Banc

Am avut mereu în jurul meu oameni cu har care au acea sita în ei care triază vulgarul, prostia, mitocănia de subtil.

Am primit recent prin mail un banc de la un fost coleg de scoală, plecat tare departe, care arata cu cât talent și finețe poate fi ridiculizata aceasta excrescența maligna a ceva frumos în existenta omului, cadoul la o aniversare. Dar la noi a devenit industrie. Ceva se întâmpla, o malformație îngrozitoare, e ca acele grajduri cu podele de marmora făcute în Clisura Dunării când sub blagoslovirea aliatului super tehnologizat prin contrabanda cu combustibil în fosta Iugoslavie, prietena adevărata a României dintotdeauna, banii munciți de vecinii noștri intrau pe mana unor derbedei aventurieri care neavând nimic de-a face cu omenia ii cheltuiau pe aiureli. Acuma zona e în ruina, blestemul pământului care da asemenea javre nenorocite...

Bula la scoală. Cum era ziua învățătoarei fiecare dintre copii vine pe rând și ii da un cadou.

Vine Ionescu, fiul brutarului, și ii întinde o cutie. Învățătoarea o ia, o agita putin și zice :

- Sunt franzele nu?

- Da, răspunde Ionescu.

Vine Stănescu, fiul măcelarului, și ii întinde o cutie. Învățătoarea o agita ușor  miroase cutia și zice:

- Cotlete de porc nu?

- Da, răspunde Stănescu.

Vine Bula, tatăl lui avea un magazin de băuturi alcoolice, și ii întinde o cutie. Învățătoarea agita cutia de 2 ori și observa ca dintr-un colt începe sa picure. Pune degetul pe cutie apoi il bagă in gura si zice :

- E vin alb nu?

- Nu.

Învățătoarea pune iar degetul pe cutie și apoi îl bagă în gura și zice:

- Hm mm... e șampanie nu?

- Nu, zice Bula.

- Ma dau bătuta. Ce e?

- Un cățeluș!