Au luat-o deja pe aratura

Ma uit cu uimire la mintile astea pierdute in ce nu trebuie si sunt dezgustat.

Pai, oameni buni ce insemna pentru atatea generatii sa obtii carnet de conducere, sa ai cu ce si de ce sa conduci, "Mi-am dorit o masina" canta pe vremuri si rebelul Florian Pittis! Acuma mai e o tara si merg singure cu tine ca papagal plimbat in siguranta! Frigider care cumpara ce stie ca iti palce pai cum intram noi cand au aparut noile magaoaie cu haleala dupa putin inainte faceam cumparaturi de la intreprinzatorii cu tarabe colcaitoare de sobolani din fostele piete, pai ce bucurie mai ai sa alegi, sa te agiti facand shopping! Sunt atatea intoarse pe dos ca iti vine sa plangi. Acuma pe internet am gasit una taare:

Scriitoarea Ioana Lee este o româncă originară din Văleni și are o poveste de viaţă demnă de cel mai original scenariu de film. S-a căsătorit de tănâră cu un japonez, unul din descendenţii familiei Shogunului, nu s-a putut adapta cutumelor şi rigorilor impuse de eticheta aristocratică şi a divorţat.

În cele două romane biografice ”Ai Suru” și ”Ai Suru 2”, scriitoarea Ioana Lee povestește cu lux de amănunte despre prima sa căsnicie, ce a fost sortită eșecului datorită diferențelor mari de mentalitate și cultură.

Cum descrie scriitoarea Ioana Lee experienţa mersului la toaletă în Japonia

În casa noastră se aflau două astfel de încăperi – o voi descrie pe cea în genul spa: în faţa uşii, se afla un covoraş frumos şi foarte gros – de firmă, desigur – în nuanţe calde. În faţa covoraşului, formând un set, se aflau papucii, la fel de pufoşi şi frumoşi.

Acum, problema de utilizare a WC-ului este foarte simplă, dacă eşti japonez. Sigur că, aproape oricărui român obişnuit i s‑a întâmplat în copilărie să‑şi facă nevoile şi undeva în aer liber, într‑o pădure, într‑un tufiş ......

Încăperea în care se intră cu papuci eleganți

Japonezii au un cu totul alt fel de a se raporta la aceste aspecte şi de a se manifesta fiziologic. Aşadar, odată ajunşi în faţa papucilor, îi schimbă pe cei de casă cu cei din faţa toaletei, care sunt exclusiv folosiţi pentru interiorul toaletei. Papucii de casă sunt folosiţi doar în camerele în stil occidental, sub nicio formă în camerele japoneze cu tatami.

Pentru un non‑japonez, însă, lucrurile nu mai sunt atât de clare…

Deschid, aşadar, pentru prima dată, uşa de la toaletă, neînţelegând de ce stă în calea mea o pereche de papuci prea eleganţi pentru scopul aflării mele intempestive în locul respectiv. Odată închisă în interiorul toaletei, rămân perplexă: nu reuşesc să detectez unde este plasat, de fapt, tronul cu pricina, la mine în casă!

Locul în care numai să-ți faci nevoile nu-ți vine…

Pentru că această cameră mare, cu un covor somptuos pe jos, completând setul de dinaintea uşii, cu un mic televizor, cărţi, reviste, un radio, un telefon şi telecomanda fixată în perete, nu ar indica faptul că este un loc unde se fac nevoile, ci mai degrabă unde fie te informezi ca să îţi pregăteşti o lucrare ştiinţifică, fie te conectezi la ultimele ştiri de la bursă, fie faci yoga.

WC-ul care știe dacă ești bărbat sau femeie

Să continuăm însă investigaţia… în mijlocul camerei, acoperit de un alt covoraş şi alte diverse falduri, se află ceea ce aduce cu un wc tradiţional. În momentul în care te apropii de el, capacul wc‑ului se ridică automat, iar dacă eşti bărbat, şi celălalt capac se ridică.

