De disperare adunate

 

Zamislite democratic de habarnisti nealesi...

Baraje care se repara de mari nemernici care ca si coiful, bratarele nu ii doare ca le-au pierdutara… nimeni nu raspunde dar isi asuma raspunderi?!

Ce fac sute de mii de copii amarati in vacanta de ski??

Mii de oameni nu au servicii medicale iar dusii se pot duce sa ia a doua opinie medicala cu bani decontati de casa de sanatate!

Bratari, consilieri, psihologi iata ce da legea la cei care de disperare si saracie isi fac familiile praf! Cine ii cocoata acolo sa dea legile astea demente nu are nici o raspundere!

Romania trimite miliardul ca de obicei sa nu stie romanii, la plic !

Albiti ca zapada

in mare parte si ea falsa

De ce trabe sa participe toti patatii cu staif saracitori de prosti la omagieri, ghiolhanuri, aniversari de oameni cu adevarat mari pentru omenire sau deschideri de HOLIMPIADE? Si mai ales la astea halbe. Uscheala ba ca poate astia care muncesc ani ca sa se intreaca de sute de ani dupa reguli respectate cu sfintenie nu merita sa ii patati voi alesii in realitate nealesi…

Asa sa va Ajute DUMNEZEU !

Ingerii lui Luce J

 

Am ajuns anul trecut la Salonic si cel cu masina care ne-a luat de la aeroport era foarte bucuros ca suntem romani si ne-a elogiat pe antrenorul echipei lor cu patima iubita. Si e acolo unde stai langa sandalele lui Aristotel la ei in centrul orasului…  Prostia doare si patosul alergarii la meciuri poate duce nu la Lyon ci in ceruri! Pacat, unii se omoara din una, unii ciutani omoara ca asta vad prin tara lor plina de scoale cu consilieri, ONG-isti si frecatori de menta prin parlament care cauta de toate dar bunastare si ce trebuie familiilor de amarati… fara rusine si frica de Dumnezeu acuma ca le face si gard la ograda de la tiran arata toti imbuibatii si imbuibatele ce nefericiti sunt ca... asta e… Ce bine e cu salarii grase, vacante bengoase si atatea de de toate care se zbat sa arate ca trebuie atatea aiureli cand daca ar privi in urma la ciuma rosie ar fi dumiriti dar trebuie sa pape bani si sa faca sa fie cum convine la cine trabe! Pacat ca am ajuns in mizeria asta cu atatia imbuibati care nu fac adica pardon fac cat mai mult rau… Asa sa va Ajute Dumnezeu!

Fatu frumosu tortosu

 

Cel mai presedinte din presedintii planetei asteia isi merita locul: Zilele acestea cand crapa si cerul prin continentul al carui nord il pohteste mai ales am inteles ca a facut bascalie, pe bune de halitorii de fonduri grase cu incalzirea gloabala. Daca tot prinzi presedinti cu lasoul si serviciile de mai acana de unde esti maria ta aduna si pe astia halitori din Hongeuri, hacademii, hinstitute si vapoare ultra sofisticate cand altii mai ales copii moare de foame si de sete de la principiul asteia de acuma pe care marele disparut cosa il preamarea, sa moara toti si tont da liberalismul nu! Am vazutara ca si disparutu a fost prin multe si cornute si se vede ca de aia era asa inrait pe aia pentru care chipurile era inrolat in partide si ASE, conferinte si de toate dar mai ales la tv si radiouri. Vadim Tudor si el desparut dar cu coloana cat de cat verticala a mai avut un ghimpe pentru marele muzicolog al epocii de platina care zicea zburlunaticu ca: dai drumu la radio e el, la tv tot el, la aragaz tot el, la frigider tot el. Domnule ma refer la astia cu cartea facuta pana la 89, aveau haz tot de necaz, dar aveau! Acuma uite la astia care fac ce li se cere ca nu vezi nica da simti de e vai de mama ta! Incep anul baietii cu asumari de raspunderi parca la porci se numea asomari! E unul raspunzator de jafurile pirateresti la care am cotizat o parte mare din venit cu anii, ne-au luat banii si acuma altul iar… Ca hopa mitica, cum ii dai cum se ridica... Direct cu toate inghetate la venituri si jucause la jefuit de baietii… si fete...

Asta e dar natura tata mu e de joaca si o trage rau de tont. Si vad ca in loc sa faca ceva dupa omul asta a doua oara pus in frunce ii sar la jugulara toti baietii buni modele pentru fraieri pentru raii nostri care saracii nu mai au sau in fine guita ca nu mai au tata la care sa suga o fi asa nu o fi dar leaderul asta lepros de care de frica pun astia pe oricine, la romania bre e chiar ca aia ai indienilor americani cu pene si vopsea pe ei! Sa se duca sa taie tort cu groenlanda si chiar la tanc sa se faca acolo unde a taiat, ceva de acuma astia adepti ai lui cosa vand bilete de horeca pentru plaje pe feliile de tort ale lui fat frumos asta pe care zmeii autohtoni il omoara ca pe ala prim al lor… E tare dar pe intepati ca noi de secoli ne doare taria asta. Asa sa va ajute Dumnezeu noi cu energia ei cu cumetria… O sa fie si o sa fie o mare cosearie… nu e asa maestre… E o carte acuma scrisa de nepotu la frizerul lui Ion Iliescu devenit acuzator cu acte, zice el in justitia meletara… Zice ca dupa ce a studiat mii de hartoage rupe blestemul din 1989 se vede ca la cine trabe i se rupe… Ce o fi o sa fie nu e asa bre romanie…

Rusine nerusinatilor

 

Poporul acesta al meu cu un neam segmentat in cei paterni de la Dragasani cum zic sau ziceam ca majoritatea s-au dus adica cei din cei 16 frati si surori ai tatalui meu cu ai lor si de la Tulcea ai mamei unde eu am copilarit si m-am maturizat intr-o lume formata din 22 de etnii de la care am beneficiat de atatea obiceiuri, mancaruri, feluri de a gandi si fi, cred ca acea armonie in care am trait s-a manifestat datorita nu fricii de militie si securitate ci a fricii de ce fusese in razboi!

Profesori minunati, nu ca astazi zdrobiti si organizati pana la infinit de politruci analfabeti cu diplome false si nemeritate si cu staif! Pictori intre care am vietuit respirand mai mult decat meseria ci si lutul acela inexistent din care erau facuti avand ateliere si ore de predat si aceste avantaje ii obligau si astazi eu cred ca aerul, lumina, peisajul unic si lumea lui Eugeniu Barau nu au egal in istoria atat de enciclopedica a artei. Am participat la tabere de creatie, concursuri si mai ales cred la acea renascentista atmosfera a orelor cu domnul Eugen Bratfanof si nimeni din denigratori nu poate sa imi impuna ca faraonica si minunata Cantare a Romaniei nu a fost ceva maret, eu gasind undeva timid expuse lucrati de pictura premiate printre care fantastica realizare cu cusma lui Mihai Viteazul ea insasi o fresca a ce a fost in sufletul si imaginatia autorului profesor al meu nu ca astazi…

Am ceva minunat in inima, suflet si minte presarat cu mirosul de culori si personalitatea acelor oameni, Gasser, Stirbu, Pelmus, Constantinescu, dar mai ales acuarela de vis a deltei inghesuita in camaruta sclipind a un pahar impecabil spalat a lui Constantin Gavenea pe care il gaseam in fiecare an la Sala Dalles cu o retrospectiva ce arata ca talentul si creatia erau pretuite in huiduita lume a ciumei rosii…

Ce e acum, e ce e… Raul, crima o data infaptuite e greu sa le repari. „Ce ai omorat omorat ramane” spune un cantec si asta e romania sau ce a fost. Si se vede, pana acuma banditii unsi cu alifii reuseau sa faca din aniversarile poporului ceva, acum cand pedala pierzaniei e la blana cu tupeu beizadele si mizeri acoliti incearca sa dea in popor ca e nesimtit si nu respecta fiorul… care fior ma, ca va vede si va aude cocotatilor si distructivilor saracitori de tara bogata… Dumnezeu!

Imi pare rau dar asta simt de Craciun si de Ziua Unirii Mici ca a mare a fost pedeapsa data de baietii buni alora rai ai lor… Si acuma e ce trabe sa rezulte adica grohaiala, minciuna si saracirea celor lasati fara carte, cu atatea „minuni" aduse de ce a fost sa fie! E o carte, Ruperea blestemului scrisa de un militar justiriar oare se mai poate rupe ceva !?

Davos

Este o zi istorica sa zica presedintele SUA ca daca nu erau ei americanii: vorbeati acuma germana si japoneza! Chiar ca machidonul care a taiat nodul gordian!

Cei șapte magnifici

 

(titlul original: în engleză The Magnificent Seven) este un film western american, realizat în 1960 de regizorul John Sturges, un remake al filmului japonez Cei șapte samurai (1954) al regizorului Akira Kurosawa, transpus în decorul american tipic westernului. Protagoniștii filmului sunt actorii Yul Brynner, Steve McQueen, Charles Bronson, Eli Wallach, James Coburn, Robert Vaughn.

Un sat sărac mexican este amenințat și jefuit în mod permanent de bandiți. Câțiva săteni merg într-un oraș de frontieră cu Statele Unite, pentru a cumpăra puști ca să se poată apăra. Acolo află de la americanul Chris că puștile nu le sunt de folos fără experiență de luptă. Îi sfătuiește să angajeze câțiva bărbați înarmați, pentru o anumită perioadă, până trece pericolul. Chris se lasă convins de cauza lor și reușește să adune încă cinci bărbați înarmați și pricepuți, care pentru bani puțini și mâncare de la săteni, se angajează în lupta împotriva bandiților. Un tânăr entuziasmat și cam negândit zis "Chico", după un pic de insistență și agitație, se alătură și el grupului. Pistolarii par foarte diferiți ca aspect și par să aibă abilități deosebite, dar sunt uniți în strategia de luptă când banda lui Calvera atacă satul. În bătălia finală, la care sătenii participă în cele din urmă și ei, deși bandiții sunt în superioritate numerică, sunt învinși. Dar patru dintre cei șapte luptători, au murit și ei. Doar Chris și Vin părăsesc satul, Chico rămâne la o fată din sat, de care s-a îndrăgostit.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

A venitara si hiberneala

 

Ba ca ba, ca ba, ca… si uite ca e! Adeca e si iarna, iarna, iarna cum ne lasi la acestia mari enormi borfasi! Eram prin orasul asta mazgalit si paraginit si plimba acu cateva zile unul cu un camion o teava de metal ciuruita. De ziceai ca e din lascarica a marelui politician patriotara Sergiu… Pai ala care acuma face pe spartanu unde apuca sa bage tara mai in groapa ce o fi facutara ani in gaurile cu care tinea lumea in frig si nespalata!!! Cu devize de plata…. Mereti la prefectura capitalei sa o vedeti cum arata!

Asta e, e iarna frate de ingheata tot ca la alocutiunile astora care sunt habarnisti da ministi si explica de ce e cum e. Coifu, bratarele, bogatiile unde e! Ingheata-le limbile Doamne du-i la ala cu coarne si copite, bacsa si coada… Si cu flacari ca asa trabe diferente… Cu fiecare a lui coarda… Asa Sa le Ajute Dumnezeu ca acuma au si ei un of, sa adune amaratii strazii ca mu se stie cum cade morisca la ruleta ruseasca, pardon, a vietii lor pacatoase si slugaroase… Asta e…

Reteaua

 

Sandra Bullock e un inginer de software cu prea puţini prieteni în afara spaţiului virtual. Când îşi ia prima ei vacanţă după mai mulţi ani, ajunge să fie târâtă într-o reţea de spionaj computerizat.

Reusitara

 

Habarnismul a invins: pana si cel mai bosorog stejar din capitala asta mazgalita ce a apucat codrii seculari cu haiduci si haidamaci care jefuiau ca astia modernii dar mai fara fente e acuma la pamant. E k lumea! Koifu, bratarele, cine a raspunsara???

Dupa diguri baraje, energie, hokus pokus lichidatus, impozitatus dar e ghini, si pe nou si pe vechi! Asta e, brava stapani. Brava slugoi!! Si noi… ramanem goi !

Iarna bat-o ghina

 

Habarnist di la butoane, Ioan Guri Pascu, un om mic la stat dar genial a zis «ninja peste tine» si asa este dupa pospaiul asta amarat de iarna dar nu numai! Asa Sa va Ajute Dumnezeu! Voua si stapanilor, stapanilor vosti in vecii vecilor!

Noul an

 

Au trecut toate cele, Craciun insangerat, turbarea zapezii pe nepohtite bucuria devizelor de deszapezire, cu gloata de amarati salvati de salvamontistii astia adevarati samariteni care ii scapa pe inconstienti de ce merita… Cozonaci la valoare in aur! Porci taiati refrigerati in scule fara curent…Turbare pe la horeci! Pe nou si vechi! Gingalbeleala de trei luni, revelioneala media de groaza… Venituri inghetate cu cheltuieli impozitate geometric si dezghetate… Cu ce dete din amantelor si concubinelor corsete… Pacat déjà e pe fata ai bogatii sa o traga la bietii  de saracii! Inotam in gaz si barileala dar e déjà targuiala gata. Noi ramanem cu nica cine trabe o sa aiba toate. Un an inceput cu carti pe fata… Scoala incepe joi, baietii fac schimbarea. Vacanta de ski, altfel si de adunat mizeriile toate aruncate de smecheri numa sa nu se faca blestemata de belingereala… Ce o sa hie, s-o sa hie o mare tembelie! Sau pentru noi astia amaratii…tragedie…

Filozofeala calda din ziua de ieri

 

Daca erai maduro asta te plimbau baietii buni gratis pana la NY. Mai bine cum zicea tatal meu, Dumnezeu sa il Odihneasca in pace, este ca sa dormi linistit cu capul pe perna ta!

Pacatul

Ce este păcatul și cum se poate scăpa de el?

Pr. prof. univ. Petre Semen

Păcatul apare ca fiind unul singur însă Biblia îl definește în diverse feluri având în vedere mai ales proliferarea efectelor acestuia în lume. În ebraica biblică păcatul a fost desemnat prin substantivul ha chatta de la verbul chatta cu sensul de a se abate de la țină, a greși ținta la slobozirea din arc a unei săgeți ori la aruncarea suliței într-o țintă fixă ori mobilă (Judecători 20, 16). Când termenul de mai sus se folosește pentru a se referi la păcat indică faptul că omul a desconsiderat semnul pus de Dumnezeu în viața lui. Este întâlnit în Biblie de peste 600 de ori cu sensul de “a rata binele“, “a trece pe lângă bine“ sau “a devia de la un obiectiv propus“, adică a comite în mod intenționat o eroare (Geneză 20, 9). Cartea Pilde aseamănă păcatul cu cel care rătăcește de la drumul cel drept (cap. 19, 2) sau cu cel care cade de la înțelepciune (cap. 8, 36). Profetul Ieremia identifică păcatul cu neascultarea de Dumnezeu ce echivalează cu o gravă boală a sufletului ce necesită grabnică vindecare. De aceea îi și invită pe confrații săi de credință și neam la o convertire urgentă deoarece îi vede că suferă din pricina păcatului ; Întoarceți-vă copii răzvrătiți, și Eu voi vindeca neascultarea voastră (cap.3, 22). Preluat din ebraică, prin traducerea Septuagintei, cărțile Noului Testament l-au redat prin termenul hamartano și este înțeles tot ca o abatere de la țintă. În greaca scriitorilor clasici elini, cuvântul de mai sus mai poate exprima și ideea de faliment, nelipsindu-i desigur multe alte semnificații. Eschil, spre exemplu îl folosește cu sensul de abatere de la scop, deviere de la drumul cel drept, rătăcire. În sens figurat îl utilizează cu sensul de a se înșela, a avea o opinie falsă sau a se îndepărta de la adevăr. Din perspectivă religios-morală, cuvântul hamartia ar însemna tot ceea ce face ori gândește omul contrar voii divine. Un alt termen folosit de ebraica biblică este avon ce corespunde grecescului adikia și are sensul de “nedreptate“, dar o nedreptate gravă, de neiertat ( Facerea 44, 16). De menționat că păcatul este legat exclusiv de creaturile raționale și ca urmare, doar acestea pot conștientiza cu durere că prin păcat omul se înstrăinează spiritual de Dumnezeu. Când omul păcătuiește grav și nu se îndreaptă prin pocăință și prin repararea greșelii comise el se pierde pentru Dumnezeu și în aceeași măsură și pentru el însuși întrucât păcatul te face să rătăcești și să pierzi iremediabil drumul către cer ( cf. F.Fernandez Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu-meditați pentru fiecare zi a anului, traducere Cristian Tamaș, Editura Ars Longa , 1998, vol 2, p. 108).

În cărțile istorice ale Bibliei, păcatul este definit adesea ca o veritabilă injurie la adresa sfințeniei divine ori chiar ca o violare grosolană a ordinii cosmice cu consecințe nefaste asupra întregii comunități întrucât după scriitorii sacri oamenii sunt solidari de destin. În literatura profetică păcatul este conceput uneori și ca un fel de revoltă, neascultare, lipsă de loialitate sau apostasie. Teologul Paul Florensky definește păcatul ca pe un dezacord, o dezintegrare sau chiar o ruină a vieții spirituale. El consideră că prin păcat sufletul suferă un fel de dezbinare cu sine însuși, își pierde conștiința de natură creată, se rătăcește în haosul propriilor stări...sufletul se îneacă în fluviul mental al propriilor pasiuni (Paul Florensky, La Colonne et le fondement de la verité. Essai d΄une theodicée orthodoxe en douze lettres,traduit de russe par Constantin Andronikof, Editions l΄Age d΄Homme, Lausanne, Suisse, 1975, p. 119). Suntem avertizați de Biblie că păcatul se monitorizează de către Cineva chiar dacă noi suntem sau nu conștinți de gravitatea lui și de dezordinea pe care o poate provoca. În concepția psalmistului, păcatul se identifică uneori cu răul însuși (Ps. 1, 1-5) care pune stăpânire pe cel păcătos și acesta nu mai poate avea liniște fiindcă: Nu mai este pace, zice Domnul, pentru cei care săvârșesc fărădelegea (Isaia 48, 22) și atrage după sine condamnarea la o moarte prematură a săvârșitorului, în contrast cu cel drept (Ps. 1, 6) care este asigurat de prosperitate și binecuvântare. Prin păcat, omul își pierde iremediabil pacea interioară concretizată prin neliniștea conștiinței încât păcătosul intră într-un fel de conflict cu sine însuși. Despre disconfortul interior al păcătosului scrie următoarele autorul cărții Iov: Nelegiuitul se chinuiește în toate zilele vieții sale și de-a lungul anilor hărăzit celui tiran. Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii i se pare că un ucigaș se năpustește asupra lui. El nu mai nădăjduiesște să mai iasă din întuneric și își simte capul mereu sub sabie. Se și vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă știe că prăpădul lui este fără întârziere. Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul și tulburarea îl strâng la mijloc fiindcă a îndrăznit să-și îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu și să facă pe viteazul față de Cel Atotputernic (Iov 15, 20-25).

Cărțile de conținut sapiențial: Proverbe, Iov, Eclesiast și parțial Psalmii fac o demarcație categorică între cel rău (adică cel păcătos) și cel drept. Inspirat de profetul Isaia, sfântul Simeon Noul Teolog compară păcatele noastre cu un zid între noi și Dumnezeu, ca un zid pe care nu-l putem surpa sau sări decât prin pocăință, iar din cauza păcatului nu-L vom putea cunoaște vreodată pe Dumnezeu și de fapt nici pe noi înșine (Discursuri Teologice și Etice, Scrieri I, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 7). Păcătos apare așadar tot omul care săvârștește ori gândește răul împotriva lui Dumnezeu, dar în primul rând împotriva aproapelui său, iar dreptatea divină apare ca o consecventă încercare de a-l elibera din păcat avertizându-l adesea prin certări în efemera-i viață din această lume: Sufletul care păcătuiește, acela va muri ( Iezechiel 18, 20). O culme a răului și a păcatului este ajungerea în faza critică de a nu mai face vreo diferență între ceea ce este bine și ceea ce este rău. Ajuns în acest nedorit stadiu de permanentizare a păcatului, omul săvârșește răul ca un automat, devine ca un fel de robot programat de diavol încât cu timpul păcatul se transformă într- o obișnuință atât de stabilă că nici nu mai este nevoie de tentația demonică. Pe păcătoșii ajunși în această stare îi are în vedere profetul când zice: Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău, care numesc lumina întuneric și întunericul lumină, care socotesc amarul dulce și dulcele amar (Isaia 5, 20).

Universalitatea păcatului apare ca una dintre temele majore ale Sfintei Scripturi. Autorul primei cărți biblice constată cu stupoare că firea umană este ireversibil înclinată spre păcat, spre rău în general și de aceea atribuindu-I lui Dumnezeu însușiri omenești afirmă chiar că El ar fi regretat că l-a creat pe om și a decretat declașarea potopului ca să-l distrugă (Geneză 6. 5-7). Nu puțini sunt deci autorii biblici care mărturisesc cu tristețe că păcatul ține de chiar firea umană: Cine poate spune:“Curățit-am inima mea; sunt curat de păcat.? (Proverbe 20, 9). Aceeași mărturisire apare și în cartea Eclesiast: Nu există om drept pe pământ care să facă binele și să nu păcătuiască (cap. 7, 20). Conștientizând păcătoșenia omului și psalmistul invocă mila divină suspinând și implorând: Să nu intri la judecată cu robul tău, că nimeni dintre cei vii nu este drept înaintea Ta (Ps. 142, 2). Primejdia cea mai mare a păcatului este capacitatea sa extraordinară de a prolifera peste tot și întotdeauna. Este extrem de contagios. Binele și sfințenia nu sunt contagioase (Vezi profetul Agheu 2, 12). Acest adevăr poate fi ilustrat prin următorul exemplu: dacă într-o grămadă de mere bune vei pune unul stricat, într-un timp determinat toate fructele bune se vor altera, dacă vei face invers, punând un fruct bun într-o grămadă de fructe stricate, procesul nu se va repeta. Așadar păcatul are calitatea, dacă ar putea fi numită astfel, de a face rău și celor din jur. Nimeni nu trebuie să creadă că poate săvârși păcatul care să aibă urmări exclusiv asupra lui. Unele păcate devin atât de primejdioase încât efectele sale se resimt în descendenții păcătosului până la a treia sau a patra generație. Când spre exemplu cineva s-a sinucis și alții i-au urmat exemplu, sinucigașul va fi reponsabilizat și de viața victimelor făcute de păcatul personal.

Cărțile biblice mărturisesc în unanimitate că întreaga ființă a omului este contaminată de păcat: gândurile, sentimentele,voința, cuvintele și faptele (Gen. 6, 5; 8, 21; Matei 15, 19; Galateni 5, 19-21, etc.).

Păcatele, ca și virtuțile cunosc diferite stadii de dezvoltare. Sf. Ioan Gură de Aur spune că în strategia sa, ca să-l ducă pe om la păcat și evident să-l piardă într-un final, diavolul dă dovadă de o excelentă răbdare și viclenie, de multă stăruință și chiar de pogorământ. Își începe întotdeauna atacul, aparent prin lucruri minore. S-ar putea spune că pentru a-și asigura succesul adoptă strategia pașilor mărunți strecurându-se pe nesimțite în sufletul omului, încetul cu încetul, ca omul să nu-i poată sesiza prezența și nici intențiile. Este cunoscut cazul regelui Saul. Pe acesta demonul l-a îndemnat mai întâi să iasă de sub ascultarea arhiereului și sfătuitorului său Samuel, I Regi 15, 7-8) apoi i-a sugerat că nu i-ar strica dacă i-ar uzurpa demnitatea arhierească aducând singur jertfe (I Regi 13, 12). Următorul pas a fost să-l determine să nu mai asculte nici de Dumnezeu care îi poruncește prin Samuel să-i extermine pe amaleciți (I Regi 13, 1). Apoi l-a trimis să asculte de minciunile și sfaturile unei vrăjitoare, slujitoare a diavolului prin practicare spiritismului, regele nebănuind că prin aceea a ajuns chiar în posesia celui rău ( I Regi 28, 7). Cât privește cauza sau mai exact izvorul păcatului s-a dovedit că trebuie căutat în cele trei mari ispite cu care Satana l-a încercat și pe Mântuitorul Hristos în pustie și anume: pofta cărnii (a trupului ), pofta ochilor și mândria (trufia) vieții. După părerea unor gânditori creștini, prin pofta ochilor nu trebuie înțeleasă numai tendința dezordonată a simțurilor la dezordinea senzualității, ci întreaga înclinație a omului spre comoditate, prin căutarea a tot ceea ce este mai ușor și mai plăcut, sau a drumului mai scurt, chiar cu prețul îndepărtării de Dumnezeu (cf. F.Fr. Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu, p. 9). Aceeași idee o exprimase cu mult timp înainte Sf. Ioan Gură de Aur care observă că toate păcatele omului sunt cuprinse în: slujirea pântecelui, dragostea nestăvilită după averi și bani. De observat că supremația o deține pofta trupului. Diavolul este și psiholog și ca atare mizează pe firea omului mereu poftitoare. A doua este ispita minții adică a firii cugetătoare și iscoditoare a omului, permanent doritoare de noutăți, deși nu toate sunt mereu de folos, iar ultima este pofta inimii. Aceste ispite nu apar totuși în același timp, excepție făcând doar la Domnul Hristos. Ca un excelent cunoscător al firii umane, diavolul știe perfect cum să-și eșaloneze tentațiile în funcție de etapele vârstei omului, și de ce nu, ținând seama și de preocupările acestuia. Dacă prima ispită este destinată în primul rând tinerilor, a doua o rezervă omului matur, prin cea de-a treia ispită îi urmărește mai ales pe cei mai în vârstă. Așa zicea și Nicolae Velimirovici: Cei tineri au de luptat mult cu poftele și patimile trupești. A recunoscut-o și psalmistul când i-a zis lui Dumnezeu:“Doamne, păcatele tinereților mele nu le pomeni“, cei maturi împotriva înălțării cu mintea, iar cei bătrâni împotriva iubirii de bani, de putere și de întâietate. ( Cuvânt de sărbătoare,vol. I, București, 2002, p.132). Rezultă deci că diavolul nu se apropie oricând de om și ca unul care își cunoaște bine spațiul de lucru își dozează tentațiile, ca omul să nu-și dea seama, și nu pregetă vreodată să-și facă meseria cu foarte mult profesionalism și fără vreun răgaz. El se comportă ca un negustor încercat care oferă exact ceeace a testat că are mai mult succes în lume, de milenii, aducând fiecărui om, considerat de el client al său, exact ceea ce i se potrivește la momentul oportun.

Păcatul deformează chipul lui Dumnezeu din om și implicit provoacă o iremediabilă ruptură între el și Creatorul său. Din nefericire, păcatul produce o ruptură nu doar între om și Dumnezeu, ci și una interpersonală, la nivel de familie și societate. Se poate observa că pe zi ce trece păcatul se instalează din ce în ce mai confortabil în lume, evident cu concursul și acceptul omului încât devine o realitate ce se concretizează, printre altele, și prin dorința de expulzare a lui Dumnezeu din propria-I creație. S-a ajuns până acolo încât în anumite cercuri este jenant să se mai amintească de Dumnezeu. Acolo unde s-a instalat, păcatul naște violențe, răpiri de bunuri și de persoane, judecăți cu sentințe nedrepte, minciuni în defavoarea aproapelui, adultere, ucideri, false jurăminte și implicit mari dezordini sociale (cf. Is. 39, 15). Starea păcătosului este dramatic descrisă de profetul Isaia care zice: Picioarele păcătoșilor aleargă spre rău și se grăbesc să verse sânge nevinovat, gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul și minciuna sunt pe drumul lor. Ei nu cunosc calea păcii și în căile lor nu este dreptate, apucă pe cărări întortochiate; oricine umblă pe ele nu cunoaște pacea. De aceea și hotărârea de izbăvire este departe de ei și mântuirea nu-i ajunge. Așteaptă lumina dar au parte de întuneric...ei bâjbâie ca niște orbi de-a lungul unui zid, bâjbâie ca cei care n-au ochi, ziua în amiaza mare se poticnesc ca noaptea, în mijlocul celor sănătoși apar ca niște morți. Mormăie cu toții ca niște urși, se vaită ca niște porumbei, așteaptă izbăvirea și nu este, așteaptă mântuirea și este departe de ei. Fărădelegile lor sunt multe înaintea Domnului și păcatele lor mărturisesc împotriva lor. De aceea, continuă același profet: Să nu zică păcătoșii că mâna Domnului ar fi prea scurtă ca să izbăvească și nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile lor pun un zid de despărțire între ei și Dumnezeu lor, păcatele lor îi ascund fața Lui și-L împiedică să-i asculte (Is. 59, 8-12 și 1-2). Așadar în starea de complacere cu păcatul oricât de mult te-ai ruga nu poți fi ascultat de către Dumnezeu.

Cum se poate obține, după Biblie, iertarea de păcate?

