Idiots story

Dupa ce, scarbiti de tara lor cu fabrici si uzine, intelectualii si pregatitii romani care au parasit in masa tarisoara lor s-au dus sa stearga posterioare capitaliste, da ciocu mic… Azi aud la RRA ca la urmasii Romei aia cu Sixtina au gratuit concedii medicale sa ingrijeasca animalele de companie!!! Doamne mare e gradina nu a Maicii Domnului cum un papa ne blestema ca aveam ci a lumii asteia intoarse cu posteriorul in sus ca tot romanii il sterg cel mai vartos cu din saracie dand moca la megiesii lor de toate da taxati si violati de nealesii nosti de toate drepturile… Asta e Asa sa ii Ajute Dumnezeu ca vad ca nici violatorii nostriiiii din noile cruciade cu de astia concubinizati si antinormalitate dresati de cine trabe nu prea mai sunt in ale lor ape!

Vălul pictat

 

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vălul pictat

The Painted Veil

Titlu originar         The Painted Veil

Gen   film dramatic film bazat pe literature film de dragoste 

Regizor       John Curran

Scenarist    Ron Nyswaner

Bazat pe romanul „Vălul pictat” de W. Somerset Maugham

Producător Edward Norton

Naomi Watts

Sara Colleton

Jean-François Fonlupt

Bob Yari

Distribuitor  Warner Independent Pictures

Director de imagine      Stuart Dryburgh

Montaj         Alexandre de Franceschi

Muzica        Alexandre Desplat

Distribuție   Naomi Watts

Edward Norton

Liev Schreiber

Diana Rigg

Toby Jones

Premiera    Statele Unite ale Americii 20 decembrie 2006

Republica Populară Chineză 29 decembrie 2006

Premiera în România   România 16 martie 2007

Durata        125 min.

Țara  Republica Populară Chineză

 Statele Unite ale Americii

 Canada

 Belgia

Filmat în     Republica Populară Chineză 

Locul acțiunii        Londra 

Limba originală    Engleză, Mandarină

Premii         Globul de aur pentru muzică

Buget          19.4 milioane $

Website oficial     warnerbros.com

Vălul pictat (engleză: The Painted Veil) este un film american/chinezesc, lansat în anul 2006, în regia lui John Curran. Scenariul este bazat pe cartea cu același nume („Vălul pictat”), lansată în anul 1925 de W. Somerset Maugham. Este cea de-a treia adaptare după romanul lui Maugham. Prima, a fost lansată în 1934 și îi are ca protagoniști pe Greta Garbo și Herbert Marshall. Cea de-a doua, lansată în 1957, poartă numele de The Seventh Sin și îi are în rolurile principale pe Bill Travers și Eleanor Parker.

Filmul, premiat cu Globul de Aur,[4] se bucură de un scenariu semnat Ron Nyswaner, cel care în 1993 primea premiul Oscar pentru “Cel mai bun scenariu”, cu filmul Philadelphia. “Vălul Pictat” ne prezintă o frumoasă poveste de dragoste, ce se desfășoară în anii `20. Precum se întâmplă adesea și în realitate, unul oferă, iar celălalt nu știe să se bucure de ceea ce primește, până nu pierde totul.

Deși în rolul principal feminin a fost dorită inițial Nicole Kidman, Edward Norton a considerat-o mai potrivită pe Naomi Watts. Cele două actrițe sunt bune prietene încă din copilărie. Au și locuit împreună după divorțul dintre Nicole Kidman și Tom Cruise.[5]

Edward Norton este un bacteriolog apreciat, dar un bărbat timid, obișnuit să se dedice în totalitate muncii sale. La o petrecere, o cunoaște pe Kitty Fane (Naomi Watts), o tânără răsfățată, care vede în superficialitatea burgheziei londoneze refugiul ideal. Se îndăgostește de ea și o cere în căsătorie la scurtă vreme. Fata nu-l iubește, dar totuși acceptă căsătoria, pentru a se scăpa de presiunea părinților, care nu voiau să-i mai susțină multă vreme stilul de viață libertin. Pentru Walter (Edward Norton), căsnicia cu femeia iubită îi dă aripi și un nou sens vieții. Totuși, lucrurile iau o cu totul altă turnură atunci când descoperă infidelitatea soției sale. Mistuitoarea gelozie îl determină să adopte decizii care le modifică ambilor parteneri viața într-un fel în care nici nu și-ar fi imaginat.

