Bunica

23 noiembrie 1987, la Babadag a murit bunica mea. Era la un camin de batrani si o fosta chiriasa care statea aproape de azil m-a anuntat cu cateva zile inainte ca e pe moarte. Fizic fusese bine dar multele pierderi: 3 copii, a casei si varsta i-au subrezit mintea. Am reusit, nu stiu cum sa plec de la munca mea de horticultor si seara cand am ajuns la bunica am fost sfatuit si indrumat sa vin cu un preot la capataiul ei. Era un batran de peste 80 de ani. S-a imbracat tacut si intr-o fulguiala rea si rece a venit cu mine strabatand o distanta destul de mare in noapte. Era o imagine tulburatoare sa vezi un batran nins de ani, ridat de varsta dar in putere printre femeile bolnave din salon. Indiferent de durere si boala, infirmiere si internate erau vrajite de lumina odajdiilor si ritualul pe care preotul ortodox il implinea. Ne-am despartit langa camin el refuzand sa il conduc si insistand sa imi continui drumul la Tulcea. In acea jumatate de ora de mers cu un tren de noapte pentru ca atunci CFR era CFR nu tata de muls pentru politruci, am vazut altfel lumea. Am vazut ca totul e trecator, ca lucrurile se degradeaza; poate doar dupa 1990 acest gand de atunci a fost atat de bine intrupat in oameni, cladiri, moravuri etc. Eram cu bagajele facute sa plec spre Bucuresti cand fosta chiriasa m-a sunat sa imi spuna ca bunica murise. Naveta care ma rupea si pe mine de meserie si era un rau generalizat care submina tara, a fost cauza pastrarii bunicii mele intr-o magazie; era déjà ger dar era si ingrozitor acolo, asteptand tot semnaturile medicilor navetisti fusese si altcineva de curand care sfarsise cu capul spulberat de un animal speriat. Bucatele de creier inghetat te faceau sa calci cu pas de balet printre scule si materiale si ele inghetate. Poate ca prin voia sortii si sfatul bun al celor de acolo am facut ce trebuia in atare situatie si prin faptul ca am reusit sa implinesc ritul crestin dedicat mortii fata de o fiinta credincioasa si curata sufleteste toata viata, sa implinesc pana la capat menirea mea de cadou primit de ea la 50 de ani.

De bunica ma leaga atatea amintiri, avand mult timp mi-a fost primul dascal, dragostea si grija ei alaturi de a parintilor fiind acea aura care imi face copilaria minunata in amintiri. Acest marunt dar important pentru mine aspect legat de nasterea mea chiar in ziua cand implinea 50 de ani reprezinta ceva unic in lumea mea. Ce fericita era cand casa in care se nascuse radea in soarele darnic al Dobrogei, eram impreuna cativa ani si cu bunicul si toate erau minunate… curtea cu florile, pomii, gradina de legume, verdeata, bucataria vesnic cu arome imbietoare... Timpul e o sita pentru bine fata de rau dar si un sculptor nemilos care sapa in tot, lucruri si fiinte. Nu e o tragedie, e o lege a firii… Totul se transforma dar nu de nemernicia omeneasca ci de legile firii, ale naturii… Din pacate azi nemernicia omeneasca schimba inclinarea balantei... Dumnezeu sa te odihneasca in pace mica si buna mea martira, bunica mea!

Gabriela Ciureanu Scrii frumos Angel.Probabil și bunica ta ,știe...

Sena Preda Citindu-ți rândurile mi-am amintit-o venind la blocul nostru pentru fratele tău mic pentru care a ținut loc de mama.Apoi a dispărut ca sa aud ca e la Babadag , la azil .Se vedea ca este un om care suferă enorm.

Negivan Menat Emoționant, Angel! Cred că pentru noi toți bunicile au un loc special în inima fiecăruia dintre noi! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Eremia Rita ...esti minunat,Angel!...vorbeste îngerul din tine...dor de ai noștri!...toti avem...si-l ducem cu noi catre ei..