
Angelica silvestris o floare pretuita in multe tari europene se pare ca este dovada ca si cei cu numele Angel au parte de sarbatoare de Florii
Gust
amar avem zilele acestea cand vedem ca orgoliile dezbina crestinatatea.
Ritualuri pentru aceeasi frumoasa si perpetua minune care arata viata in
adevarata ei fata, alternanta esentiala a lumii prin intuneric dupa care apare
lumina, rau si bine, umilinta si triumf, pacat si curatenie, ura si prietenie
etc. Dar asta e! Natura isi are partea ei, a leului inca viu dar incuscat deja
de cei fara Dumnezeu. Cei cu nume de flori serbeaza azi ziua numelui.
Accesibilul
azi DEX spune:
FLOÁRE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde
organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și
variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și
glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori
albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la
piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude
în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv)
Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui
încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul
floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe
pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare.
BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada
înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA,
U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare.
ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic.
Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V.
327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel
în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei =
tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S.
M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce
îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți.
CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba,
fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de
florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la
spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu,
n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I
355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap
la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2.
Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire
ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă,
la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor.
JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de
încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3.
Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina
înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată
pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită.
Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare,
floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă
întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64.
Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă
Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă.
Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă
«floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din
țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.)
floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești,
Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit)
floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor,
cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței;
crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va
rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A.
186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament
etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta
pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă.
CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din
poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul...
depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de
mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar
de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii:
la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de
pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau
fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt
aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea
pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau
în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt
douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la
Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au
pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana
tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se
adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului
ca atribut) Pînvineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor.
JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n
cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș,
bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de
dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar
floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În
expr.) Copil din flori = copil nelegitim.
sursa:
DLRLC (1955-1957) adăugată de
LauraGellner
Cu
umilinta si fior in suflet in fata tabloului biblic al ce inseamna efemera
glorie pamanteasca dar plin in sufletul de horticultor de a doua generatie de
bucuria gandului la ce e poate culmea minunii naturii in regnul vegetal,
floarea, cu toate astea, aduc din tot sufletul urari de bine, urarea de a fi
mandri de optiunea minunata a celor care au ales la momentul botezului un nume
de floare copilului, floarea dragostei parintesti!