O
amintire din scurta prezenta a mea la Potsdam:
O imagine
superba a unei familii crestine langa un brad. Asa sarbatoreau pana in epoca
postumana Nasterea lui Isus toti cei care se bucurau de o viata cat de cat
indestulata. Au venit razboaie, molime dar dupa ele oamenii reluau viata in
interiorul celulei fundamentale a societatii: familia. Cum ar arata o poza de
genul asta azi: cu totii scotocind prin supertehnologizate scorneli personale
cate ceva, vorbind cu altii sau fugind din cadru ca sa imortalizeze ce e acolo
si sa adauge la miile de imagini din albumul virtual personal...imaginea
obtinuta de ei dar fara ei...
Multumesc
celor dragi mie, disparuti astazi ca am avut inainte de demolarea
casei "de acasa" parte de acel miraculos ceva care parca ne
cuprindea pe toti in timpul Sfintelor Sarbatori de Iarna. Venit din gerul si
zapada de afara obrajii ardeau, miresmele ma imbiau, dragostea celor dragi imi
dadea un sentiment de siguranta si... mister... Craciunul e furat acum de tot
felul de scorneli, de imprumuturi dar numai de rau, de la altii. Ce o ramane in
mintea unui copil, cum eram eu, de la acele turbate umblari in tunete si
artificii, in zloata care e acum in locul iernilor de alta data, urechile si
creierii ard de decibelii "starurilor" care zbiara in difuzoare ca sa marcheze orice, chiar si noul an, sigur mai prost si mai mizerabil din toate punctele de vedere ca
cel trecut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu