Bucuresti,
zi de Baba cam norata, dar cald. Praful a devenit in urbe premiant la capitolul
noxe. Un autobuz Mercedes, care la vremea achizitiei a fost unul din putinele
lucruri facute pentru ca sa fie putin mai bine pentru dumneavoastra, cetatenilor. Mercedes care nu merge des
ca e nebunie, ca sangele in arterele infundate, asa misuna adica mai mult stau automobilele
in capitala tarii care esti, Bucuresti…
Fata
de iadul de afara cam praf in aer si peste tot in masina ce e drept dar e
minunat, cativa calatori asezati pe scaune, e de vis! Dar nu dureaza: o familie
cu tenul inchis: sotul in „treling” alb contrastand cu pielea tuciurie si
framantata pe fata de ale vietii rele, sotia, o tanara linistita si o zgaiba de
fata care face intrecere la capitolul urlete cu al sau tata. Prapad nu alta,
cuvintele nu sareau din dictionarul limbii materne, nici romane, dar scrijeleau
ingrozitor trompa lu’ Eustachio si ce mai e ascuns privirii pe sub pavilioanele
de langa tample... Si culmea, fiecare avem cate doua organe de astea vulnerabile, nu
unul. Da Dumnezeu sa opreasca in traficul infernal autobuzul chiar in fata unui
magazin cu covrigi si alte minuni interzise obezilor si cronicilor de azi si
dintotdeauna. Minune! La urletele junioarei tatal e dispus sa coboare sa ia
ceva bun! Zis si facut, familia ajunge la usa din fata, tatal cere politicos
soferului sa deschida usa, acesta mormaie ceva de dupa acel ceva ce il separa de
restul calatorilor. Nu sunt proteste, intr-un tarziu sangele soselei format din
mii de particule cu patru roti si eliberand gaze criminale se urneste. Statie!! Usile se
deschid. Zgaiba mica trage ultimul racnet din bratele tatalui: "Ba-ta-ie!!" Tatal
cu acelas ton feroce: "Da, da bataie lu’ soferu”. Cand dupa kilometri seculari, care au durat ceva din viata-mi, coboram din autobuz am vazut pe acel ceva ce
separa soferul de muritorii calatori un afis tras la calculator, in care se
arata cu litere negre ca tenul calatorilor cu galagia infernala ca este "interzis cu
desavarsire calatorilor sa solicite deschiderea usilor intre statii”. Lumea se
schimba dar tot ramane ceva „Ha la Buchale, bre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu