Bucuria copiilor

Am vazut o poza zilele acestea pe internet cu doi copii amarati care facusera din te miri ce o motocicleta. Doua jenti, o cutie in mijlocul lor pe care stateau, ceva ca un ghidon si culmea de unde au gasit, fiecare avea casca… Mi-am amintit de cate faceam, copil fiind cu prietenii improvizand. La un vecin cimentul din curte devenea cu o sfoara care lega vitele din bolta teren de tenis. Pietroaie albe erau folosite la marcarea terenului, palete de 30 de lei leit rachete de tenis in miniatura de la un joc de badminton si mingi de tenis de masa deci la treaba. Iarna pe o masa masiva cu un joc de fotbal cu nasturi era laborios faurit un campionat mondial la caldura sobei. Trageri la sorti grupe totul dupa calapodul a ce vedeam la televiziunea aia adevarata fara minciuni si propagande scarboase… Era cam prost ca la noi ajungeau sa ia campionatul mondial tari amarate ca de unde erau aia cu motocicleta falsa de la inceput… Pe cele doua postamente din clasa dand catedra la o parte iesea un tesen de tenis pe care jucam cu palete si mingi de ping pong. Uneori catedra era masa si atunci era o adevarata arta sa ne incadram in terenurile de joc cu suprafete mici…

Care e mai fericit acum unul dintre cei care imbacsiti de un ecran luminos care joaca pe intuneric de toate, tentati si de toate scornelile creierelor bolnave cu pariuri si alte josnicii avertisgitoase sau noi care cadeam lati seara dupa o zi in care eram in toata lumea sportului dupa tiparele de la un tv alb negru! Erau si la vremea mea copii din familii cu probleme ca acel efeb din generala cu un umor dureros dar nobil care ii spunea doamnei diriginte Paruschi Teodora la inceput de an ca mama lui era muncitoare la fabrica de peste si tatal casnic… Are Toma Caragiu cateva fraze referitoare la romani si cuvintele acelea sunt profetice. „Cum ma vreti voi sa faceti poporul acesta sa nu mai rada…” Poate reusiti dar nu numai poporul acesta, lumea de ce o vreti distrusa in esenta ei!

Astazi in Crangasi aici este un glob cu tevi din care tasneste minunat apa. Pe dihonia asta au aparut cativa copii, baieti si fete cu mici rucsacuri. Au aruncat totul, au luat pilda catorva porumbei care ridica aripile si fac un fel de dus pasaresc unde vine cate un jet rebel, au distrus minunatul curcubeu facut de cercul de apa si s-au aruncat in ochiul de apa. Cu adidasi cu tot ce aveau pe ei… Minunat se simteau, a aparut un tanar care aducea si cu fortbalistul Chivu, si un pic cu tulceanul meu fost coleg cu tatal casnic de atunci cu ciuma rosie. A facut rost de o sticluta de bere pe care a bagat-o la frapat in bazibasul buclucas. Un tanar frumos dar déjà distrus de deliciile epocii de diamante de azi. Diamante de rahat care erodeaza in varii moduri ajutate de romania educata, de mizeria in care ne zbatem si de interese meschine sa nu mai aiba multi soarta ce noi copii curati fiind am avut-o. Am ramas cu ceva in suflet, bucuria aceea pe un fond de timp cainesc a scaldatului interzis si nu o voi uita usor!