Nu iertati nimic

Am citit candva romanul „Fluturii albi mor la sfarsitul verii” de Al. Struteanu si a ramas in mine dorinta sa ajung si eu pacient la Spitalul Militar Central din Bucuresti. Viata mea si a celor dragi m-a dus prim multe locuri si la multi oameni in halate albe deosebiti. Aici insa am fost operat de melanom malign la Sectia de Dermatologie si daca depistarea a fost in 2009 operatia in 2010 printre primii iata ca acum datorita acelor oameni minunati scriu indignat ce scriu acum!

Am fost la consultatie la domnul prof. dr. Tintoiu in 2008. Nu stiu daca sunt multi medici ca dansul. Am intrat intr-o camera mare cu o masa patrata in mijloc pe care erau aruncate in dezordine posete, paltoane, sacose si alte lucruri. Pe scaunele aliniate la pereti stateau batrane, batrani, mai tineri si tinere. Era o usa care dadea in sala unde cardiologul investiga la aparatura alb negru. Era o doamna asistenta care scria. Cu cateva scaune inainte de a intra la domnul doctor toti erau la bustul gol, fara comanda, fara jena. Era acea taina a omului peste oameni de care toti stiau ca va da verdictul ce trebuia! Daca avea dubii, intr-o nisa era un calculator color si se trecea acolo. Urmau cateva indicatii si aprecieri, pleca cel investigat cu scrisoarea medicala si intra altul intr-un ritm normal, calm si sigur !

Eram internat in spital si am cunoscut un general care a venit incantat de tratamentul primit la prezentarea la profesorul cardiolog. A intrebat de ce. A aflat ca fiind cel care dadea ultima stampila la plecarile in strainatate a primit odata de mult pre un tanar medic militar care i-a inmanat o invitatie la o conferinta tinuta bine la pastrare si data adrisantului cand se calculase ca nu mai avea timp sa faca formalitatile de plecare. Era zicea domnia sa cel mai tanar general cand cu ciuma neagra… L-a servit cu o cafea si a ordonat sa se faca cele necesare investigarii aprobarii plecarii. Totul fiind in regula a pus stampila si doctorul, viitor celebru in tara noastra a plecat la prima lui conferinta urmand un lung sir de succese! Si de aceea profesorul a fost atat de bucuros vazand pre generalul pacient. Eu asa dintr-un capriciu literar am ajuns la SMC si acum si nu numai aud atatea rele. De ce intinati institutiile de care nu sunteti demni cu lumea asta stricata ce ati adus-o dihorilor dar va e asa di ghini! Voua!