Zapacirea zapacitilor de zapacitori

Era o vreme cand din tarabele pietelor au facut fiecare intreprinzator bacanii. Ce era prin tarabe de sobolanime, insecte mu e de imaginat. Si iata ca apar marele market-uri cu tone de haleala de ce vreai si ce nu vreai. Cine se gandea ca astea ca sa stea luni in vitrine musai aveau dracii care faceau bine la ficaciori, rinichiori si etcelea! A aparut internetul dai un clik si ai ce vreai!  Acuma dai un clik si nu mai ai nica! Posturi cacalau ala zice ala deszice de dupa ce vezi pe lume cati haleste banu pe te miri ce ongeuri moengeuri, cacageuri, manarigeuri, manipulageuri politicieni cu sclifos, aia cu gatitu aia cu mancatu din vidanjuri si cate celea. Si marii guvernantii suportati greu proptiti adica de afara ca facara trinuri cu H2 ei au vorbit ca Elena Ceausescu zicea codoi ! Acuma incalecam pe un codoi de habarnisti care distrug baraje seaca o tara si cate cele da e tare buni, aplaudati de cine trabe, cine i-a trabuit coif si bratare etc. etc. Ei acuma e groasa cand asmuti colosii si faci praf betoane si atatea aducatoare de de toate, cand mu e pe unde sa treaca prin ceva numit urmuz ca pe un scriitoras roman! Ce coincidenta tata!

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pentru o publicație, vedeți Urmuz (revistă).

Nu confundați cu Strâmtoarea Ormuz.

Urmuz

Demetru Dem. Demetrescu-Buzău

Date personale

Născut        17 martie 1883

Curtea de Argeș, România

Decedat      23 noiembrie 1923 (40 de ani)

București, România

Înmormântat         Cimitirul Bellu

Cauza decesului sinucidere (Foc de armă)

Cetățenie    Regatul României

Ocupație     scriitor, umorist, judecător, grefier

Limbi vorbite        limba română

Pseudonim Hurmuz 

Studii Universitatea din București

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București

Activitatea literară

Activ ca scriitor    ca. 1908–1923

Limbi limba română 

Mișcare/curent literar    Avangardă Futurism

Specie literară     Antiroman, aforism, literatură experimentală, fabulă, literatură fantastică, parodie, schiță

Influențe Henri Bergson, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Filippo Tommaso Marinetti, Jules Verne

A influențat pe Felix Aderca, Tudor Arghezi, Marcel Avramescu, Ștefan Baciu, Geo Bogza, H. Bonciu, Emil Brumaru, F. Brunea-Fox, George Călinescu, Ion Călugăru, Mircea Cărtărescu, Iordan Chimet, George Ciprian, Andrei Codrescu, Filip Corsa, Jacques G. Costin, Grigore Cugler, Sergiu Dan, Nichita Danilov, Romulus Dianu, Leonid Dimov, Mircea Dinescu, Dumitru Augustin Doman, Geo Dumitrescu, Constantin Fântâneru, Șerban Foarță, Sorin Gherguț, Anton Holban, Florin Iaru, Eugène Ionesco, Vintilă Ivănceanu, Cătălin Lazurcă, Monica Lovinescu, Iulia Militaru, Andrei Mocuța, Moldov, Herta Müller, Tudor Mușatescu, Anișoara Odeanu, Costache Olăreanu, Sesto Pals, Sașa Pană, Cosmin Perța, Radu Petrescu, Catrinel Popa, Cristian Popescu, Iaromira Popovici, Stephan Roll, Mircea Horia Simionescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Dimitrie Stelaru, Ion Stratan, Pavel Șușară, Iulian Tănase, Stelian Tănase, Dumitru Țepeneag, Florin Toma, Constant Tonegaru, Tudor Țopa, Călin Torsan, Marius Tupan, Mihai Ursachi, Ion Vinea, Ilarie Voronca

Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, (n. 17 martie 1883, Curtea de Argeș, România – d. 23 noiembrie 1923, București, România) a fost un scriitor român de avangardă.

Nume

Numele de naștere al lui Urmuz a fost Dimitrie Dim. Ionescu-Buzĕu (Buzău, după ortografia vremii), schimbat în Dimitrie Dim. Dumitrescu-Buzĕu când era încă copil și mai târziu stabilit ca Demetru Dem. Demetrescu-Buzău. Numele de familie Demetrescu a fost în realitate un patronim folosind sufixul -escu: tatăl său era cunoscut sub numele de Dimitrie (Demetru, Dumitru) Ionescu-Buzău. Particula atașată Buzău (Buzĕu în grafia mai veche), confirmă faptul că familia și-a urmărit rădăcinile din orașul omonim. Potrivit lui George Ciprian, încă din gimnaziu scriitorul își invita colegii să-i spună Ciriviș (variantă a termenului "cerviș", însemnând "grăsime topită") sau Mitică (diminutiv de la Dumitru)

După ce a urmat cursurile școlii primare în Curtea de Argeș, este înscris la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, unde este coleg cu Vasile Voiculescu și George Ciprian, iar împreună cu aceștia înființează societate Cap de rățoi.

Numele sub care scriitorul este universal cunoscut a fost selectat și impus public de către Arghezi, cu doar un an înainte ca Urmuz să se sinucidă.[ Varianta Ormuz, uneori redată ca Urmuz, a fost folosită ca pseudonim și de către activistul și romancierul A. L. Zissu.

Cuvântul [h]urmuz, explicat de lingviști ca o adăugare curioasă a lexicii românești, înseamnă în general "bilă de sticlă", "piatră prețioasă". Cuvântul a intrat în limbă prin canalele orientale, iar aceste semnificații se referă la comerțul internațional cu mărgele centrat pe insula Hormuz din Iran. Antropologul și eseistul Vasile Andru subliniază o semnificație secundară, scatologică: în țigănește, urmuz a suferit mutații însemnând "fecale". O etimologie alternativă a fost avansată de scriitoarea și criticul Ioana Pârvulescu. Aceasta sugerează combinarea a doi termeni contradictorii: ursuz și amuz.

Mitică a fost fiul cel mare al unei familii din clasa de mijloc: tatăl său, descris de Ciprian drept "om scund și ciufut" a lucrat ca medic. În timpul liber, Ionescu-Buzeu Sr. a fost un intelectual preocupat de știință și refractar oricăror înclinații artistice. Soția sa, mama scriitorului, a fost Eliza născută Pașcani, sora doctorului, chimistului și profesorului la Universitatea din Paris Cristien Pașcani. Urmuz a avut numeroși frați și surori. Una dintre surorile lui Urmuz, Eliza (căsătorită Vorvoreanu) a fost ulterior o sursă principală de informare despre copilăria și adolescența autorului.

Viitorul Urmuz s-a născut la Curtea de Argeș, în nordul Munteniei și, la vârsta de cinci ani, a petrecut un an la Paris cu părinții săi. Familia s-a stabilit în cele din urmă în capitala României, București, unde tatăl său a fost profesor de igienă la Colegiul Național Matei Basarab, mai târziu inspector de sănătate al orașului și a închiriat case în cartierul Mănăstirea Antim.Tânărul Mitică a fost descris de sora sa ca fiind în mare parte nepretențios și introvertit, fascinat de descoperirea științifică și, din anii copilăriei, un cititor pasionat de cărțile science-fiction ale lui Jules Verne. Mai târziu, el s-a familiarizat și a fost influențat de idealismul german și de concepțiile filosofice ale poetului Mihai Eminescu. O influență mai evidentă asupra viitorului scriitor a avut-o Ion Luca Caragiale, principala figură a comediografiei românești din secolul al XX-lea.

Familia Ionescu-Buzău era interesată de activitățile artistice, iar Urmuz a crescut cu o fascinație pentru muzica clasică și arta plastică, învățând să cânte la pian și pictând în ulei ca amator. Mama sa, fiica devotată a unui preot ortodox, nu a putut să-i insufle fiului același respect față de Biserică.

Intrarea lui Urmuz în istoria literară a avut loc în atmosfera gimnaziului din București. A devenit partenerul lui George Ciprian (Gheorghe Pana C-tin), care a descris mai târziu întâlnirea lor ca fiind importantă: "Nu cred prea mult în destin. [...] Însă nu mă pot abține să nu mă minunez cum colegul meu de bancă din gimnaziu, un omuleț de o rară originalitate, a avut o influență masivă asupra vieții mele ulterioare". El și-a reamintit conversațiile cu "Ciriviș", unde au dezbătut perfecțiunea sculpturilor antice grecești și a menționat că tânărul Urmuz, spre deosebire de el însuși, privea teatrul ca pe o "artă minoră". În schimb, Urmuz prefera să participe la concertele de la Ateneul Român și, după cum scrie Ciprian, avea o înțelegere avansată a muzicii chiar la vârsta de treisprezece ani. Se spune că tânărul a participat și la prelegerile lui Titu Maiorescu, un filosof și estet care au influențat atât pe Eminescu, cât și pe Caragiale.

Câțiva ani mai târziu, în timp ce s-a înscris la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Urmuz și-a exprimat interesul pentru ironizarea severității profesorilor săi. Un episod timpuriu este atestat de Ciprian: amuzat de crearea unei asociații de studenți naționaliști "Vivat Dacia", Urmuz se dă drept membru al acesteia și sugerează celor dornici de integrare că tariful de admitere va consta în capete de rață. Potrivit lui Ciprian, aceste evenimente și-au pierdut repede valoarea de șoc, determinându-l pe el și și pe Urmuz "s-o ia pe străzi" unde experimentul favorit era acela de a acosta trecători și de a-i convinge să-și prezinte documentele de identitate. Succesul a fost uriaș, creând în interiorul școlii un adevărat cult pro-Urmuz (fanii lui chiar șicanau "Vivat Dacia" să accepte orătănii ca mijloc de plată înainte ca societatea să se dizolve). Un alt coleg, viitorul poet tradiționalist Vasile Voiculescu, l-a reamintit pe tânărul Urmuz ca fiind "un tânăr genial", umorul său fiind "cerebral, mai greu de detectat și apreciat".

Grupul de bază al discipolilor lui Urmuz, organizat ca o societate secretă, l-a inclus pe Ciprian (poreclit "Macferlan" de Urmuz), Alexandru "Bălălău" Bujoreanu și Costică "Pentagon" Grigorescu, cunoscuți împreună ca "pahuci" (din iudaicul verb "a căsca"). Activitatea lor s-a concentrat pe farse îndrăznețe: Urmuz și ceilalți trei tineri au făcut o vizită la mănăstirea izolată Căldărușani din județul Ilfov, unde mitropolitul Ghenadie trăia în dizgrație. Cei patru tineri s-au dat drept jurnaliști și au cerut (și primit) tratament ca pentru oaspeți înalți, au testat răbdarea călugărilor iar mai târziu au fost prezentați mitropolitului bine-dispus.

În alte situații, Urmuz intra la seminarii sau cursuri extrem de tradiționaliste, le câștiga încrederea profesorilor, spunându-le că trăiește în spirit naționalist, după care recita, în fața amfiteatrului plin, fabule fără sens, creații proprii, precum celebra sa fabulă "Cronicari".

 

În afara școlii, tânărul Urmuz era încă introvertit, și, conform lui Sandqvist, "extrem de timid, în special cu fetele." Prietenul său Ciprin își amintește câteva „replici de agățat“: se purta familiar cu orice tânără căreia îi prindea privirea, asigurând-o că s-au mai întâlnit, și, când curiozitatea fetei era stârnită, îi povestea cum obișnuiau împreună să omoare muște ca activitate sportivă.

Grupul "pahuci" au sărbătorit absolvirea printr-un act final de sfidare împotriva directorului școlii, pe care l-au vizitat în biroul său, unde au început să sară în cercuri. Chiar dacă grupul lor nu a supraviețuit odată ce membrii săi au luat-o pe drumuri diferite în carieră, au avut reuniuni regulate la taverna Spiru Godelea, unde au câștigat notorietate pentru comportamentul lor nepoliticos și neconvențional. Urmuz a intrat la Facultatea de Medicină, la insistențele tatălui. Potrivit lui Ciprian, el s-a plâns că "nu reușește să se facă înțeles în fața cadavrelor". În cele din urmă alege Facultatea de Drept, luând, în paralel, lecții de compoziții și contrapunct la Conservatorul de Muzică și Declamațiune. În plus, el și-a încheiat serviciul militar în cadrul Infanteriei române.

Urmuz a devenit șeful familiei sale în 1907. În acel an, tatăl său și doi frați mai mici au murit, iar sora lui Eliza s-a căsătorit. El a continuat, de asemenea, să ia inițiativa în acțiuni îndrăznețe de épater le bourgeois. Ciprian își amintește că ei doi au închiriat o trăsură iar Urmuz făcea dreapta în fiecare intersecție, mergând astfel în cercuri în jurul Palatului de Justiție. Urmuz a continuat apoi să-i hărțuiască pe vânzătorii ambulanți, oprindu-se pentru a cumpăra lucruri complet inutile: covrigei, o grămadă de cărbune sau o găină bătrână pe care a tras-o în țeapă cu bastonul său.

După ce a trecut examenul în drept în 1904, Urmuz a fost numit judecător în localitatea rurală Cocu (Răchițele), în județul Argeș. Este probabil ca, în jurul acestei perioade (circa 1908), să fi scris pe hârtie primele fragmente din colecția sa "Pagini bizare", dintre care unele au fost scrise în timpul unei reuniuni de familie la Cocu. Potrivit Elizei Vorvoreanu, el facea acest lucru în principal pentru a-și distra mama și surorile, dar Urmuz a amuzat de asemenea și autoritățile locale, unul dintre aceștia chiar i-a oferit mâna fiicei lui (Urmuz a refuzat). La acea vreme, Mitică și-a descoperit pasiunea pentru arta modernă: a fost un admirator al sculptorului Constantin Brâncuși, fascinat de lucrarea sa din 1907, intitulată Cumințenia pământului.

În cele din urmă, Urmuz a devenit judecător de pace în regiunea Dobrogea. Mai târziu, a fost expediat mai aproape de București, la Ghergani, județul Dâmbovița. Aceste misiuni au fost întrerupte în 1913, când Urmuz a fost chemat sub arme, în Al Doilea Război Balcanic împotriva Bulgariei.

Ciprian menționează că a pierdut contactul cu prietenul său pentru o perioadă, înainte de a primi o scrisoare în care acesta se plângea de apatia provinciei și de lipsa divertismentului muzical; atașat a găsit povestirea "Algazy & Grummer"" pe care Ciprian trebuia să o citească "fraților seminariști", informându-i "despre progresele înregistrate în literatura tânără". Ciprian spune că a descoperit scriitorul din Urmuz și a popularizat povestirile acestuia în propriul său cerc de intelectuali. El menționează, de asemenea, că în cariera sa de actorie în devenire, a pus bazele unor spectacole la Grădina Blanduziei pe baza scrisorilor lui Urmuz.

Aceste evoluții au coincis cu izbucnirea Primului Război Mondial. Între 1914 și vara anului 1916, când România era încă un teritoriu neutru, eforturile lui Ciprian de a difuza "Pagini bizare" au atins un maxim. Textele lui Urmuz s-au răspândit, probabil, în copii scrise de mână, devenind oarecum cunoscute societății boeme din București, însă Urmuz însuși era încă o figură anonimă. Ciprian și actorul Grigore Mărculescu susțin că au citit public din "Pagini bizare" la restaurantul Casa Capșa. Potrivit istoricului literar Paul Cernat, dacă zvonurile despre interpretările timpurii ale lui Ciprian despre textele lui Urmuz sunt adevărate, acesta ar constitui unul dintre primele eșantioane de spectacole de avangardă din tradiția teatrală românească.

În jurul anului 1916, Urmuz a obținut o relocare, în calitate de judecător în orașul Alexandria. Acolo s-a întâlnit cu poetul și profesorul Mihail Cruceanu. După cum a amintit Cruceanu, Urmuz a fost captivat de revolta artistică desfășurată în Italia de către grupul Futurist și în special de poezia lui Filippo Tommaso Marinetti, liderul grupului. Potrivit istoricului literar Tom Sandqvist, Urmuz ar fi putut citi mai întâi despre inițiativele italiene în ziarul local Democrația, care a scris despre subiect la începutul anului 1909. Ca urmare a acestei întâlniri el a decis să includă, ca subtitlu la unul din manuscrisele sale, cuvintele: "Schițe și nuvele ... aproape futuriste".

Ajus la gradul de locotenent, Demetrescu-Buzău a fost din nou chemat sub arme când România s-a alăturat Puterilor Antantei.

Întors în București lucrează ca grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, o slujbă bine plătită, cu avantaje speciale, ceea ce l-ar fi făcut inconfortabil pe Urmuz despre viața sa ca erou boem. O fotografie realizată în acea perioadă, unul din puținele portrete care au supraviețuit, ne prezintă un bărbat melancolic și anxios. Sandqvist îl vede ca fiind de o "singurătate catastrofală" și client insomniac al bordelurilor, adăugând: "În toate aparițiile, ca urmare a unor experiențe dezgustătoare în timpul războaielor, întorcându-se acasă la București, Demetru Demetrescu-Buzău a ales să trăiască o viață extrem de ascetică și izolată, cu plimbări lungi nocturne". Faptele și glumele lui Urmuz au atras atenția publicului, el însuși și-a citit lucrările unui public boem, în locuri precum Hanul Gabroveni; cel puțin unele dintre acestea erau exerciții libere în literatura orală și, ca atare, au fost în întregime pierdute.

Anul 1922 a adus debutul lui Urmuz în presă. Fascinat de "Pagini bizare", poetul și jurnalistul Tudor Arghezi a publicat două din ele în ziarul Cuget Românesc. Arghezi a făcut eforturi să-i convingă pe serioșii săi colegi editori de la Cuget. Gazeta a publicat de asemenea un manifest a lui Arghezi, în care a subliniat scopul combaterii "literaturii sterile" și intenția sa de a cultiva "voința de putere" în cultura literară post-război. Urmuz a fost deci primul scriitor avangardist popularizat de Arghezi, într-o listă care, până în 1940, a inclus și o mare parte a tinerilor moderniști români.

La 23 noiembrie 1923, Urmuz s-a împușcat, un eveniment care rămâne învăluit în mister. A fost găsit "de sergentul din post într-un boschet din dosul bufetului", în apropierea Șoselei Kiseleff, în nordul Bucureștiului. Unele surse timpurii sugerează că ar fi suferit de o boală incurabilă, dar se știe că el era fascinat de arme și de potențialul lor distructiv. De exemplu, în 1914, el a scris un omagiu pentru revolvere, creditându-le cu o putere magică asupra creierului suicidar. Cronicile, arată, de asemenea, că el teoretiza despre lipsa de sens și de goliciunea vieții, punând aceste temeri pe seama membrilor familiei în timpul înmormântării fratelui său Constantin (1914). Autorul Geo Șerban a scris despre dezamăgirea bine ascunsă a lui Demetrescu-Buzău, apreciind că, în ultimul său an, scriitorul a continuat să acționeze vesel și relaxat, dar că o tensiune "devastatoare" se clădea în interiorul lui.

În 1927, Arghezi și-a publicat regretul că nu i-a cultivat prietenia: "Nu l-am mai văzut și-mi este grea mâhnirea ireparabilă că n-am căutat să-l întâlnesc. Cred că optimismul meu ar fi înviat în haosul lui cerebral candorile și puritățile care începeau să moară". Mai mulți exegeți Urmuz au văzut în mod tradițional sinuciderea legată în mod intrinsec de atitudinea artistică a lui Urmuz. Pentru Carmen Blaga, a fost "dizolvarea credinței [sale]" în clasa intelectuală a României, împreună cu declinul economic și "un gol existențial", care l-a determinat pe scriitor să se desprindă. Acest lucru rezonează cu afirmațiile adepților din prima generație de după Urmuz: Geo Bogza sugerează că mentorul său s-a sinucis odată ce procesul deconstructiv, realizat de "intelectul lui ascuțit", l-a dus la o concluzie naturală; Sașa Pană susține că Urmuz s-a săturat să-i amuze pe "cretinii" și "profitorii" care au dominat scena literară a Bucureștiului și, hotărât să-și transforme personajul literar în "praf și pulbere" și-a asumat riscul de a-și distruge eul fizic. Criticul George Călinescu a afirmat că există o rațiune filosofică "care rezona teribil cu secolul său": "el a vrut să moară într-un mod original, fără vreo cauză sau vreun scop precis".

Urmuz a fost înmormântat la 26 noiembrie, la cimitirul Bellu. În ziua respectivă, evenimentul a fost mediatizat de un mic necrolog din cotidianul Dimineața, semnat cu inițiala C (probabil de la Ciprian).

La 11 august 2022 a fost inaugurat monumentul lui Urmuz în orașul Curtea de Argeș, în fața primăriei, autor sculptorul Radu Adrian.

Iata deci actuala nebunie mondiala are radacini in romaneasca nebunie cu arme si sinucigasarie. Puschea pe limba sa nu fie ceva asemanari in ziua de azi. Sinucidere curata!

Matca vampira e pe treaba

 

Acuma ca mu e banu de stropeala la maidanu, ca il iau golanu, plasa sa ne traiasca ca oricum o s-o scumpeasca!

Daca era realitatea mea

 

Made in Italy este o comedie plină de emoție, plasată în romantica Toscana, despre artistul boem londonez Robert (Liam Neeson) care se întoarce în Italia cu fiul său înstrăinat, Jack (Micheál Richardson) pentru a vinde casa pe care au moștenit-o de la regretata lui soție. Nici unul dintre ei nu se așteaptă să găsească vila, cândva splendidă, într-o deplorabilă stare de decădere...

Jack, un manager de galerie de artă de succes și ambițios, se confruntă cu posibilitatea de a pierde tot ceea ce a construit, întrucât soția sa, Ruth (Yolanda Kettle), intenționează să-l părăsească, luând galeria, inima și sufletul lui cu ea. Singura speranță a lui Jack este să facă vândă rapid casa veche din Toscana a familiei lor, dar, pentru a reuși, el trebuie să ia legătura cu tatăl său înstrăinat, Robert - o misiune mai ușor de spus decât de făcut.

Cei doi încep ajung în Toscana, și încep lucrul la casa dărăpănată. Renovările merg prost, iar tatăl și fiul nu sunt niciodată de acord, și asta nu ar fi prima dată. Lipsa experienței în bricolaj a lui Robert îl determină să caute ajutorul unor localnici, dar pentru Jack, starea casei pare să oglindească căutarea dureroasă a unor amintiri mai fericite cu mama sa din copilărie. În calea lui Jack apare, însă, promisiunea iubirii... Jack se îndrăgostește de Natalia, o tânără bucătăreasă italiană frumoasă și vivace, care face minuni culinare atât pentru trup, cât și pentru suflet în trattoria ei din sat. Totul pare să meargă bine, până când în peisaj apare fostul soț al Nataliei, care, prin crizele sale de gelozie va amenința relația abia înfiripată între cei doi tineri.

Sursa internet.

Un film extraordinar. Daca era si casa noastra demolata ca cea din film!! Mama, conflictul legat de ea cu tata, imaginile nu toscane, tulcene ce imi sunt sapate in suflet si imagine! Doamne ce inseamna filmul pentru mine!

Un polițist cu capsa pusă

 

Un polițist cu capsa pusă (în franceză Wasabi) este un film de acțiune-comedie francez din 2001, regizat de Gérard Krawczyk și produs de Luc Besson, autorul scenariului. Rolurile principale sunt interpretate de Jean Reno, Michel Muller și Ryōko Hirosue⁠(d). În Franța, a fost lansat sub numele de Wasabi, la petite moutarde qui monte au nez.

Titlul original al filmului provine de la o scenă în care protagonistul Hubert Fiorentini (Reno) mănâncă o porție întreagă de wasabi la un restaurant japonez fără să tresară.

Sursa:Wikipedia, enciclopedia liberă

Turcii bata-i vina!

 

"Ho ca nu dau turcii!!!" Era vorba auzita cand era cate unul sau una sau mai multi care nu aveau cum sa stie ca sufereau de atacuri de panica ca astazi din te miri ce. Am ajuns in unul din momentele de glorie al vietii mele smerite la sandaua lui Aristotel la mama lui, la locul de unde machidonul ala mare si tare a fixat buricul pamantului antic, efemer e drept adica Salonicu!

Eram mai multi si am gasit din cochetul aeroport un fel de dubita in care alta fericire, soferul care cred ca nu era doar simplu sofer ci patron de taximetristi cu sinceritate netipica lor si darurilor de la ei a exclamat admirativ si mandru de echipa lui favorita, un fel de Delta din viata mea frumoasa si normala din Tulcea, condusa de ceva vreme pe meleaguri care miros diafan a istorie milenara de vlastarul celui omagiat de mine acum.

In mizeria asta habarnista mondiala in care media care ne-a adus acilea arata numai distrugeri de civilizatie abia fatata din betoane, turistoane, tromboane, milioane, droane, rachetoane si atatea belicosenii cu belicosi platiti de ai lor, astia care nu au facutara o zi de armata dar sunt ministri si cate si mai cate, de armata evident sau generali care servitara pe unde i-a pus stapanii si acuma de pe ecrane ne invata cu habarnisti cu tot ce arta militara aplica baietii buni ca sa distruga pe aia rai.

Mircea m-a dominat de pe calul faurit o data cu el de ciungul Jalea, ce nume a avut genialul, ce proorocire!

A aparut in Tulcea montat de niste meseriasi industriali ca aia ai artistului mu erea de soi si se pierdea tot ca venea adevaratul Presedinte al Romaniei de atuncea, domina acuma de pe piedestal ce ii dau urmasii lui Ovidiu, turciti ceva vreme dar nu e bai !

Ei bine iata ca in jocurile astea turbate cu tot felul de facaturi ca sa nu fie cum trebuie de fapt din lipsa vanei de a ajunge la o calificare dorita dar nepututa am ajuns ca Mircea cel Batran, Lucescu iar nume predestinat, de acum, care a facut atata pentru arta asta zisa fotbal cu care fiul e admirat de greci, e stimat la sandaua lui Aristotel… Ei bine daca tot e mocirla asta mondiala macar mai avem o tara de speranta ca mizerabilii astia care ne-au lasat cu itarii murdari de ceva ce nu iese daca au apucat sa fie spurcati sa speram poate in zvacnire de marionetism ca sa mai abureasca romanii funi adica purtatori de funie ca furia mu e ghini sa le vina in cap ca incep poate sa aiba mintea romanului de pre urma.

O bate si acuma Mircea cel Batranu pre turci cu trupa asta de baieti care au macar atitudine nu tupeu cum a aparut acuma in limbajul academic al astora cu academiile. Istoria se repeta da invers Mircea cel Batranu are un urmas machidon care déjà asa cum il stim disciplinat si invingator s-a debarasat de proprietati evident din lumea lui draga, fotbalul ca sa preia de la batran cu respect si cu bun simt nationala romaneasca ce se pare ca in tara asta mai are inca ceva sange albastru in vine. Ce va sa aduca istoria in isteria asta generala sa speram ca astia cu mucii in fasole si habar n-am decat ce le cere stapanii ne vor mai lasa cateva zile sa vedem. Era o vorba nu stiu daca adevarata ca machidonii zic tac-tu, ma-ta tapinile is? Sper sa nu ne intepeneasca astia de pe unde sunt alesi nealesi sa traim macar si asta…

Bijuterie la RRA 23.05

 Teatrul Naţional Radiofonic • Nicholas Nickleby de Charles Dickens. Dramatizarea: Eugen B. Marian. Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: Mircea Constantinescu, Constantin Dinulescu, Tatiana Iekel, Mirela Gorea, Ştefan Sileanu, Dorina Lazăr, Corado Negreanu, Ion Punea, Răzvan Vasilescu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Înregistrare din anul 1987

23.05 RRA

 

Teatrul Naţional Radiofonic • Stridia și perla de William Saroyan. Traducerea și adaptarea radiofonică: Paul B. Marian. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Octavian Cotescu, George Constantin, Mariana Mihuţ, Vasile Niţulescu, Costel Constantin, Constantin Dinulescu, Sergiu Demetriad, Ionuț Dogaru, Cătălin Munteanu, Lidia Radu. Regia de studio: Crânguţa Manea. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Înregistrare din anul 1982

De ziua

 celor care ne conducere de toata tranzitia

Minoritari da tari! 

Cu nenorocitii astia la butoane nici natura nu o ia din loc! Azi comemoreaza cetitii uciderea lui Cezar imparatul romanilor de SENATORI. Doamne nu s-a repetat si la noi urmasii lor ca si asa e multi si ne iubeste taaare de tot! Asa sa va Ajute Dumnezeu dupa fapta si rasplata!!!

Hursu pacalit de hoti

 

Un ales neales spunea zilele trecute la romanii pastoriti de el ca ciobanu lup oili ca sa nu le fie mila de aia rai pentru el dar care au cateva mii de ani de cand sunt, fostara un imperiu si asta cretu e sorbonist asa zicese pentru gloate!

Azi aud una tare de tot ca fac baietii pubele antirus. Pardon am gresit antiurs!

Sunt asa smecher facute, ca si costa banuiesc, deci castiga cine trabe ca sa nu mai calce picior, pardon laba, o ce buna e acuma la vanatorii care in parlamente ca e doua, votatara cateva mii de impuscatara… Cu ratie mu ratiune...

Deci sa stea linistiti locuitorii ca primarele, precum preamarele umbrelatu si haitele le vrea numa ghini.

Pai ma astia antiromani si anti fratii romanilor de cand Persia si alte mizerii de astea aveau istorii scrise daca joghistii, biciclistiii in loc sa arunce la ghena aia blendata ce le-a prisositara la masa taiata de iubitii nealesi si o pun in renumitele pungi de de ce or mai fi si o varsa undeva mai acana in padurile de aproape sa pape si stomacelu omnivorului iubit de nelegiuitii legiuitori cum ar fi cu laba lui la stanioale!

Si ce ziceau baietii la RRA, toata pubeleala asta scumpa la bugete ciumpavite da trabe, e aplaudata de marii specialistii de la gradini zoologice, naturalisti, ongisti si tot tacamul… Parerea mea: dar poate daca mu ar avea atatia bani in joc, banofagii habarnisti, aveam ca inainte baraje, ape potabile si hursi cuminti la locu lor nu cu labele vandute unde trabe!!! Mintea romanului de pe hurma!

Politia romana si noi

 

Fara alte cuvinte

 

impresionanta realizare de artista Raisa Parpala 

Ziua internațională a femeilor a avut ca punct de pornire grevele muncitoarelor din trecut pentru condiții de muncă mai bune și pentru o viață prosperă, trăită în pace și demnitate!

Duminică, 8 martie 2026, ieșim în stradă pentru a transmite un mesaj politic foarte clar:

Spunem NU austerității!

Spunem NU tuturor războaielor!

Haideți la protest

Duminică 8 martie

Ora 14

București, Universitate - statui

Masca mortuara

 Enciclopedia Universala Britanica vol. 10

Avem astazi miliarde de imagini pe toate felurile de scorneli si practic nu ne ramane nimic! Se obtineau si pastrau prin diferite procedee de la amaratii aia de preistorici, la personalitati, mai recent, la regi, imparati, potentati, criminali, actori…

Ieri am fost la Capela Cimitirului Ghencea 3 unde avea resedinta efemera si ea o fosta colega de serviciu careia ii port o minunata si respectoasa amintire. Fesul alb, pozitia chircita multe mi-au spus ca arata ca cineva rapit de nemilosul cancer… A fost si ceva bun ca acolo nu era acel frigider grotesc ce tine disparutii in ultimele clipite ale lor pe pamant!

Pentru ca sunt in tema, veteran, am cateva amintiri de oameni rapusi de melanom malign:

       Doru Moldoveanu fost coleg de scoala la Tulcea un pic mai mare, absolvent de Facultate la Imbunatatiri Funciare IANB fost inginer sef la o mare antrepriza care a construit o zona imensa a Bucurestiului incluzand si Autogara Militari;

    Berca Mihai academician, indrumatorul meu de doctotat tot de melanom malign, regretul meu ca nu am comunicat mai intens sa pot compensa si eu umil cu un sfat ceea ce a facut domnia sa ca sa pot alerga cu acte in regula dupa a mea Fata Morgana, catina alba…

      Viorica Ionescu, nu era nimeni la capela cand am ajuns eu deci intuitiv o includ in galeria mea de oameni buni… rapiti de asta rau... Cu acelas vrajmas necrutator deci, nu neaparat melanom…

Ce am simtit dupa ceva ani de lucrat birou langa birou a fost confirmat de ultima imagine a fostei colege de serviciu, nu m-am inselat!

Masca ei de la iesirea din viata si intrarea unde nu stie nimeni cu adevarat din atatia grohaitori cu raturile in atatea si atatea glorioase si banoase tot felul de habarniste cu staif academii, ongerii, mediaterii, etc. mi-a ramas in minte…

Poze pe CI, Bi, Pasapoarte dar de vii…

Masca mortuara lipseste si e pacat… nu avem nimic…

Este singura masca ce trebuie facuta cu asa o tehnica pentru ca sa fie identica unui chip care nu a ales-o, nu a falsificat-o a iesit dupa anii de viata curati, murdari, scarbosi, diafani ai fiecaruia…

Este ce am simtit si gandit in 28 fevruarie 2026 cand tatal meu a implinit 29 de ani de cand a plecat cu masca lui de care la mintea mea de atunci nu mi-a pasat! Dumnezeu Sa ii Ierte pe toti care au ajuns la masca aceasta si poate toti cretinii si impaunatii belicosi nu trebuie sa uite ca undeva e scris si tu vei fi tarana…