Tara esuata, tara tuturor posibilitatilor!

 

Pana acuma toata lumea radea cu gura pana la urechi de perlele amaratilor care incercau ca la ruleta ruseasca sa devina bacalaureati. Si ce ras era. Era, ca aia care am terminat scoala adevarata puteam rade de prostiile debitate de absolventi. Dumnezeu nu doarme! Iata ca acuma niste repetenti unii fosti prin fonctii de te doare capul cu averi de te doare tot capul, vin sa ajunga precum Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, si atati altii acolo sus la butoanele, inainte fraiele tarii... Si ce perle. Televizorul care a mintit popoul este acuma pus sa inlocuiasca emisiuni umoristice ca nu mai are cine sa le scenarizeze si sa le joace, cu audieri de zile si nopti cinic chiar cand pe alte posturi am vazut imagini cu morti, romani morti, ambalati in plastice negre, oare nu contravine noii lupte contra distrugerii planetei dar people first si etichetati care stau prin camere de spitale sau holuri!!! Doamne cum ii rabzi! Si evolutia asta de la perlele amaratilor de mai demult care spuneau prostii despre Greuceanu, Eminescu si altii incet incet inlocuiti cu Esca si iar altii… a ajuns de horror. De horror suntem noi ca avem acesti nemernici platiti cu bani grei si cu linguroaie in miere si raturi scarboase care urla... fara penali… Si le vin miliarde ca sa le dea inapoi la stapani si sa lase culmea tara mai saraca… Mai indatorata... Ca nu e prosti! Asa sa le ajute Dumnezeu ! Doamne unde am ajuns!

De Jacques Prevert

Ca omagiu marelui nostru desemnt Ciolos  

Un beau poème de Jacques Prévert

(Sursa internet)

A peine la journée commencée et… il est déjà six heures du soir.

A peine arrivé le lundi et c’est déjà vendredi

et le mois est déjà fini

et l’année est presque écoulée

et déjà 40, 50 ou 60 ans de nos vies sont passés.

et on se rend compte qu’on a perdu nos parents, des amis.

et on se rend compte qu’il est trop tard pour revenir en arrière .

Alors… Essayons malgré tout, de profiter à fond du temps qui nous reste.

N’arrêtons pas de chercher à avoir des activités qui nous plaisent.

Mettons de la couleur dans notre grisaille.

Sourions aux petites choses de la vie qui mettent du baume dans nos cœurs.

Et malgré tout, il nous faut continuer de profiter avec sérénité de ce temps qui nous reste.

Essayons d’éliminer les « après » …

Je le fais après,

Je dirai après

J’y penserai après

On laisse tout pour plus tard comme si « après » était à nous.

Car ce qu’on ne comprend pas, c’est que :

 

après, le café se refroidit …

après, les priorités changent …

après, le charme est rompu …

après, la santé passe …

après, les enfants grandissent …

après, les parents vieillissent …

après, les promesses sont oubliées …

après, le jour devient la nuit …

après, la vie se termine …

 

Et après c’est souvent trop tard…. Alors… Ne laissons rien pour plus tard…

Car en attendant toujours à plus tard, nous pouvons perdre les meilleurs moments, …

les meilleures expériences,

les meilleurs amis,

la meilleure famille…

Le jour est aujourd’hui…L’instant est maintenant…

 ...................................................................................................................

Ziua abia a început și ... este deja șase seara.

Abia a sosit luni și este deja vineri.  ... și luna s-a terminat deja ... și anul aproape s-a încheiat.

  ... și deja 40, 50 sau 60 de ani din viața noastră au trecut.

  ... și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.

  ... și ne dăm seama că este prea târziu să ne întoarcem ...

  Deci ... să încercăm oricum, pentru a profita la maximum de timpul care ne-a mai rămas ...

 Să nu încetăm să căutăm să avem activități care ne plac ...

 Să punem ceva culoare în griul nostru ...

  Să zâmbim lucrurilor mici din viață care ne-au pus balsamul în inimă.

 Și, în ciuda tuturor, trebuie să continuăm să profităm cu seninătate de acest timp care ne rămâne.  Să încercăm să eliminăm „după” ...

 O fac după ... Voi spune după ... Mă voi gândi la asta după ...

  Lăsăm totul pentru mai târziu de parcă „după” ar fi fost al nostru.

  Pentru că ceea ce nu înțelegem este că:

 după aceea, cafeaua se răcește ...

 după aceea, prioritățile se schimbă ...

 după aceea, vraja este spartă ...

 după, sănătatea trece ...

 după aceea, copiii cresc ...

 după aceea, părinții îmbătrânesc ...

 după aceea, promisiunile sunt uitate ...

 după aceea, ziua devine noapte ...

 după aceea, viața se termină ...

  Și atunci este adesea prea târziu .... Deci ... să nu lăsăm nimic pentru mai târziu ...

 Pentru că așteptând mereu până mai târziu, putem pierde cele mai bune momente, ...

 cele mai bune experiențe,

 cei mai buni prieteni,

 cea mai buna familie ...

 Ziua este astăzi ... Momentul este acum ...

Julie Andrews

 Nascuta pe 1 octombrie 1935

Ziua mondiala a inimii

 

Birocratii, in anul 2000 au gasit ca cei mai multi oameni de pe Pamant mor de inima !!??

Corect: de inima rea ca traiesc in mizerie, ca nu au medicamente, ca nu au bani, ca nu au dreptate, ca sunt nimic pe lume, ca au patroni poltroni, ca vad jeguri ordinare care le rad in nas si le distrug tara si tot ce e al lor...

Nu mai continui ca ma apuca inima! Au existat oameni minunati unul in Africa de Sud a carui opera am vazut-o la Tulcea cu acel coleg de liceu care operat a putut sa fie aproape normal, chirurgi minunati care tin inima in maini, o aranjeaza si o vara la loc!! Toata stima dar de ce acesti oameni trebuie sa faca ce ar trebui sa faca platitii de noi in loc sa faca impreuna cu haita lor de nemernici numai rele, acestia ar trebui sa faca asa incat oamenii sa aiba inima plina de bucurie. Daca doar poate Dumnezeu ii mai Arde la inima dar dupa ce au facut raul ce distruge inimi, nu e deloc bine. Se serbeaza, se pierde timpul si banii cu benere, cuvantari, atatea nimicuri si a trecut si ziua asta... Eu cred ca pe lume de fapt sunt doua feluri de oameni: cu inima si lipsiti de inima. Daca s-ar putea depista cei dintai si ceilalti sa fie exclusi de la toate functiile, indeletnicirile unde se lucreaza din inima cum oare ar arata lumea? Minunat dar asta e realitatea, pana omenirea va afla ca raul din toate ca picatura chinezeasca distruge ireversibil planeta pana atunci, daca va fi acel atunci inima va castiga prima din aceasta zamislire Dumnezeiasca ce este OMUL. Omul cu inima de aur cum zic unii evident! Asa sa le ajute Dumnezeu la fiecare dupa inima lui!

Trei frati patati!?

 

Nu pot sa uit. Eram tare mic dar mama mea plangea la fel ca si oamenii aceia de atunci, altii decat azi cand totul era zguduit de asasinarea charismaticului presedinte american la Dallas. Aici la noi in Romania!!! Politicienii de pretutindeni erau in inima oamenilor. Moartea lor primea lacrimi sincere de la oamenii simpli. La Kennedy de fapt a contribuit si sotia sa. Purtand indoliata copii, baiatul ce avea sa moara si el in accident de avion iar ea sa se apere sub aripa ocrotitoare a unui putred de bogat armator grec… Si nu era decat presa si radioul... La Berlin in 2010 am luat de la un muzeu aproape de Poarta atat de istoriceste importanta o poza. Azi cand la noi este aceasta mizerie pe care nici Kafka nu ar fi putut sa o imagineze, filozofez altfel vazand acesti trei zei. Un tata imbogatit din prohibitie a avut ambitia sa ii faca zei pe fii lui. Dar nu oricum. Cel mare a fost combatant in ww II in marina SUA, a salvat un camarad si a ramas cu groaznice dureri de coloana vertebrala. Culmea este ca cel mai inalt din poza a apucat sa traiasca in fotoliul lui de mare demnitar cel mai mult. Imi amintesc de bancul cu cele trei enigme ale mileniului al doilea: daca a murit Hitler, cine l-a ucis pe JFK si unde a facut liceul Nicolae Ceausescu. Azi este razbunat cu cine e urmasul penalilor bratieni… maiorul Misa un Conte de Monte Cristo modern pe care soarta mi-a dat sa il intalnesc la Clejani gasind mumia in mormantul de sticla platit cu bani grei. Dumnezeu nu Doarme, mormantul a fost aranjat de un preot nepriceput care l-a incercuit cu ciment si l-a fisurat aburind interiorul cum bratienii ne-au aburit pe noi romanii jupanind tara ceva decenii… Avea Misa ca recunostinta de la riga adus banditeste prin piraterie crasa averi nemasurate, palat ca la Viana, de toate… In fine revenind la fratii Kennedi cu dusmanii lor intr-o  tara care zice ca a pasit pe luna dar nu stie cine i-a omorat presedintele basca si pe fratele lui, acela care face o figura simpatica in poza. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi! Ambitia unui tata niste fii maleabili si inzestrati, cu multa carte si principii, unul care trecut cu omenirea razant pe langa un razboi nuclear!! Altul care s-a vrut jutitiar si a murit precum fratele sau dar doar in drum spre Casa Alba. Eu am in minte plansul miilor de romani care nu stiau de improscaturile de noroi cu diva care ii cantase presedintelui „La Multi Ani!” Moarta si ea plina de tranchilizante. Presedintele, care la Berlin imediat dupa calmarea spiritelor spunea ca el e doar insotitorul primei lui Doamne in calatoria europeana ce avea sa fie un mare succes, apare acum ca un monstru un fel de barba albastra care nu ierta nimic dar se uita amanuntul ca era extrem de bolnav, cu permanent tratament si un corset special dar ce conteaza cand nimenii te vor innoroit! Exista o carte imensa publicata si la noi despre asasinarea lui. Nimic. Sotia sub aripa grecului a trait decenii intregi fiul insa a cazut ca un Icar din aer. Ce frumoasa era istoria. Acum i-a luat locul isteria, minciuna, paiatele, nimicnicia. Asa sa le ajute Dumnezeu la cei care au facut si fac atata rau pe Pamant !

Un mare roman

 Versuri

În codrul verde nu se mai pierde
Nu se mai vede urmă de cal
Pe la izvoare nu mai apare
Umbra călare-a vreunui haiduc

Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii şi flintele haiducilor?

La drumul mare nu mai apare
Să mai omoare câte-un ciocoi
Să ia toţi banii pentru ţăranii,
Pentru sărmanii plini de nevoi

Unde s-au dus, când au apus
Anii de sus ai gloriei lor?
Unde-s pistoalele? Unde-s pumnalele?
Caii şi flintele haiducïlor?

Vali Sterian 

Dumnezeu sa il Odihneasca in pace!

Bucuresti 562

Era inainte sarbatorit nenea Bucuresti! Sunt cu 500 de ani mai mic decat el! Acuma pe scumpatate, fara medicamente, cu circ de repetenti ce sa ii faci! Asta e. Pe 20 septembrie se aniverseaza un document emis de Vlad Tepes (unde esti, Doamne!) care atesta existenta actualului meu habitat. Am trecut aici ca localnic prin era cainilor comunitari acum a pisicilor suprapopulante. A urmat epoca frantuzita cu sobolani si alte delicii pentru aia care au frica de insecte. Acuma e era comuna in toata Romania a repetentului la butoane si a incaierarii care ne readuce cu gandul la epoca cainilor. Este pacat ca si oamenii in mare parte in afara de 1000 admirati de repetenti traiesc caineste. La Multi Ani Bucuresti! Ce sa mai traiesti?