; dumneavoastra, spectatorii sunteti cei care veti decide daca am reusit sau nu…

Sa intram deci impreuna in tunelul timpului, patrunzand tiptil in...

I

Cetatea Harlaului, la 1624, cand era toamna. In camera garzilor se afla capitanul Costea impreuna cu cativa osteni care se pregatesc sa intre in serviciul de santinela.

COSTEA: Mai baieti, d’apai voi aveti viata di boiari, mai, da’ si sunteti ca fetele mari. Doamne feri sa ni calce dusmanii !!! vai s’amar de sufletelele noastre...Doamne ci vrenuri fost’au pe timpul lui Mihai cel Mare cel Sfant si Viteaz.

Io’si Cosma eram nedespartiti. Cand fost’am cu Domnul Mihai la Viana ce viata o fost: turniruri, baluri, dueluri! Cosma s-a indragostit d’o printesa tare frumoasa. Cand o iesit el pe terenul de lupta la un turnir, avea o armura ce ardea ca aurul in bataia soarelui, era tare chipes da’ cel mai tare ii ardeau ochii lui...Ea era langa printesele ei nemtoaice, care ereau ca ciorile in preajma porumbitei. D’odata vanticelul ala de arsita i-a luat un val de matase si l-a intins lin pe campul de lupta...Cosma a ridicat valul cu lancea, l-a legat de ea si in ziua aia nimeni si nimic nu i-au stat in calea-i. Mihai Voda a fost mandru tare de el si l-a luat la palat la banchetul dat in onoarea invingatorilor si acolo s-au cunoscut. Cosma purta valul prafuit si insangerat la inima si in mijlocul petrecerii a ingenunchiat si i l-a dat, ca semn ca inchina toate victoriile din ziua aceea domnitei. Ea s-a inrosit toata a luat valul si l-a dus la buzele ei frumoase...da’ taica-sau si logodnicu’ nemtoaicei nu l-au avut la inima, intr-o noapte au dat peste ei in iatacul ei... Mi l-au omorat ca lasii pe Cosma!! Io dam tarcoale palatului dar nu am avut habar de nemernicie...Pe la trei noaptea aud calul Cosmei cum vine galop cu el pa spate, atunci am stiut ca nu degeaba mi se batea ochiul de ceva vreme si in zadar i-am spus lui care credea ca toti sunt cu cinste si onoare ca el sa nu se mai duca in iatac la nemtoaica...Domnul Mihai m-a trimis acasa ca stia ca voiu intra in palatu lor ca seceratorul in graul copt. Acu’iata ca am primit carte de la Antonio, baietul Cosmei, care zice ca vrea sa vina cum zice el: „acolo de unde o vinit tatuca.” Muma-sa o fost femeie dintr-o bucata, i-o luat o doica moldoveanca si acuma si el si ea stiu a scrie si ceti moldovinesti. Acu ca o crescut nu mai poate sa rabde ura nemtilor pi el, ca-i un bastard si vrea sa vina ca-l trage ata destinului acilea. D’apai sa stiti ca aista-i ca si copchilul meu si cine nu-l are la inima cu mine are d’a fasi!!

Hai acu la posuri si va zgaiati ase la mine ca niste muieri proasti?!

( Fulgere si tunete vestesc furtuna).

AUTORUL: Strajerii morocanosi se infasoara in mantii isi iau flintele si ies pe rand in vijelie. Furtuna se inteteste, stropi mari bat in fereastra. Peste putin vin uzi si infrigurati cei schimbati.

COSTEA: Ho muierilor, ian luati si stergeti cu oloiu flintele ca Mihnea Voda daca vede ca nu li pastrati, o pune si garzile grecesti, da di unde ca grecoteiul e cu pana di gasca, cu calimara, cu pasareasca lui si cu numaratu’ galbenilor, nu-si murdareste manutile tratate cu pomezi cu flintele astea grosolane... Doamne ce-a ajuns biata tara, o jumule toti talharii ca p-o rata salbateca ce-a cazut strapunsa de sageata...Da nu-i de ajuns ca dupa ce o jumule si jupoaie slugile, vine randul jupanilor, niste lepadaturi ce-au iesit ca ciupercile dupa ploaie din cele patru vanturi, alaturi de miseii si tradatorii dinainte si care cu mare tignafes incep sa rupa bucatile cele mai bune, iar resturile le arunca la cainii lor. Ce mai ramane, restul daca mai ramane ceva e al celor multi si prosti da’rabdatori si naivi...Da’ian videti voi ca auzii ca printre voi mai e cate unu cu cioc. Videti ca zidurile-s inalte si il mai apuca pi cati unul ameteala sau somnul ca a cantat prea mult unde nu trabe.Ce vremuri ereau cand luptam cu Domnul Mihai, eream toti ca fratii... Da a vinit si atuncea clipa tradarii unguresti...