Poporul
acesta al meu cu un neam segmentat in cei paterni de la Dragasani cum zic sau
ziceam ca majoritatea s-au dus adica cei din cei 16 frati si surori ai tatalui
meu cu ai lor si de la Tulcea ai mamei unde eu am copilarit si m-am maturizat
intr-o lume formata din 22 de etnii de la care am beneficiat de atatea
obiceiuri, mancaruri, feluri de a gandi si fi, cred ca acea armonie in care am
trait s-a manifestat datorita nu fricii de militie si securitate ci a fricii de
ce fusese in razboi!
Profesori
minunati, nu ca astazi zdrobiti si organizati pana la infinit de politruci
analfabeti cu diplome false si nemeritate si cu staif! Pictori intre care am
vietuit respirand mai mult decat meseria ci si lutul acela inexistent din care
erau facuti avand ateliere si ore de predat si aceste avantaje ii obligau si
astazi eu cred ca aerul, lumina, peisajul unic si lumea lui Eugeniu Barau nu au
egal in istoria atat de enciclopedica a artei. Am participat la tabere de creatie,
concursuri si mai ales cred la acea renascentista atmosfera a orelor cu domnul
Eugen Bratfanof si nimeni din denigratori nu poate sa imi impuna ca faraonica
si minunata Cantare a Romaniei nu a fost ceva maret, eu gasind undeva timid
expuse lucrati de pictura premiate printre care fantastica realizare cu cusma
lui Mihai Viteazul ea insasi o fresca a ce a fost in sufletul si imaginatia
autorului profesor al meu nu ca astazi…
Am
ceva minunat in inima, suflet si minte presarat cu mirosul de culori si personalitatea
acelor oameni, Gasser, Stirbu, Pelmus, Constantinescu, dar mai ales acuarela de
vis a deltei inghesuita in camaruta sclipind a un pahar impecabil spalat a lui
Constantin Gavenea pe care il gaseam in fiecare an la Sala Dalles cu o
retrospectiva ce arata ca talentul si creatia erau pretuite in huiduita lume a
ciumei rosii…
Ce
e acum, e ce e… Raul, crima o data infaptuite e greu sa le repari. „Ce ai
omorat omorat ramane” spune un cantec si asta e romania sau ce a fost. Si se
vede, pana acuma banditii unsi cu alifii reuseau sa faca din aniversarile
poporului ceva, acum cand pedala pierzaniei e la blana cu tupeu beizadele si
mizeri acoliti incearca sa dea in popor ca e nesimtit si nu respecta fiorul…
care fior ma, ca va vede si va aude cocotatilor si distructivilor saracitori de
tara bogata… Dumnezeu!
Imi
pare rau dar asta simt de Craciun si de Ziua Unirii Mici ca a mare a fost
pedeapsa data de baietii buni alora rai ai lor… Si acuma e ce trabe sa rezulte
adica grohaiala, minciuna si saracirea celor lasati fara carte, cu atatea „minuni" aduse de ce a fost sa fie! E o carte, Ruperea blestemului scrisa
de un militar justiriar oare se mai poate rupe ceva !?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu