Cinematograful

Amza Pelea are o povestioara cu nea Marin care e dupa parerea mea exceptionala: se duce la cinematograf, clipoceste ceva, apare o lumina si apoi un lan de porumb, un bar cam la fel cum era  carciuma din Bailesti, bataie cu pistoale (ca acuma, el nu a mai apucat), o drama, romanul taran pe care il interpreteaza magistral, e el  e un pic fascinat de muierea superba care ramane vaduva si pe care cu limba de morarte cel disparut o lasa fratelui mai mic (taranul roman nu avea de unde sa stie ca la evrei un obicei al acestora e obligatia ca in caz de deces un frate sa se casatoreasca daca nu e deja casatorit cu vaduva fratelui pentru a asigura bunastarea familiei acestuia). Nea Marin pleaca din sala avand in minte doar intrebarea: „Ba da’ porumbul ala frumos al cui o fi fost?”

Cred ca un alt crampei de viata eliminat din pacate azi in imensitatea de posibilitati de distractie poate mai corect destrabalare este ce era inainte cinematograful. O sala plina de obicei unde doar tusea ferita repede a cate unuia tulbura o liniste nu de cavou ci doar cu respiratii mai mult sau mai putin calme sau sacadate,  aplauze de copii cand binele invingea raul, gemete de groaza sau de usurare dupa actiunea filmului, sonorul acela harsait, imaginea taiata brusc la schimbarea bobinei...

Era ceva normal, trairea era alta, in locul scenelor de sex si groaza erau minunate imagini care modelau, educau spectatorul, Nica al lui Creanga in lumea satului moldav, pictarea capelei sixtine in Agonie si extaz...Westernuri memorabile cu mari actori din care ar fi trebuit sa invatam ca raul trebuie taiat rapid din radacina ca in Ultimul tren din Gunn Hill unde cel rau era intruchipat de Anthony Queen si cel bun de Kirk Duglas...

Sau gradina de vara, fosnetul plopilor si adierea vantului de vara se suprapuneau peste sunetele descrise mai sus. Jurnalele care stau azi marturie a unei epoci cu stirile si propaganda ei.

Urmeaza teatrul, opera si opereta unde magnetismul marilor actori era de data aceasta viu, de neegalat. In mintea mea o tema clasica fiind tratata modernist cu personaje nud sau spectatorii pe scena si actorii in sala e identica repet in mintea mea, cu acele Graffity care imi par o sfidare grosolana a muncii unor oameni si comunitati care au construit o cladire, au vopsit o suprafata de gard sau altceva, au achizitionat o garnitura de metrou sau alt mijloc de transport. Alaturi de mormanele de gunoi si cainii vagabonzi, dupa mine sunt simbolul decadentei  sicietatii urbane de azi.

Unde e oare lumea curata si simpla de altadata...