marți, 4 iunie 2019

Habemus papam



Aproape 3 zile am avut un papa pe melegurile Romaniei de astazi, maine ce va fi in lumea asta nici papa poate nu stie!? Am fost impresionati de aceasta incarnare a intaistatatorului Bisericii Catolice continuator spiritual al Sfantului Petru cu bunele si relele care au marcat istoria tuturor popoarelor lumii. Am vazut eu personal e drept ca ii putem da replica in calitate de urmasi pamanteni ai operei Sfantului Andrei, egal al lui Petru in cele sfinte dar in numele caruia noi mai mult am jertfit decat biserica sorela a cucerit. Papa a plecat rugand Sfanta Fecioara sa ne ocroteasca. A amintit de fosta Gradina a Maicii Domnului ce am fost!! Nu am auzit nimic de la politrucii lui Kennedy de Romania char nimic despre prapadul apelor revarsate peste tara aproape peste tot, despre banii aruncati aiurea pe toate armele nimicitoare care ar trebui sa foloseasca pentru ca sa inzestreze politistii care mai si mor la datorie, spitale si alte cerinte fara nici o acoperire decat ura a vajnicilor si eternilor deja ai lui contestatari, luni fara buget, guvern fara ministri, permanente denigrari catre stapani, pe cand jandarmii se duc la tribunal ca fie judecati ca s-au aparat de infractorii blagosloviti de opozitia mediatizata, indarjita pe ciolanul cu care s-a pomenit in gura dat de natafletii impresionati de mortiuni si tam tam cu bennere si tignale in parlament si aiurea, de mediatizata adulare a unor fasuri execrabile… De intrebari de referendum pentru handicapati rasunator etalate in batjocura tot in strainatate... Avem ortodoxia noastra hulita dar care a dat o lectie minunata papei. Cu toti anticristii de gat incepem sa avem o catedrala ortodoxa a neamului Romanesc!! Venit sa sfinteasca niste eroi ai bisericii lor, discreditand legile noastre de atunci deci dupa mintea mea niste penali, acolo in inima romanismului papa ne-a dat cateva faramituri din milenara si modernizata putere exercitata  de doua milenii in lumea toata. In albul costum al sau sifonat a contrastat puternic cu golania ranjita a gazdei, a aprobat oare cu voie sau fara grandoarea nesimtita a primirii fara romani, apoi modesta dar demna primire a gazdelor sale de drept, romanii ortodocsi daca protocolul din prima parte a fost aprobat de el, fara romani penali sau nepenali ca putin inainte la Sibiul neromanesc invadat de oameni care nu au avut nimic cu Romania …Ba da au aratat ca Romania e o tara care daca cere bani trebuie sa plateasca dobanzi nesimtite, ca a avut pretentia sa arate nesimtirea strainilor in toate cele… sa o taxeze…Sa fie deci blestemata si... taxata!!
Am ascultat demult o piesa dupa un bard chinez despre o clipita din istoria lor milenara cand un uzurpator nemernic a pus mana pe putere acolo. Toate cataclismele, crima, fratricid, violuri, jafuri, ura au pus stapanire pe tara… Pana cand Dumnezeul lor nu a distrus ciuma care sugrumase tara oamenii au trait in cumplita mizerie si umilinta.
Prezenta papei mi-a dat o sclipire de speranta. Papa a plecat binecuvantand iar puhoaiele sunt déjà obisnuinta, cererile de demisie, ura bine folosita dincolo unde tara este imprumutata fiindca politicienii antipenali ne discrediteaza au castigat pe asta cateva voturi date cu scarba de cei scarbiti de ei… Uneltele lor mizerabile nu vor sa execute vor sa stea in continuare sa roada, sa denigreze. Inainte noi am fost scut impotriva paganilor acum paganii, altii decat cei din istorie ne jecmanesc cu unelte lor, cu ranjet de fost prim om al lumii. Sa vedem acum puterea papei. Noi nu habemus papa habebus papagalii tradatori care ne duc in continuare unde trambiteaza ca meritam…

sâmbătă, 1 iunie 2019

Adevar


Cand se va sfarsi lumea?
Cand vor disparea cararile intre vecini!
Nu este un plagiat, Papa nu plagiaza ca este sub demnitatea Sanctitatii Sale, citeaza. Atat.



Ziua copilului


1 IUNIE 2019

De la cel din incubator, de la nou nascuti deci, pana in ajunul intalnirii cu neantul toti suntem, am fost sau vom fi copii. Nu ai parintilor, ai lumii acesteia. Parintii sunt cei care au onoarea si menirea sfanta de a ne fi dat viata, educatie, pregatire pentru meseria de om. Majoritatea uita toate acestea, astazi au si climatul uman, stiintific, social, economic necesar dar acel om al cavernelor care tremura langa un foculet stins la prima zvacnire a firii, este acelas cu smecherul bogat sau sarac varat pana in gat in lumea postumana. Pozitia pe axa timpului este diferita. Natura nu iarta nici acum prostia si fudulia copiilor ei!
Suntem copii lui Dumnezeu, ai inca nu se stie sigur cui, parintii sunt cei stiuti de noi. Care ii mai aveti pretuiti-i! La multi ani copii de astazi, de ieri si mai ales ceea ce e mai important, vital, de maine !
Facatorii de zile mondiale ca sa mareasca potentialii consumatori au scornit si ziua parintilor tot astazi. Birocrati nestiutori, sau destepti parinte fara copii si copii fara parinti nu exista. Nici facaturile din eprubeta, sau laborator... Daca isi divinizeaza sau nu pretuiesc ceea ce au de la natura, le da Dumnezeu este o intreaga filozofie, cazuistica de pierdut mult timp pe palavre... filozofie. Dar ceea ce este groaznic este ca déjà branciul ca sa nu fie cum trebuie le este dat de aproape tot ce este in jur cu voie, poate un dram fara voie...






LA MULTI ANI COPII !
LA MULTI ANI PARINTI !
LA MULTI ANI FAMILIEI NORMALE !
LA MULTI ANI PLANETA PAMANT CA SA POTI SA NE TII INCA MUUUULTE GENERATII !!

joi, 30 mai 2019

31 mai 2019


Ploua dar nu ne mai ramane nimica. Ce malai... Preturi nesimtite da... Avem atata ura si trivial pe toate caile de comunicare, pe toti peretii peste tot in suflete si materii... Acum ca niciodata... turbarea turbatilor nu are limite, nu mai are nici un Dumnezeu. Ce culori minunate are drapelul papal! Ce istorie se ascunde sub faldurile lui... Atata ura cand vine Papa undeva cred ca nu a mai fost si nu va mai fi niciodata... Si culmea aici in fosta Gradina a Maicii Domnului tara numita asa de un papa!!!
Aveam o impresie gresita despre toata tinerimea romana. Despre toata romanimea… Astia cu staif, lupi tineri in goana dupa ciolan si avere nemuncita sau amarati manipulati erau in mintea mea vinovati de ce natura lasa in urma furiei ei. Mergeam cu inima stransa spre targul de carte care din an in an devine ce se vrea de cine, mucles… ardiles. In fata mea doi tineri.
« - Bai, eu pe toti astia care au avut functii i-as pune la munca, da’ munca bai! »
Toti penalii care ne-au adus si ne aduc in continuare unde vor stapanii si mintile lor meschine ar trebui sa fie deposedati de ce au acumulat democratic, tehnocratic, machiavelic si la munca tata… M-a uns la inima mea suparata. A sters cu buretele durerea acumulata de 30 de ani. Sa munceasca sa repare tot ce natura dezlantuita de nesimtirea si nepriceperea lor cu voie sau fara a distrus si distruge in tarisoara asta fosta minunata... Sa faca santuri, sa le decolmateze, sa planteze copaci, sa faca inapoi industria, agricultura, invatamantul, stiinta, cercetarea romaneasca. E minunat cand se dau inapoi imaginile filmate. Ce minunat ar fi sa putem da inapoi filmul horror trait atata vreme... Oricum daca un tanar, copil chiar care maine conform noua romanilor are ziua  lui, gandeste asa, simte asa nu am murit noi romanii astia prosti, puturosi, hoti considerati suboameni de suntem pusi sa votam la intrebari pentru oameni retardati care dau asa de bine pe afara…
Azi e ziua fara fumat. Internationala sau nu, rozatoare de bani de catre ongeuri si asociatii cu toptanu’. Pentru cine se prinde ceva e bine !
La multi ani copii ! Va doresc o copilarie fara ce vor marii rai, zmeii, balaurii, sa traiti in modesta bunastare cu mama si tatal vostri nu parinte 1 si parinte 2, cu o scoala care sa va ajute in meseria de om nu ca sa deveniti slugi. Asa sa le ajute Dumnezeu celor care va vor binele. Celor care ar trebui "pusi la munca, da munca tata", sa stea acolo in iad cu ala cu copite si coarne care le e tartor. Sa stea ei vesnic in iadul creat pentru noi. 
La multi ani rezervisti militari! E si ziua noastra, innotam in zile, sa le marcam totusi cu demnitate!  

marți, 28 mai 2019

I had a dream!



„Happy desidends day!” mr. President! Am visat ca o actrita, fiica celui mai mare si complet actor roman intr-o rochie cusuta direct pe corp, cu surasul de Barbra Streisand, asta e, numai aia mari si tari au papusi platinate de miliarde, canta in furtuna care lua case, mansarde facute ilegal, bennere electorale, afise cu poze de fosti sau tineri lupi cu ranjet de oite care cer papica pe euroi pentru viitorii 5 anisori de basm... Pentru ei... Deocamdata visam copaci daramati peste miile de masini parcate democratic aiurea, in lumina a mii de luminite aprinse si stinse de mii de ONG-isti, fundationisti si alti traitori din fonduri grase, institute de studii a ce criminali am fost noi romanii care am muncit... taietori de fapt de frunze la cainii pusi in adaposturi platite gras tot din fonduri grase… cantecul era pentru al nostru Kennedy de Romania, iarta-ma JFK prea mare e diferenta... secondat de marele bard care i-a scornit porecla, omul care am inteles ca vrea sa fie scoasa Miorita din scoala ca face discriminare… Barbatii neamului liberal purtau imense cravate albastrii ca cele in tricolor le fac greata, strambaturi de falci si scrasnituri de dinti…
Doamne a fost un vis, mai am o saptamana de guitaturi, invective, vorbe sforaitoare si mai ales vise... Ce frumos este cand astia care au stat prin avioane si cladiri fitoase degeaba, pardon nu degeaba ca au tocat la Romania cum si cat au putut asa incat Kennedy de Romania a invitat pe ai lui tinuti departe paziti strasnic de hotii de romani penali fara sa invite si pe ai lui conform Constitutiei dar ce ii pasa lui de porcaria asta romaneasca... din acte, adica romanii decat la spectacolul de la urma din strada... Primaria lui, tara lui, invitatii lui, lucrarile lui cu 10 puncte, asa dom’ profesor doamne ce profesori de vis aveam la fizica, cu niste cuvinte pompos alese dar fara nimic concret. Nu asa ca apa e uda, genial test de referendum pe care apoi toti aplauda ca prostii au zis DA! Viitorul asta e nu il pot visa dar nu e de bine... Fiecare e incaierat cu fiecare, nu numai ca indivizi amarati ci ca state. Natura dezlantuita e incaierata cu Romania, unii sar in sus de fericire si altii plang ca nu mai au nica... M-am trezit speriat, ce vis urat, ce de vis era diva cantatoare lui Kennedy cel adevarat care a reusit sa tina rachetele nucleare, primitive fata de ce sunt acum in teaca... Happy desidents day! Happy Summit, Happy orice numai romani nu... In tara lor in dreptul lor... Penali nenorociti, hoti nemernici, ati furat o groaza de ani si acuma ce mai aveti... nimica, furtuni, artisti patrioti, mancare stricata, frumos ambalata si scumpatate. Asta va e soarta... Asa sa ii ajute Dumnezeu!!

Batranete



Cicero spune că, în general, bătrâneţea e socotită odioasa pentru patru motive. Primul este că trebuie să te retragi din viaţa activă. Contra-argumentele lui Cicero sunt de ordinul următor: retragerea e, de fapt, o şansă, pentru că poţi să te dedici integral vieţii contemplative, adică vieţii de reflecţie, de analiză şi de înţelegere pe care n-ai putut s-o practici câtă vreme erai angajat zi de zi în viaţa cetăţii sau în viaţa ta profesională. Cum vă spuneam, şi creativitatea celui care se concentrează pe viaţa contemplativă este integrală, când omul este, totuşi, sănătos. Dar şi când e bolnav. Bach, care a compus lucruri formidabile la bătrâneţe, avea toate bolile imaginabile, de la diabet până la o serie de atacuri cerebrale; dar nimic nu l-a impedicat să facă ce a făcut. Sofocle, când era bătrân, a provocat enervarea moştenitorilor lui când au vrut să dovedească în faţa tribunalului că s-a prostit, că nu mai e capabil să administreze treburile familiei, ale gospodăriei ş.a.m.d. Pentru a se apăra, Sofocle a venit în faţa tribunalului şi a citit cu voce tare ultima lui producţie – Oedip la Colona, una din marile lui piese. După ce a terminat lectura, i-a întrebat pe cei din juriu dacă socotesc că cel care a scris un asemenea text este inapt să funcţioneze normal în familia lui. Aşadar, obiecţia cu retragerea din viaţa activă nu ţine, pentru că ai beneficiile contemplative specifice.  Al doilea lucru trist: şubrezirea corpului. Nu putem să fim atât de optimişti încât să spunem că bătrâneţea e scutită de neplăceri. Adevărul e că sunt foarte multe neplăceri. Şi că n-ai cum să nu te plângi din ce în ce mai des. Exerciţiul lamentaţiei devine o ocupaţie zilnică. Te plângi că nu mai ai puterea tinereţii, că nu mai ai memoria de altădată etc. Însă câtă putere vrei? Vrei să fii puternic ca un elefant? Ai vrut în tinereţe să ai puterea unui elefant? Şi ce fel de putere vrei? Dacă ai avea de ales – spune Cicero – între a fi gladiator şi a fi Platon, ce ai prefera? Să nu-mi spuneţi că aţi vrea să fiţi Platon cu nişte muşchi de gladiator, pentru că nu ţine, trebuie să vă specializați, la un moment dat. În orice caz, e un pasaj foarte frumos în Iliada în care Homer spune că ar fi mai multă nevoie la Troia de zece Nestori decât de un Ajax, adică mai multă nevoie de zece înţelepţi, decât de un mare combatant. Depinde ce înţelegem prin „putere”, depinde de funcţionalitatea ei, depinde de modul cum o folosim.  Al treilea necaz: declinul plăcerilor senzuale. Cicero ne reaminteşte că toată viaţa noastră ni s-a spus, de cei mai vârstă, de profesori şi maeştri, că e bine să ne controlăm senzualitatea, că e bine să ne purtăm atent cu această ispită, care e atât de atrăgătoare şi atât de riscantă. De obicei, nu reuşim. Ei bine, la bătrâneţe căpătăm pe gratis ce n-am obţinut prin efort la tinereţe. Să zicem mersi că, fără nici un fel de bătaie de cap, suntem, în sfârşit, în situaţia de a deţine virtutea. Bătrâneţea se bucură de alte plăceri. Una dintre ele e să fii înnconjurat de tineri şi să fii iubit de tineri. Nimic nu e mai răsplătitor pentru un om bătrân decât entuziasmul unor tineri care îl respectă şi care descoperă în acest fel câteva virtuţi pe care le pierd, în general, oamenii în ziua de azi: politeţea, respectul, filialitatea ş.a.m.d. În sfârşit, a patra problemă legată de bătrâneţe e că se simte pe aproape moartea. Cicero se străduieşte să ne vindece de această spaimă. Replica lui Constantin Noica la acest subiect era: „E foarte curios Se moare de milioane de ani şi lumea nu s-a învăţat cu asta”. Cicero spune că sunt, în fond, două variante: dacă sufletul nostru, după moarte, devine neant, atunci problema morţii e neglijabilă, nu contează, nu poţi să te lamentezi că devii echivalent cu un zero glorios. Dacă nu e aşa, atunci probabil că moartea e dezirabilă pentru că sufletul scapă, prin ea, de una dintre marile piedici când e vorba de gândire, înţelegere, cunoaştere: scapă de corp. Dacă sufletul poate gândi în limitele corpului, cu această povară asupra lui, cu atât mai mult va putea gândi când va fi liber de această povară. În consecinţă, sufletul nu are decât de câştigat. Cicero mai spune un lucru supărător de adevărat: ideea că moartea se cuplează strict la bătrâneţe e un exces. Când moare un bătrân, spune el, ai sentimentul unei flăcări care se stinge de la sine, fără violenţă, fără intervenţii brutale din afară. Dramatică e moartea tinerilor. Când moare un tânăr, ai senzaţia unei flăcări peste care cade un torent. Şi, de fapt, se moare la toate vârstele. Ideea că nu se moare decât la bătrâneţe este o legendă, iar moartea la alte vârste decât la bătrâneţe este infinit mai dramatică, mai supărătoare, mai greu de explicat decât moartea unui bătrân care, în fond, e la un sfârşit de ciclu, la un sfârşit de recoltă şi nu se poate aştepta să rămână pe scenă la nesfârşit.  Mai mult – spune Cicero – la un anumit moment există şi un soi de saţietate de viaţă. Nu mai vrei. Ideea „aş vrea să iau totul de la început” – spune el – e din punct de vedere sportiv inacceptabilă. Un om care a încheiat o cursă nu vrea niciodată, când ajunge la capăt, să revină la linia de plecare şi să se tot învârtă dement pe acelaşi traseu. Cicero vorbeşte şi de nemurirea sufletului ca fiind un argument liniştitor: oameni, mult mai inteligenţi decât noi toţi la un loc, au crezut în acest argument. Dacă Pascal a crezut asta, dacă Toma d’Aquino a crezut asta, dacă Cicero a crezut asta, n-o să fiu eu de partea lui Lenin, care nu crede asta. Ca să vin şi cu o notă personală: pentru mine, bătrâneţea şi moartea însăşi sunt o sursă uriaşă de curiozitate. Mă rog la Dumnezeu ca până în ultima clipă să rămân cu curiozitatea asta. Sunt foarte curios cum arată chestia. Cum se trece Dincolo. Sper să rămân curios şi să aflu ceva în cele din urmă, ceea ce nu mă îndoiesc că se va întâmpla. Închei cu o vorbă de duh a unui psiholog american, James Hillman, care a scris o carte întreagă despre bătrâneţe: „A fi bătrân e o aventură. Să ieşi din cadă şi să ajungi la telefon sau pur şi simplu să cobori câteva trepte implică tot atâtea riscuri ca o călătorie prin deşertul Gobi, călare pe o cămilă”.Vă doresc să aveţi puterea, curajul şi curiozitatea să parcurgeţi această aventură bine dispuşi.
Sursa internet






duminică, 26 mai 2019

26 mai 2019


Dupa 38 de ani!
Era o seara minunata, miros de tei, putina agitatie, oamenii erau cu mintea la locul ei nu dusa aiurea cu tablete, de alea, de altfel… la Teatrul Mic era superb nu era mirosul de ranced de la darapanaturile fostelor gradini de vara si celorlalte ruine ce asteapta de 30 de ani retrocedarea. Era piesa Niste Tarani a lui Dinu Sararu. Premiera. Premiera si in viata mea si a sotiei mele. Au trecut ani, multi putini depinde de cum se pune problema. Dupa atatea zile din urma de minciuni, ura teribila, scrasnete de falci, umilinte pentru noi romanii, atatea mizerii democratice, astazi dupa ce ne-am indeplinit obligatiile obligatorii mai ales la referendum, curat murdar, de a nu putea sa alegi decat da au ba, ca asa e democratic! Dupa toate astea patimite am avut parte de un timp minunat, in frumosul si curatul Parc Crangasi. Soarele ne-a mangaiat parinteste ca ai nostri parinti nu mai sunt. Am cumparat cateva frezii, simbol al candorii si gingasiei care ne lipseste atata in anii acestia din urma. Matematica, fizica, literatura de toate, chiar toate trebuie sa raspunda la al nostru daca. Daca nu eram amandoi la premiera din data de 26 mai 1981, daca nu ne intersectam fiziceste si ca destine la acea premiera… daca… Multumesc lui Dumnezeu ca ne-am intalnit, am trait anii acestia in curatenie sufleteasca, impliniri si bucurii alaturi de atatea rele inghitite de ceilalti unii romani, romani nu… Este un moment placut de care sunt mandru pacat ca mersurile si fortele celor care sunt numaru unu mondial acum, cersetori la votul si referendumul de azi, arata alte cai copiilor si tinerilor, obligati sa faca orice altceva dar nu ca mine si sotia mea. Nu toti dar multi dintre ei... Asa sa ii ajute Dumnezeu pe cei care cauta sa faca orice ca lumea sa nu mai fie cum trebuie ci cum socotesc stapanii lor cu mintile bolnave… ca trebuie si din pacate le merge…