Bradul

O amintire din scurta prezenta a mea la Potsdam:

O imagine superba a unei familii crestine langa un brad. Asa sarbatoreau pana in epoca postumana Nasterea lui Isus toti cei care se bucurau de o viata cat de cat indestulata. Au venit razboaie, molime dar dupa ele oamenii reluau viata in interiorul celulei fundamentale a societatii: familia. Cum ar arata o poza de genul asta azi: cu totii scotocind prin supertehnologizate scorneli personale cate ceva, vorbind cu altii sau fugind din cadru ca sa imortalizeze ce e acolo si sa adauge la miile de imagini din albumul virtual personal...imaginea obtinuta de ei dar fara ei...

Multumesc celor dragi mie, disparuti astazi ca am avut inainte de demolarea casei "de acasa" parte de acel miraculos ceva care parca ne cuprindea pe toti in timpul Sfintelor Sarbatori de Iarna. Venit din gerul si zapada de afara obrajii ardeau, miresmele ma imbiau, dragostea celor dragi imi dadea un sentiment de siguranta si... mister... Craciunul e furat acum de tot felul de scorneli, de imprumuturi dar numai de rau, de la altii. Ce o ramane in mintea unui copil, cum eram eu, de la acele turbate umblari in tunete si artificii, in zloata care e acum in locul iernilor de alta data, urechile si creierii ard de decibelii "starurilor" care zbiara in difuzoare ca sa marcheze orice, chiar si noul an, sigur mai prost si mai mizerabil din toate punctele de vedere ca cel trecut?