Gavroche de Victor Hugo

Mizerabilii este un roman a carui actiune se desfasoara intr-o perioada de dupa anul 1789. Un erou al cestei mari fresce a Frantei din acea perioada este si micul patriot vagabond Gavroche.

Printre exemplele modelului francez pe care l-am adoptat, dar dupa 200 de ani sunt si micii vagabonzi care nu mai dorm in Elefant ci in canalizari si metrou. Ei nu se duc la teatru si nu arunca vorbe de duh concetatenilor, sunt nimic... Acuma unii sunt barbati in toata firea, ies uneori la suprafata si dau Bucurestiului un aer de horror, care poate ar putea fi folosit in retetele de promovare a turismului-de ce nu si unul de tip Gavroche.

De ce nu ar da bani bogatanii sa doarma o noapte sau doua alaturi de acesti monstri rezultati din ororile comunismului, conservati cu aurolac, (prin ce alchimie or avea fiecare punga lui de 20 de ani!?) poate si alaturi de cateva haite de caini infometati care creaza un cadru griveitic unic in lumea civilizata in capitala Romaniei. S-ar vinde costume cu aparatori contra muscaturilor, costume izolante fata de milioanele de plosnite, purici, virusi si microbi, masti de gaze, casti, etc.

Ne amintim ca au existat niste figuri ingrozite care apareau pe ecrane si afirmau ca au vazut cu ochii lor cum presedintele comunist al tarii primea zilnic transfuzii de sange de copil, consoarta lui spunea ca daca nu e paine poporul sa manance cozonac etc. Nimeni nu a avut curiozitatea sa se uite in carti si sa vada cum, cu cam 200 de ani inainte, pe malurile Senei, oameni de acelas calapod cu cei atat de mediatizati la noi in zilele revolutiei, spuneau acelasi lucru despre regele Frantei si austriaca sa consoarta. Francezii au invatat cate ceva din istoria lor, noi avem insa ceva mai mult, o resursa minunata si inepuizabila de dezvoltare a turismului. Daca nu va fi destul de frig la Balea, ca e doar incalzirea planetei, poate transformam bietii gavroche de la revolutie in veritabili hostes perntru amatorii de turism, sa luam, pardon sa le ia cineva banii acestor imbuibati pentru prestatii cu senzatii tari. Asa cum aurolacii din tara aduna fructele padurii si, nemaifiind fructe aduc fara sa vrea ursii infometati la ghenele de gunoi din localitatile montane, unii "intreprinzatori" aduna astfel pe nimica aurul verde al tarii si se imbogatesc dand tot pe nimic o bogatie imensa din care o mica parte se intoarce sub forma unor produse, bio, marea majoritate, foarte scumpe, poate pentru noi si alea contrafacute, deci la randul lor imbogatesc pe acei procesatori, saracindu-ne pe noi, romanii care avem retete de sute de ani poate mult mai bune, de ce Bucurestiul sa ramana in urma in utilizarea unei forte de munca neexploatata pana acum...mizerabilul aurolac... din denumire are termenul de aur... Urmeaza poate Rosia Montana si alte bogatii ca sa devina toti francofonii romani veritabili gavrosi...