Tudor Teodorescu Braniste

 

Pavilionul de vanatoare

Autorul romanului "Printul" (1944) dupa care Sergiu Nicolaescu a avut un film care, aparand pe ecrane, din pacate nu a fost cum era normal si un prilej de apreciere a celui care a scris cartea. Se infaptuieste o mare crima culturala, tinerii nu sunt informati si pusi in fata tezaurului complet al Romaniei ci acest vid voit creat duce la instrainare, dispret  fata de ce a fost aici in ultimii 60-70 de ani.

Din jurnalul meu din anului 1988:

Al saselea roman dintr-o serie care se voia o fresca a Romaniei in perioada 1880-1940 cuprinde citate care sunt extrem de graitoare si azi:

Un Magureanu nu are voie sa-si inhame caii cum pofteste, ca un om de rand. El e dator sa pastreze datoria neamului.

Fiestecare vietate isi cauta perechea in neamul ei. Cine a pomenit impreunare intre soim si gaita?

Adevarul este ca parintii nostri au lepadat prea devreme giubelele si randuielile cele bune si sanatoase. Copilul nu mai asculta de parinte si muierea nu mai asculta de barbat.

Dinu Paturica si Tanase Scatiu conduc tara si fac legi.

Oamenii sunt cum sunt si nu noi ii putem schimba. Ii vor schimba in zeci si sute de ani conditiile de viata, care se vor modifica treptat.

Viata trebuie gandita dar in acelas timp trebuie traita. Aminteste-ti de Voltaire. A studiat viata, a analizat-o, a luptat impotriva ignorantei si a injustitiei dar a trait si s-a bucurat de tóate desfatarile acestei lumi.

Cand ai trait patru ani sub spaima mortii…in ziua in care medicul iti spune ca esti deplin insanatosit si stii ca pleci cu adevarat acasa esti alt om si vezi lumea prin alta prisma. Tot ce a fost inainte, chiar conflictele cele mai grave ti se par lucruri marunte si te miri ca ai fost in stare sa te zbuciumi pentru ele. Un singur lucru are importante: VIATA. Viata pe care ai invatat sa o pretuiesti tocmai pentru ca ai fost pe punctul de a o pierde. Acum stii cum sa ti-o traiesti, cum sa ti-o cruti, cum sa ti-o intrebuintezi.

E mult mai usor sa alungi boala decat idea de boala.

Cand se incurca armasarii sa nu se amestece carlanii!

Viata e asa de scurta…

Visul fiecaruia din noi e ca zmeul pe care il inalta copii in zilele in care bate vantul: daca ii dai sfoara fara socoteala, vrand sa il vezi ridicandu-se cat mai sus esueaza intre sarmele de telegraf sau in coroana unui copac si nu iti ramane decat sa-l contempli ca pe o lamentabila epava. Daca vrei sa il feresti de un sfarsit asa de trist trebuie sa il tii scurt, la altitudini minore.

Cum judeca indeobste taranul pe cel care avand cel mai de pret bun din lume, pamantul n-a fost in stare sa-l sporesca, macar sa il pastreze…

De asprimea parintelui nu a murit nici un copil pana acum. Unde da tatal creste carnea…

Descrierea unei mosii de 6000-8000 de hectare arata ca boier Hristache Magureanu avea un puternic sentiment posesiv pentru frumusetea fara egal a bogatiilor detinute din tata in fiu de secole…

Sus la Cornu e padurea. Padurea Cornu ca la vale mai sunt inca trei: Magura de aici, Viforeanca si cea de la Straurani. Mari si frumoase tustrele nimic de zis. Cornu sta insa deasupra tuturor. Pe urma, cum cobori mai jos locuri de pasune ca sub munte…Dar ce locuri, ce iarba grasa, de un verde intunecat si lucios cum nu gasesti nicaieri, ce privelisti si cand vine vremea cositului, ce mireasma! Si sa vezi vitele mari, grase, puternice imprastiate peste tot locul…Si mai sus in munte turmele de oi si stanele, si bacii…Mai la vale avem stuparia cea mare. Cinci mii de stupi si mierea aurie si limpede ca raza soarelui si dulce si parfumata! De aceea am asezat-o acolo. Flori ca acelea nu gasesti in alta parte. Si batranul calatorind mai departe cu gandul trecea in tinutul de dealuri, insirand cele patru podgorii mari, pomenind de strugurii de masa ai uneia, feluritele vinuri ale celorlalte, de vremea culesului, cand te imbata mirosul mustului; se opri la o fantana de sub deal, facuta de un unchi al lui, Patrascu Magureanu ca sa il pomeneasca trecatorii insetati; intra intr-o bisericuta veche declarata monument istoric in cripta careia isi doarme somnul de veci matusa-sa Matilda Magureanu, femeie falnica si frumoasa de care s-a indragostit Marele Duce cand a venit cu ostile muscalesti in tara in anul ’78. Apoi ajungand in satele de la ses vorbi de pamantul negru si gras si zugravi lanurile de grau leganandu-se lin in bataia vantului ca o nesfarsita mare aurie.

Asta e Magura: un singur trup.

Si minunatia asta vrei s-o imparti, sa o mutilezi? Ce sa imparti? Ce sa iei? In munte si mai la vale se face laptele si carnea si mierea. In podgorii se face vinul. Vrei sa le desparti? Te rabda inima?

Eu vin din lumea muribunzilor Odette. Si acolo am inteles ca viata e un lucru prea frumos, prea insemnat ca s-o faramitam in compromisuri si renuntari spunandu-ne: voi renunta la particica asta si la cealalta ca sa nu supar pe cutare sau pe cutare… Cand cineva se aseaza in fata vietii tale si te desparte de ea, impunandu-ti conceptia lui de viata e ca si cand s-ar aseza in fata ferestrei si ti-ar lua lumina. Da-l de o parte fiindca altfel nu e cu putinta. Ai inteles cred ca nu iti vorbesc de o existenta de desfrau sau de alte asemenea stupiditati. Vorbesc de dreptul fiecaruia de a-si trai viata in intelesul mare si nobil al cuvantului, dreptul de a-ti afirma personalitatea, de a nu te simti incatusat de nimic si de a nu fi silit sa respecti decat principiile etice sau mai simplu cele zece porunci ale Decalogului. Acelea sunt singurele interdictii logice, sanatoase si imperios necesare unei societati organizate. Orice alta opreliste e o silnicie absurda si o resping fara ezitare…

Sa nu spuneti niciodata in dragoste “te iubesc pe vecie” sau in afaceri “dau oricat”. Astea sunt angajamente nelimitate de care trebuie sa va feriti ca de foc. O afacere e ca o fata mare: cu cat se vorbeste mai putin de ea se marita mai repede.

Zeiling Sor, un misit genial dar ghinionist asa ca in viata lui a facut mai multe cugetari decat afaceri. (Isidor Heim)

Cu viclenia ne aparam de cei rai iar cu omenia ne apropiem de cei buni. Totul e sa nu-i confundam pe unii cu altii…

Doamne, pentru ce oare tocmai aceste doua lucruri: linistea si multumirea sunt atat de greu de dobandit!

…acea pornire de dragoste, dublata de recunostinta care este inceputul iubirii celei mai trainice.

Paul Louis Courier spunea despre Napoleon la incoronare: “Il aspire a descendre” (trage a mic)

Au lasat-o sa moara, au vrut sa o lase sa moara, au impins-o cu buna stiinta la moarte…Si crime ca acestea raman nepedepsite iar cei ce le savarsesc continua a trai in societate salutati si respectati de semenii lor!

Profetic, asa e cu distrugatorii Romaniei...