Nici până în ziua de azi nu am reuşit să aflu de unde ştie wc‑ul dacă eşti bărbat sau femeie, fetiţă sau băieţel, pisică sau căţel. Cert e că ştie şi, oricâte şmecherii am încercat ca să‑l păcălesc, nu mi‑a mers niciodată. Mi‑a plăcut jocul, aşa că deseori m‑am travestit, am intrat bărbăteşte în toaletă, am vorbit cu voce groasă, m‑am gândit chiar să‑mi fac operaţie de schimbare a sexului – doar să fi văzut dacă mai ştie wc‑ul ce‑i cu mine!

Ha! De prisos să spun că, iniţial, am şi uitat motivul pentru care mă aflam într‑o toaletă, fiind total intimidată, cam ca la 13 ani, când am primit un bileţel de dragoste şi toată familia a râs de mine.

Apoi, în disperare de cauză, mă gândeam chiar să‑mi fac nevoile prin pantaloni, fiind deja prea jenată de prezenţa sofisticată şi omniscientă a acestei camere cu miros dulce de flori şi vanilie. Ideea însăşi de intimitate, în condiţiile în care tronul wc‑ului devine însufleţit, cam dispărea; mă întrebam deja ce alte lucruri mai ştie el despre mine?!

Pierduți în spațiul… WC-ului japonez

Revenind la aventura… privată: mi‑a venit ideea precaută să mă uit în jur după camere de luat vederi. Nimic, evident. Îmi iau deci inima‑n dinţi imaginându‑mi că sunt ninja… mare lucru de curaj… să faci pipi… Mă aşez pe tron şi: aaau! AAAUUU!… Expresia românească „a sări ca ars“ îmi exprimă atât reacţia, cât şi aspectul posteriorului meu: tronul e fierbinte! Măi să fie! – mă crucesc.

Mă simţeam ca un Nea Mărin, în alt secol şi în altă lume. Ce e de făcut? Aş putea să‑l chem pe Ken să mă ajute, dar asta ar însemna să admit că eu nu sunt în stare să mă descurc într‑o toaletă japoneză, în propria „mea“ casă.

Mă gândesc, deja cam presată de situaţie, să dau fuga în grădină… sunt nişte copaci şi tufe pe acolo. NU pot! Nu se poate, nu se admite aşa ceva, fiindcă se vor supăra zeii japonezi. Ei există în copaci, flori, iarbă etc.

Şi apoi, cine ar vrea să fie văzut făcând pipi de către o multitudine de zei asiatici. Nu. Stau aici, mai încerc.

WC-ul cu computer

Descopăr apoi micul computer de lângă wc – Aha! Scrie clar în japoneză şi cu imagini: temperatura tronului. Aşadar se poate regla; o iau de la capăt şi mă aşez… mmmmmmmmm, foarte plăcut, e cald, călduţ, aşa e bine. În sfârşit, mă eliberez de cele cinci ceşti de ceai verde băute anterior şi dau să mă ridic. Deodată, ca prin minune, se porneşte un duşuleţ‑havuz care, nu ştiu cum să spun mai frumos, dar se transformă în bideu… cu o ţintă ireproşabilă care iarăşi te punea pe gânduri… foarte plăcută senzaţie, însă… are şi efect jacuzzi… câteva minute mai târziu, vine un vânticel cald, un zefir diafan de toaletă, care te usucă. E jenant a continua cu aceste detalii, care fac dintr‑un aspect altfel banal, al vieţii domestice, un întreg ceremonial ştiinţifico‑fantastic.

Nevoi fiziologice satisfăcute în miros de flori cu vanilie

Am să mai menţionez doar că, la sfârşit, apa se trage automat, capacul se închide singur şi mirosul de flori cu vanilie umple încăperea. Se pare că există şi alte tipuri de tronuri proiectate să îţi şi mulţumească pentru utilizare, sau să îţi cânte triumfal… iată cum poţi să îţi faci prieteni care te iubesc necondiţionat şi comod, care nu‑ţi cer nimic şi îţi dau tot ce au, ha‑ha!

Nu de puţine ori mi s‑a întâmplat să merg la toaletă şi, pentru că nu mai ieşeam de acolo vreo două ore, Ken să‑mi dea telefon de la etaj, ca să mă întrebe dacă mi‑e rău sau e ceva în neregulă. Era greu ca el să priceapă deliciul lui Nea Mărin într‑o cabină cvasi‑spaţială”....