Cuvântul „iertare“ este exprimat în cărțile Scripturii Vechiului Testament prin următoarele; șalah=a ierta, a absolvi de o vină, de o greșeală; nasa = a ridica, a înălța și kipper= (forma Piel, formă ce exprimă o acțiune insistentă, repetată) cu sensul de a acoperi și a uita ceva de care nu vrei să-ți mai amintești. În greaca Septuagintei, termenii cel mai frecvent folosiți sunt: aphiemi, aphaireo = a ridica, și hilaskomai = a se arăta favorabil. De reținut că în cărțile Noului Testament nu se regăsesc acești termeni. Din Scriptură aflăm că   izvorul oricărei iertări este singur Dumnezeu care este cel mai îndreptățit să considere păcatele creaturilor Sale ca pe o ofensă contra puterii, a dreptății și a iubirii Sale. Biblia celor două Testamente și Sfânta Biserică ne învață că iertarea păcatelor se poate obține în șapte feluri sau pe șapte căi, după cum urmează:

Cea dintâi iertare se realizează în momentul intrării în Biserică prin primirea tainei Sf. Botez, în numele Sfintei Treimi, și prin mărturisirea credinței în Hristos-Dumnezeu, conform poruncii date de Hristos Ucenicilor: Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh..(Matei 28, 19).

O a doua iertare a păcatelor au obținut-o și o mai obțin încă martirii adică cei care au dat sau dau mărturie despre Hristos, adică îl propoveduiesc pe El lumii, prin cuvânt și fapte. De precizat că termenul martir nu înseamnă exclusiv a suferi moarte martirică pentru credința în Hristos, ci a-L propovădui până la jertfa supremă, dacă este cazul.

Cea de-a treia iertare a păcatelor o dă Dumnezeu omului care face milostenie, după cum ne-a asigurat Mântuitorul când a zis: Dați încă milostenie din cele pe care le aveți, și iată, toate vă sunt curate (Luca 11, 41), adică vă veți curăți de păcate. Învățătura despre binefacerile milosteniei o găsim și în cartea Tobit care zice: Dă milostenie din cele ce ai și de la nici un sărac să nu-ți întorci fața ta, și atunci nici de la tine nu se va întoarce fața lui Dumnezeu. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puțin, dă mai puțin, dar nu pregeta să faci milostenie. Și îți vei adăuga prin aceasta vistierie bogată pentru zile grele. Că milostenia izbăvește de la moarte și nu te lasă să te cobori în întuneric (cap. 4, 7-10).

O a patra iertare a păcatelor o poate obține omul când este dispus să ierte și el greașelile confraților săi. De aceasta ne asigură Însuși Domnul Hristos când zice: Dacă veți ierta fraților voștri din inimă păcatele lor, și vouă vă va ierta Tatăl vostru păcatele voastre. Iar dacă nu veți ierta fraților voștri din inimă, nici vouă nu vă va ierta tatăl vostru (Matei 6, 14-15). Așadar se impune să facem după cum Dumnezeu ne-a învățat să spunem în rugăciune: Ne iartă nouă greșelile noastre (datoriile noastre), precum și noi iertăm datornicillor noștri (Matei 6, 12). Se poate observa că numai în două fraze cu o structură paralelă apare de patru ori cuvântul iertare, și respectiv a ierta. Prin urmare, buna relație cu Dumnezeu este implicit leagată de buna relație cu oamenii, iar iertarea de la Dumnezeu devine cu evidență dependentă de iertarea pe care suntem dispuși s-o acordăm noi înșine. Subliniem că anumite traduceri au redat după unele manuscrise mai vechi care zic: Si ne iartă nouă greșelile noastre, după cum și noi am iertat celor ce ne-au greșit nouă. Prin urmare, nu-i suficient să-i promiți lui Dumnezeu că vei ierta și tu ci trebuie să-i dovedești prin fapte că ai făcut-o deja. Ca unul care era crescut în cultura și tradiția iudaică Apostolul Petru era bine informat cu privire la iertarea aproapelui dar nu foarte lămurit până unde se poate merge cu iertarea. Când a întrebat dacă într-adevăr se cuvine să ierți de șapte ori proba fără nici un dubiu că era la curent cu învățătura Sfintei Scripturi dar voia totuși să primească o confirmare oficială din partea Domnului Hristos. Cifra șapte în antichitatea iudaică exprima plenitudinea, desăvârșirea, dar pentru a ilustra și mai bine infinita dispoziție a lui Dumnezeu de a ierta Hristos îi recomandă să fie dispus a ierta de șaptezeci de ori câte șapte și rostește apoi înaintea Ucenicilor pilda cu datornicul nemilostiv (Matei 18, 21-35)

Ce de-a cincea iertare a păcatelor se obține de către om atunci când reușește să-l întoarcă pe cel păcătos pe calea cea dreaptă de pe căile păcătoase pe care a apucat-o, după cum ni se făgăduiește de Dumnezeu Însuși, prin dumnezeiasca Scriptură: Cel ce va întoarce un păcătos de la greșeala căii sale, izbăvește sufletul de moarte și își va acoperi mulțime de păcate (Iacob 5, 20). A șasea iertare de păcate se obține de către omul păcătos, dar credincios care totuși îl iubește pe Dumnezeu din toată inima sa, în pofida tuturor slăbiciunilor și a scăderilor sale morale. De aceasta ne asigură Hristos care a zis despre femeia cea păcătoasă: Amin(adică adevărat) îți spun că i se iartă ei toate păcatele sale cele multe, pentru că mult a iubit pe Dumnezeu (Luca 7, 47). De altfel și Sf. Petru grăiește la fel: iubirea acoperă mulțime de păcate (I Petru 4, 8). În final ce de-a șaptea și probabil cea mai la îndemâna oricărui om este iertarea ce se obține prin pocăință, numită și al doilea botez (Ps. 6, 7; 41, 4) când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David plângându-și până la lacrimi păcatele, și nici atunci nu se va rușina a se mărturisi lui Hristos-Dumnezeu, prin mijlocirea preotului, așa cum grăiește psalmistul: Am zis, „Voi rosti împotriva mea nedreptatea mea Domnului,“ și Tu ai iertat păgânătatea inimii mele inimii mele (Ps. 31, 5). Este vorba aici de regele David care prin păcat este conștient că a devenit vinovat de osânda lui Dumnezeu și și-a propus în sine să mărturisească păcatul săvârșit și îndată mărturisindu-se a zis; am greșit înaintea Domnului ( II Regi 21, 13). Ca urmare a mărturisirii făcute înaintea profetului Natan, David a primit iertarea și acest lucru i-l vestește același prooroc: Iată, Domnul a iertat păcatul tău, nu vei muri (II Regi 2, 13). Prin cuvintele aceluiași David: Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul (credinciosul) la vreme potrivită (vers. 7) suntem asigurați că orice om care își va mărturisi înaintea lui Dumnezeu păcatul său va fi iertat. Sfinții Părinți mai observă un lucru minunat în cazul acestui fost mare păcătos, David, și anume că în calitate de prooroc vestește ca din parte Domnului pentru toți acei creștini, care în vreme cuviincioasă, adică în aceea de după venirea lui Hristos, și după propoveduirea Evangheliei, vor primi prin mărturisire izbăvirea de păcate. Când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David spălându-și așternutul său cu lacrimi, adică plângându-și în fiecare noapte greșeala sa, sau măcar ziua, va fi iertat.

Scriptura Sfântă ne mai spune de nenumărate ori că Dumnezeu nu a refuzat pe nici unul dintre oameni, oricât de mari păcătoși ar fi fost, dacă au venit la El cu pocăință smerită cerând iertarea păcatelor. Cel mai ilustrativ exemplu a fost ticălosul de rege Ahab (a domnit în regatul lui Israel, între anii 874-853 î. H.) pe care întâlnindu-l profetul Ilie Tesviteanul l-a mustrat aspru, în numele Domnului, pentru multele sale fărădelegi, printre care și uciderea dreptului Nabot, iar la cuvintele profetului a început să plângă, și-a rupt hainele sale, s-a îmbrăcat peste trupul său cu sac (era o formă de exteriorizare a tristeții), a postit și a umblat trist. Atunci a zis Domnul către Ilie Tesviteanu: „Vezi cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Fiindcă s-a smerit înaintea Mea, de aceea nu voi mai aduce necazurile în zilele lui ..( III Regi 21, 26- 29). Observăm așadar din toată Scriptura că Dumnezeu îl iubește pe păcătosul care se căiește din toată inima de păcatele sale, dar îl și ceartă uneori pentru ele în ideea de a-l determina să conștientizeze cât mai mult vinovăția față de Domnul și să nu se mai întoarcă la păcat. O aflăm de la profetul Iezechiel care zice, ca din partea Domnului: Dreptatea dreptului nu-l va scăpa în ziua păcătuirii lui, iar nelegiuitul nu va cădea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua nelegiuirii sale nu va putea rămâne cu viață pentru dreptatea sa. Când voi zice dreptului că va fi viu, iar el se va încrede în dreptatea sa și va face nedreptate, atunci nu se va mai pomeni toată dreptatea lui, ci el va muri pentru răul pe care l-a făcut. De asemenea când voi zice păcătosului: „vei muri“, dar el se va întoarce de la păcatele sale și va face judecată și dreptate, dacă acest păcătos va înapoia zălogul, pentru cele răpite va despăgubi, va umbla după legile vieții, nefăcând nimic rău, atunci el va fi viu și nu va muri. Nici unul din păcatele sale pe care le-a făcut, nu i se vor pomeni și, pentru că a început a face dreptate și judecată va fi viu (cap. 33, 12-16).

În concluzie, izvorul oricărei iertări de păcate este singur Dumnezeu care este și Cel mai îndreptățit s-o facă. În Noul Legământ, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnzeu întrupat a rostit de nenumărate ori cuvinte de iertare și a pus în practică iertarea lui Dumnezeu. Ultimele Sale cuvinte pe cruce au fost tot o rugăciune de iertare pentru cei care L-au condamnat și au executat sentința dată pe nedrept: Tată, iartă-i că nu știu ce fac! (Luca 23, 34). Suntem deci înștiințați că Hristos mijlocește pentru toți oamenii, vinovați și foarte vinovați, dar prin acele vorbe suntem și avertizați că așa cum executanții romani ai uciderii lui Iisus într-adevăr nu știau ce fac, erau totuși vinovați și aveau nevoie de o rugăciune mijlocitoare pentru a fi iertați. Deci oricine păcătuiește din neștiință nu-i mai puțin vinovat înaintea lui Dumnezeu de vreme ce are nevoie de mijlocire. Hristos singur în calitate de Miel al lui Dumnezeu care ridică (adică iartă) păcatele lumii ( Ioan 1, 29) are puterea de a-i ierta pe toți. Numai că tot El ne avertizează că există cazuri sau situații în care păcatul nu poate fi iertat. Este vorba de cei necredincioși, profanatorrii și păcătoșii înveterați adică cei cu inimile împietrite. O anuanțase și Isaia proorocul cu peste șapte secole mai înainte când a zis: dacă nu se vor converti, nu vor fi iertați ( cap. 6, 10; Mc. 4, 12). Mai suntem avertizați de asemenea că există unele păcate grele care duc sigur la moarte și pentru care nimeni nu poate interveni aici jos, pe pământ și nici sus în ceruri (I Ioan 5, 16- 17), iar Apostolul Pavel scrie că cel botezat în numele Domnului Hristos și al Sfintei Treimi dacă recade în necredință și păgânism nu mai poate obține iertarea pentru a doua oară (Evrei 6, 4-6) și mai există și păcate numite împotriva Sfântului Duh (Matei 12, 31-32; Marcu 3, 28-29; Luca 12, 18) care de asemenea nu se iartă.

Sursa Doxologia.ro

Smerenia

Interesul personal, vieţuirea după propria voie, mulţumirea de sine, independenţa, neascultarea, anarhismul şi altele asemenea ale egoismului reprezintă răsturnarea cugetului smerit, în care se află locul lui Dumnezeu şi al voii dumnezeieşti.

