luni, 29 iunie 2015

Vicisti, o Galilee



„Ce-i larmă nebună-n El Moro?
„Este corida del Toro,
Veniţi cu toţii acuma
Că-ncepe corida nebuna!”
Cu toţii pornesc ca să vadă,
Vor sângele valuri să cadă.
Acum, arena e plină,
Numai Torero să vină.
Acesta apare-n urale
Mulţimile ţipă-n ţignale,
Torero e mândru, cu haine-aurii
Şi flori îi aruncă fetele mii.
Galant şi frumos salută mulţimea
Cu toţii spre el îşi aruncă privirea;
Dar iată, apare El Toro,
Ce linişte e la El Moro.
Cu ochii lui roşii şi bulbucaţi,
Ieşiţi din orbite şi dilataţi,
Cu pielea lui neagră, cu ochii de drac,
Cu coarnele lucii, cu vârful de ac,
Cu fruntea îngustă, puţin speriat,
El Toro apare neaclamat.
De-acum animalul înapoi nu va da,
Moartea, asta este osânda sa!
Torero pânza-n spectacol desface,
Îl face pe El Toro s-atace,
Cu pasul de dans se întoarce,
Animalul atacă şi rage.
Mulţimea frenetic aclamă
„Ole!”, „Ole!”- strigătul se cheamă.
Nisipul se zbate şi arde,
Torero alunecând cade.
El Toro în coarne-l apucă
Şi trupu-i nu ştie unde să-l ducă.
El Toro triumful nu-l simte,
Îngrijitorii pe el se aruncă,
Cu săbii, cu gloanţe, cu suliţi,
În carnea-i lovesc,
Şi pielea-i pe când sângerează,
El Toro c-un răcnet grotesc
Lângă Torero îngenunchează.
Şi lângă el în colbul cu sânge,
C-un urlet de moarte se stinge.
Şi lumea toată vuieşte:
„Torero e mort!”-despre el se vorbeşte.
...............................................................
Peste puţin e iar larmă-n El Moro,
E iarăşi „Corida del Toro”,
Pe uliţa dosnică în Morero,
La groapă e dus răposatul torero
Pe un car hurducat ,
De-un călugăr sărman tămâiat...
O larmă se-aude-n El Moro,
Noul torero învinge El Toro.
Acolo sus la locu-i trist şi rece,
Torero uitat veşnicia-şi petrece.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu