Porumbei de Bucuresti

Doinafotografiaza:

Cand ai de toate sa tot fii porumbel de Bucuresti! Zbori !

Ma refer la sanatate si bani din fundal! Si daca cei din jurul lor nu au foamea in gat ca pe alte meleguri, porumbeii bucuresteni au sanse chiar pe bune de viata lunga. Doar daca vre-un aurolac amarat nu il gineste, sau vre-un motan sau catel, scapati de traiul de animal de companie nu pune laba pe el intr-un acces de remember a ce a fost odata ca niciodata..

Ziua nevazatorilor

Era o vreme cand daca vedeai pe cineva cu baston alb te luau fiorii. Era datator de frisoane acel tacanit pe pavaj sau dusumele si ziduri facut de bastonul alb care tinea loc de ochi pentru cel lovit de soarta. Mai poate vre-unul cu baston alb sa tacane cu el pe o trecere de pietoni? Mai are trotuare pe care sa mearga in siguranta? Erau ce e drept si suti si pe vremuri care bajbaind cu bastonul te loveau ca orbetii cu acte si te trezeai fara portofel sau alte bunuri de prin buzunare. O lume in continua schimbare cu zile pentru fiecare nenorocire dar cu zile multe doar pentru din ce in ce mai putini care rad de bine in soare!

Despre mediu in viziunea mea

 Va invit pe:

www.mediulnostruundee.blogspot.com

De ziua mondiala a zambetului!

Alta mare gaselnita a banofagilor de azi!

Bula ajunge la Sf. Petru acesta ii arata Raiul, peisaj minunat, vreme placuta, soare, toti cuminti, decent imbracati, mancau ierburi si beau ceaiuri, femei cernite in haine care le acopereau lasand doar ochii vizibili, totul sclipea de curatenie, liniste, slujbe in biserici etc. In Iad e drept stateau pe malul unei balti imense de catran fierband si fumegand cu mirosuri groaznice dar goi, chiriasii fumau, peste tot bauturi de toate felurile, femei ca atunci cand le-a nascut mamica lor etc. Bula zice ca ramane acolo ca e „misto”. Sta nici 5 minute si deodata apare un diavol musculos crunt la infatisare cu un bici cu varfuri de metal. Urla necuratu’: „Pauza s-a terminat, capul la fund!”

Bancuri

Eram la stomatologie si am vazut ca zugraveau unii un cabinet.

Mi-am amintit un banc:

O fata de la tara vine la un cabinet de ginecologie. Bate la usa si intra. In cabinet era un mustacios mai in varsta si vreo 4 pustani. Asa cum o invatase maica-sa, zice buna ziua, se duce dupa paravan, se dezbraca, se aseaza pe masa ginecologica, mustaciosul vine, se uita, se uita... Ioane ia vino ma... Vasile ia vino ma... Gheorghe... Mitica... Se hlizesc ei ce se hlizesc si isi vad de treaba.

Fata coboara, se duce dupa paravan, se imbraca si vine la mustacios:

-Domn doctor imi dati o reteta, ceva?

-Nu fata mea, sa vii joi, ca atuncea vine doctorii, noi suntem zugravii...

***

Stii care sunt cele trei enigme ale secolului XX?

Nu, care sunt?

1. Daca a murit Hitler?

2. Cine l-a ucis pe JFKennedy?

3. Unde a facut liceul Nicolae Ceausescu?

PS Acuma il fac multi pe hartie cu diplome false, nu numai liceul ci si facultate, doctorat, se vede insa cand scriu CV ul ca nu au absolvit nici clasele primare decat tot cu pile...

 ***

Ce e negru si sta intr-un picior?

Un negru schiop.

Ce e negru si sta in doua picioare?

Doi negri schiopi sau un negru normal.

Ce e negru si sta pe trei picioare pe perete?

??!!

Pianul.

Dar ce pianul sta pe perete?

Dar ce te priveste pe tine cum imi mobilez eu casa??!!

***

La lipoveni nu le-o spune acuma spirti daca in DEX avem rromi?

Oricum lipovenii sunt asa de muncitori ca nu au timp sa stea pe la Bruxelles...Indiferent din ce e facuta tarie tot se mai gaseste...

Invatatoarea intreaba intr-o clasa la o scoala din Tulcea care e cea mai calda tara din lume. Ionescu zice ca una din cele care au pe teritoriul lor desertul Sahara. Ia nota 10. Popescu zice ca mai sunt tari cu desert pe teritoriul lor si numai analizand temperatura medie din tara respectiva se vede care e cea mai calda. Invatatoarea era fericita ca avea si inspectie la ora. Aliosa era cu mana sus. "Tavarasa stiu si io!"

Isi calca pe inima invatatoarea si il lasa sa raspunda cu inima purice.

"Tavarasa invatatoari, nu e tara mai calda pi lumi ca URSS!" Rusinata invatatoarea il intreaba de ce. Aliosa fericit zice: „Asta iarna cand erea un ger di crapa pietrile la Tulcea, unchiul Vanea di la Izmail a vinit incaltat in tenisi.”

***

Piranda il batea la cap pe Pardaian sa ii ia si ei „porjaltel’.

Azi asa, maine asa, ii da bani si cand vine fericita ii cere sa vada pe ce a dat banii.

Ridica Piranda fustele, se holbeaza Pardaian si cade lat mort.

Vine bulibasa sa vada de ce a murit Pardaian. Afla cum s-a intamplat, cand ridica Piranda fustele se holbeaza si cade lat mort.

Vine nevasata bulibasei, mama lui Pardaian.

"Ce-ai facut fa, ca i-ai gatat? Ha..."Povesteste Piranda plangand si urland, ridica fustele dar soacra-sa calma zice: „ Nu asa fa proasta naibii, jartelili se prinde de ciorapi fa, nu di buzi!!”

***

Doi ardeleni, unul batran si unul tanar, sunt cu treburi la oras. Ala tanaru’ cu ochii pe ceas targe de varstnic sa ajunga la timp la tren. Cel batran fericit se hlizea la una, la alta. In sfarsit ajung la gara si de pe peron vad cum trenul se pierdea in zare... Ala batranu’ se sprijina in toiag si zice cu naduf: „ No, ase-i cand meri cu lucru altuia...”

PS A fo’ suparat rau de a ajuns CFR-ul in halul asta...

***

Un lipovean prinde in navodul lui pestisorul de aur:

„- Daca nu ma omori si ma arunci inapoi in apa eu iti voi indeplini trei dorinte.”

Lipoveanul om bun din fire il arunca. Imediat scoate pestisorul capul asteptand prima dorinta. Se gandeste, se gandeste lipoveanul si intr-un sfarsit ii cere ca o balta maricica din apropiere sa o transforme in votca. Bea omul cu nadejde, cand o termina iese iar pestisorul si ca a doua dorinta ii cere sa ii transforme in votca cea mai mare balta din zona aceea. Termina omul si cu asta, iese pestisorul si cand aude iar de votca zice ca poate fiind ultima dorinta e mai bine daca ar cere ceva mai valoros ca ii e mila de el si ii e recunoscator pentru binele facut.. Sta omul sta, sta iar mai sta... Deodata hotarat ii zice pestisorului: „- Daca o balta nu si mai poati, macar un paharus di votca imi dai?”

Bucuresti

Bucuresti sa traiesti!

Ca mine cu 500 de ani mai batran esti!

De pe 20 septembrie 1459 de la Vlad Tepes te pomenesti!

Au trecut 40 de ani!

Din pacate, chiar cu un ultramodern muzeu aproape de bustul lui Spiru C. Haret care acolo in intersectia unde l-am gasit cand am ajuns prima data mic copil poate, imaginea strazii care te duce la fostul meu liceu este dezolanta. Cocheta cladire care gazduia pe vremurile cand eram elev Casa Corpului Didactic este in curs de demolare, in soarele arzand mergi pe ceva care nu e nici ulita nici alta cale de circulatie care sa intre in nomenclatorul actual al drumurilor urbane. Scoala este asa cum o stiam dar rece fara vuietul specific culoarelor si scarilor unde forfotesc copii care acolo devin adolescenti si se formeaza pentru a deveni oameni! Se cam plang toti ca batranul Spiru C Haret nu prea mai este de folos pentru mobilizare invatamantului in déjà eterna tranzitie…

Incet, incet incepem sa ne animam si noi ajutati de cateva reviste Aspiratii cu tabloul editat la absolvire. Unii si unele sunt neatinsi de picatura chinezeasca a timpului, altii am fost mai erodati de greutatile vietii. Intram in clasa care a suferit diferite transformari acum panta amfiteatrului e spre strada cand a fost odata invers! Glume, catalogul, cei cativa profesori care au raspuns invitatiei inimoaselor organizatoare, scurte flash-uri ale vietii de pana acum rostite cu emotie de fiecare fost elev ajuns pe 15 septembrie iar in banca, de data aceasta nu doar cu un profesor. Din pacate de pe tabloul clasei din Aspiratii sunt unii absenti definitiv de pe asta lume. Ca si pe 7 septembrie la intalnirea cu fostii colegi de facultate parca mai ales cei plini de viata, de o energie debordanta nu mai sunt. Dupa un ritual care s-a inradacinat la astfel de intalniri se tine un moment de reculegere, acum dedicat laolalta profesorilor si absolventilor care au murit. Moartea deci niveleaza categoriile. Chiar daca din profesori sunt unii care incearca sa devina un tot cu absolventii, amintirile, timpul petrecut impreuna nu ne lasa sa nu respectam diferenta nu numai de varsta dar si de rang, toate amintirile, bunul simt nu te lasa sa te tragi de bracinari cu cineva care te-a invatat ceva, poate azi s-o intampla asa ceva dar la ce a insemnat aceasta scoala centenara la vremea noastra nu e posibil asa ceva. Aparuta demult monografia liceului arata negru pe alb ca Sotirestii din care se trage bunica mea de la Tulcea fiind de fapt unchii ei au contribuit la infiintarea locasului de invatamant cu bazele puse sub administratie otomana. Nu cersind bani ca azi ci infiintand, atragand din putinii profesori existenti atunci si ce mandri eram ca tatal academicianului hatru dar eminent Moisil a fost pe aici. Azi cine mai stie fara gadget cine o mai fi fost si asta, pe unde si ce a jucat…

Parca imaginea dezolanta a strazii cu cladirea fosta cocheta in paragina demolarii nu mai impresioneaza fiecare dupa poze vorbeste cu fiecare pana la restaurant care la fel e animat de noi, destul de putini, tacuti cu motive de restrictii la alcool mai ales de aceea acea crestere de zumzait, de tonuri de hohote nu mai acopera muzica minunat aleasa dintre aceea ce ne-a jalonat tineretea. Am plecat pe la Biserica Bulgareasca mi-am amintit ca uitasem pe masa o carte scrisa de fostul nostru profesor de limba germana domnul Aurel Enica. Cartea statea cuminte unde o lasasem, mai erau cativa colegi si organizatoarele care trebuiau sa incheie ce era de incheiat cu prestatorul de servicii. Abia dupa ce am ajuns pe unde viata m-a umblat, dupa ce am cunoscut profesori universitari, oameni pe drept ajunzi acolo unde meritau la Academia de Stiinte Agricole si Silvice etc., oameni de cultura precum Ludovic Spiess in calitate de ministru la cabinetul caruia am fost de serviciu de doua ori si atatia altii, abia retrospectiv privind am un sentiment de mandrie ca am avut parte in toata perioada de elev tulcean de niste profesori deosebiti si care au sapat in ceea ce era un bot de carne un bun candidat la meseria de OM. A doua zi o plimbare scurta prin balta, nuferii atat de albi si diafani, lebedele cu decolare de avioane supersonice, un timp frumos amintiri ale unor timpuri care au trecut frumos zic eu si cu folos. La vraful de amintiri legate de tinerete, formare, Tulcea se mai adauga aceste zile de inceput de scoala pentru altii care dupa cum spune aproape toata lumea la unison, lucru atat de greu in Romania dezbinata de azi ca nu mai au parte de ce am avut noi. Noi care iata suntem inca in masura sa ajungem din zece in zece ani la templul in care s-a transformat scoala, liceul, facultatea toate cele care ne-au dat patalamalele pentru ceea ce suntem azi. Nu ele ci oamenii care au lucrat acolo. Marele Nicolae Iorga a spus ca odata cu noi mai mor odata mortii nostrii. Incet viii de demult, copiii, adolescentii, maturii apropiati sau doar meteoric aparuti in viata noastra se duc. Fiecare ne-a influientat, ne-a trezit varii sentimente. Acum poate e o cursa in timp si nu pot sa nu ma bucur ca cei care pregatesc astfel de evenimente nu omit acea reculegere pentru fosti, exista asa cum inainte repectul tinerilor pentru cei mai in varsta exista si nu era predat niciunde, exista deci in noi undeva in minte sau suflet un sipet mai mare sau mai mic unde se aplica vorbele marelui savant zdrobit undeva pe o sosea de micimea unui popor care nu a putut avea ce ii trebuia ca sa lase geniul sa mai creeze, sa mai faca ceva inegalabil pentru noi, pentru omenire. Aceasta e viata, sa ne bucuram pentru ca asa cum zice cantecul de pe buzele noastre de acum 40 de ani maine vom ajunge tarana !