Răspunsul la această întrebare este mai presus de măsurile şi legile omeneşti. Smerenia nu este pur şi simplu o virtute sau o bunătate, care să aparţină măsurilor şi izbânzilor omeneşti. Este un lucru şi un înţeles mai presus de fire, pe care numai luminarea şi strălucirea harului dumnezeiesc poate să o descrie. Smerenia este icoana şi chipul însuşirilor dumnezeieşti. În chip drept a fost numită de către cei care au ajuns la îndumnezeire „veşmânt dumnezeiesc” şi „podoabă a dumnezeirii”. Ea este socotită a fi temelia „nemișcării” spre patimi, pecetea celui desăvârşit, locul neschimbabilităţii şi multe altele aparţin dumnezeieştii atotdesăvârşiri.

Dintre cele prin care se manifestă măreţia dumnezeiască nu lipseşte buna mireasmă a smereniei şi în chip drept s-a spus că „Dumnezeu celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6). Zdrobirea firii omeneşti a venit prin intrarea blestemului egoismului, a leprei înaltei cugetări, a bolii şi a morţii uneltite de diavol. Prin urmare, Dumnezeu cu dreptate „celor mândri le stă împotrivă”, iar unde Dumnezeu, Care ţine întregul univers, stă împotrivă, cine ar putea să-i facă faţă?

În toate însuşirile dumnezeieşti atotţiitoare coexistă şi împreună-merge chipul smerit, pecetluindu-se legea şi raţiunea nemişcării şi plinătăţii voii dumnezeieşti şi a atotmântuitoarei pronii. Dovada plinătăţii acestui chip dumnezeiesc este ceea ce El Însuşi a descoperit, că este Dumnezeu „smerit cu inima”, şi nu numai pe dinafară. Dacă Dumnezeu Însuşi mărturiseşte că este „smerit cu inima, nu înseamnă aceasta că smerenia este caracterul fiecărei persoane raţionale şi, prin urmare, nu este străină de firea noastră, ci ipostasul şi locul vieţii?

Dacă falsificarea faptului de a gândi cineva în chip smerit a zdrobit şi a nimicit minunata şi preastrălucita frumuseţe şi demnitate îngerească, oare nu înseamnă aceasta că smerenia este caracter şi esenţă a firii, iar nu formă exterioară sau făţărnicie? Aici se dezleagă problema atotcuprinzătoarei apostazii şi a căderii firii omeneşti. Orice cădere sau eşec are drept început şi rădăcină pierderea cugetării smerite. Interesul personal, vieţuirea după propria voie, mulţumirea de sine, independenţa, neascultarea, anarhismul şi altele asemenea ale egoismului reprezintă răsturnarea cugetului smerit, în care se află locul lui Dumnezeu şi al voii dumnezeieşti.

Dacă Dumnezeu descoperă lumii că este în firea Sa smerit, nu rămâne nici un semn de întrebare de ce anume smerenia se impune pentru tămăduirea şi echilibrarea pervertirii universale. Toţi câţi, după părerea mea, îşi simt neputinţa şi eşecul să recurgă grabnic la smerita cugetare şi la făptuirea pentru redobândirea celor ce le-am pierdut şi să nu bată câmpii cu ideologii abstracte şi satanice, care nasc moartea. Milioanele de atleţi ai martiriului sângeros şi nesângeros din istoria noastră bisericească s-au distins prin smerenie, urmându-L pe preadulcele nostru Mântuitor. Cei ce voiesc să se întoarcă în cetatea cerească, al cărei Ziditor şi Creator este Dumnezeu, să îmbrăţişeze cu statornicie fericita smerită cugetare, care poate să-i transfigureze şi să-i arate moştenitori ai veşniciei.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 103-105) 

TVR

 

Acuma cand astia, fara merit si cu aroganta aniverseaza televiziunea romana imi dau seama ca aceasta cand era ceea ce trebuia m-a ridicat intelectual spiritual, educational dar mai ales acum cu puii ei spurcati mi-au mancat si imi devoreaza canibalistic nervii si atata timp din viata !!!

Punct si sper nu de la capat

E un cosmar, strada e pustie, joaca turbat luminitele multicolorate pi la geamuri, la RRA nu mai e stiri pi la fix decat doar la cateva ore zilele astea, inventii manageriale se vede a alesilor protapiti de cine trabe la butoanele de sefie... o muzica turbata cu gingaleala de cateva luni, apoi cu revelioane cu vedete de mucava. Unde sunt vremile de alta data, acuma se prajesc si bogatanii ca la colectiva noastra politizata si demonizata platita si rasplatita ca cu aia di la revolutie da’ mucles... poate nu era rau daca nu se rascolea ce o fost si ramanea colectiva aia care facea de toate de noi ale noastre. Parerea mea! Speranta mare in iuropa alora multi poate sa se termine cu lichelele care agata cate unul cald la mestecat ca sa nu faca cu banii ce trabe. Era un banc cu un preot hulpav la care vine o enoriasa in ciuda lui si ii povesteste de un vis al ei pacatos ca se facea ca ea trebaluia in biserica si a venit preasfintia sa si s-a luat de ea. „Se poate Marie!” Si am facut traba aia rusinoasa „Se poate Marie!” si mi-ai dat matale 100 di lei. „Vise Marie, vise!” Asa si noi romanii ca Maria cu toata bunaciunea lumii care ne iubeste dar prin pusii ei ne jefuieste, vise romanie! Si mai era cu postaritele pe cale de digitalizare: gasesc o scrisoare pentru mosu a unui amarat care are parintii ce nu pot sa ii ia si lui un trenulet electric, o masinuta verde teleghidata si o ciocolata. Cu lacrimi in ochi categoria ce sta prada acuma digitalizarii turbate si fara creier da cu interese aduna bani, iau aluia ce visa dar nu mai au de ciocolata. Impacheteaza de vis cadourile si factorul duce aluia mic de la mosu cadoul. Gasesc dupa cateva zile scrisoarea de (ne)multumire la mosu ca e fericit dar si suparat ca trenuletu si masina sunt brici dar cum zice si tat-so la o gura de saniuta si un fum di nationala o fi halito... alea di la posta! Asta e, e ghini di cine primeste si jale di ala pi care il minciuneste si jefuieste dintotdeauna ba colectivilor miliardari!

Prima impresie 2026

 

Avem doar Luna plina, restu toate-i goale.