Mitocania din media romaneasca nu are limite. Asa e si cu aceasta scorneala:
regina sahului romanesc. Regina in
sah e o piesa de pe tabla. Doamna Elisabeta Polihroniade a fost, iata ca din
pacate de cateva ore vorbim de domnia sa la trecut, o mare personalitate a
culturii si civilizatiei romanesti. Acea civilizatie care ramane cand javrele
hamesite dispar de pe lumea asta infectata de ele, suprasaturata si adusa azi in
prag de colaps. Lasati copii sa joace sah...
Am citit ca asa spunea dar prin ceea ce a facut ani de zile doamna Polihroniade a facut enorm cu cei lasati sa joace sah, a construit oameni. A stiut sa adune in jurul ei pe aceia pentru care sahul a insemnat enorm. Aveam un director candva care macar avea bunul simt sa zica in Consiliul Oamenilor Muncii ca daca noi cei din sala nu eram, nu erau nici el, nici cei care erau alturi de el in prezidiu. Asa este peste tot unde inca este asa cum trebuie, in normalitate... Daca nu sunt mii, sute de mii de sahisti spre exemplu nu ar mai fi campioni mondiali nu ar mai fi o istorie a sahului, ar fi... nimic. Cunosc si pretuiesc o perioada din ce s-a intamplat in acest minunat creuzet aflat sub modesta dar viguroasa bagheta a unui om care a trecut prin toate etapele carierei de om. In acest caz sahist, fara titluri si fonctii sforaitoare si inutile... si apoi asa cum numai marii oameni cu har reusesc a transformat fara mizerii politicianiste si mahalagisme, care din nefericire nu au lipsit, sahul intr-o intreprindere adevarata, cu o revista prestigioasa editata de dansa si mai ales a facut din Romania pe cat s-a putut o imensa sala de sah. La sediul Radiodifuziunii, la Sala Rapid la Eforie Nord, la Calimanesti si unde nu, se desfasurau turnee si campionate nationale. Au fost atatia oameni minunati care au avut diplomatia si dragostea, dublate de har, pentru a strange copii, baieti si fete, la cluburi unde indrumati de ei studiau teoria si jucau pentru antrenament. Era ceva deosebit. Pentru ca sahul e filozofie, e o scurta viata, e de toate dar e mai ales stiinta. E asa bine cladit sistemul sahist incat nu prea lasa portite pentru smecherii. Asa e poate cand totul e in alb si negru fara umbre si artificii ieftine. Totul insa ca si viata se termina cu un banal mat. Nu se prabuseste pamantul, nu se intampla nimic decat ca piesele se aseaza delicat in punga sau cutia lor, tabla se pliaza sau infasoara iar jucatorii isi dau cavalereste mana inclinand repectuos unul la altul capul. Ca de aceea se mai numeste jocul (sportul) mintii, poate... Stiutori sau nu ai sahului, miliardari sau home-less cum frumos ii numesc marii specialisti media care spre deosebire de marea lor fosta colega apostol al sahului, distrug, nu dezvolta caractere, toti avem parte de un mat. Mai devreme sau mai tarziu.
Am citit ca asa spunea dar prin ceea ce a facut ani de zile doamna Polihroniade a facut enorm cu cei lasati sa joace sah, a construit oameni. A stiut sa adune in jurul ei pe aceia pentru care sahul a insemnat enorm. Aveam un director candva care macar avea bunul simt sa zica in Consiliul Oamenilor Muncii ca daca noi cei din sala nu eram, nu erau nici el, nici cei care erau alturi de el in prezidiu. Asa este peste tot unde inca este asa cum trebuie, in normalitate... Daca nu sunt mii, sute de mii de sahisti spre exemplu nu ar mai fi campioni mondiali nu ar mai fi o istorie a sahului, ar fi... nimic. Cunosc si pretuiesc o perioada din ce s-a intamplat in acest minunat creuzet aflat sub modesta dar viguroasa bagheta a unui om care a trecut prin toate etapele carierei de om. In acest caz sahist, fara titluri si fonctii sforaitoare si inutile... si apoi asa cum numai marii oameni cu har reusesc a transformat fara mizerii politicianiste si mahalagisme, care din nefericire nu au lipsit, sahul intr-o intreprindere adevarata, cu o revista prestigioasa editata de dansa si mai ales a facut din Romania pe cat s-a putut o imensa sala de sah. La sediul Radiodifuziunii, la Sala Rapid la Eforie Nord, la Calimanesti si unde nu, se desfasurau turnee si campionate nationale. Au fost atatia oameni minunati care au avut diplomatia si dragostea, dublate de har, pentru a strange copii, baieti si fete, la cluburi unde indrumati de ei studiau teoria si jucau pentru antrenament. Era ceva deosebit. Pentru ca sahul e filozofie, e o scurta viata, e de toate dar e mai ales stiinta. E asa bine cladit sistemul sahist incat nu prea lasa portite pentru smecherii. Asa e poate cand totul e in alb si negru fara umbre si artificii ieftine. Totul insa ca si viata se termina cu un banal mat. Nu se prabuseste pamantul, nu se intampla nimic decat ca piesele se aseaza delicat in punga sau cutia lor, tabla se pliaza sau infasoara iar jucatorii isi dau cavalereste mana inclinand repectuos unul la altul capul. Ca de aceea se mai numeste jocul (sportul) mintii, poate... Stiutori sau nu ai sahului, miliardari sau home-less cum frumos ii numesc marii specialisti media care spre deosebire de marea lor fosta colega apostol al sahului, distrug, nu dezvolta caractere, toti avem parte de un mat. Mai devreme sau mai tarziu.
Dumnezeu sa o odihneasca pe Doamna
Elisabeta Polihroniade.
Cred ca ar trebui sa existe un Panteon romanesc unde ca la Poarta Raiului sa existe un cineva demn
si corect care sa trieze cine are drept de sedere acolo pana cand va exista
romanism si cine nu. Sau poate deja si Romania e de mult data mat si de aceea
jivinele ocupa tot si toate in tarisoara asta amarata. Am ajuns la concluzia
personala ca daca toti ar face ce
trebuie nu ce le bubuie mintea de multe ori goala si plina de fantezii cretine,
totul ar fi perfect. Doamna
Polihroniade are marele merit ca in esenta a facut ce trebuia. Si va
ramane in amintirea a mii de oameni odata cu care cand vor muri va mai muri si
ea o data, cum frumos a spus un alt candidat la Panteonul romanesc, Nicolae
Iorga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu