luni, 21 decembrie 2020

Medicale

-   Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să plătesc onorariul, mi-a mai dat şase.

                   (Walter Matthau)

-    Mă duc la Boston să-mi văd doctorul. E un om foarte bolnav. 

                   (Fred Allen)

-   După o anumită vârstă, dacă nu te dor toate alea când te trezeşti, înseamnă c-ai murit.

               (Mark Twain)                      

-    Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic.

                (Mark Twain)

-    Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi; lumea le trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile.

                (Francis Quarles)

-    Singura diferenţă dintre medici şi avocaţi este că avocaţii doar te jefuiesc, pe când medicii te jefuiesc şi te mai şi omoară.

                     (A. P. Cehov)

-   Când medicii din Los Angeles au intrat în grevă în 1976, rata mortalităţii din oraş a scăzut cu 18%.

                    (Ross Bergman)

-    Operaţia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din altă cauză.

                      (John Chiene)

-    Medicii cred că, mulţi pacienţi care pur şi simplu au plecat dezamăgiţi înainte să mai intre la consult sau după prima consultaţie şi n-au mai revenit, au reuşit să se vindece!

                    (Don Herold)

-    Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient bogat.

                     (Sydney Tremayne)

-    Cum se face că poţi să descifrezi întotdeauna nota de plată a medicului, dar niciodată reţeta?

                      (Finley Peter Dunne)

-    Fiecare om care se simte bine, e de fapt un bolnav care se neglijează. 

                              (Jules Romains)

-   Fluierul piciorului este un dispozitiv de găsire a mobilierului pe întuneric.

                           (Colin Bowles)

-    Caria este un mic orificiu dintr-o măsea, pentru a cărei umplere e nevoie de foarte mulţi dolari.

                        (Bill Dodds)

-    Leacul sigur pentru o durere de măsea e să gâdili copita unui măgar.

                         (Ken Alstad)

-   Alaltăieri m-am suit pe un cântar electronic care tipăreşte greutatea pe un cartonaş. Când a ieşit cartonaşul, pe el scria: „Reveniţi peste 10 minute – dar să fiți singur“.

                         (Jackie Gleason)

-    O rog pe martoră să-şi declare vârsta, după care va fi pusă să jure.

                          (Norton Plasset)

-    Natura vindecă, iar medicul încasează onorariul.

                        (Benjamin Franklin)

  Sursa internet
PS Inainte de 1989 nu eram racordati la ironia plina de tragism a acestor pastile straine de noi atunci. De fapt nici azi, ei bine nu e numai teapa asta dar nu pot concepe ca sa depinzi de bani ca sa traiesti. Acum e drept facatura sau nu se schimba calimera...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu